Poate deveni statiunea Mamaia o Miami Beach a Romaniei?

Autor: Mirabela Tiron 05.05.2010

Cu aproape 500 de locuri in hoteluri de cinci stele, restaurante de lux si cluburi precum Bamboo sau The Office, statiunea Mamaia, cea mai populara de pe litoralul romanesc, atrage romanii dispusi sa cheltuiasca mult pe vacante.

Tot o statiune de lux ar fi si Miami Beach din Florida, cunoscuta in toata lumea si care primeste anual peste 10 milioane de turisti straini. Diferenta dintre cele doua statiuni consta in numarul de turisti straini atrasi anual, Mamaia fiind doar o statiune a turistilor romani.

"Am fost in vacanta atat in statiunea Mamaia cat si in statiunea Miami din Florida. Nisipul este la fel de fin pe ambele plaje iar hotelurile de cinci stele nu difera foarte mult in ceea ce priveste serviciile oferite. Miami este o statiune in care vin americanii din nord, de la frig, sa se incalzeasca", explica Mircea Vladu, proprietarul agentiei de turism Prestige Tours, care a vizitat ambele statiuni.
El a mai precizat ca in Miami nu te impresioneaza nimic in mod special in afara de plaja propriu-zisa, care are o latime de aproape 200 de metri.

Diferenta intre cele doua statiuni este data de conditiile climatice. In Mamaia se poate face plaja doar in sezonul de vara, care incepe in iunie si se termina in septembrie, in timp ce in Miami Beach se poate face plaja tot timpul anului.

"Daca am muta Mamaia de pe Paralela 45 pe paralela lui Miami Beach atunci am avea si noi o Miami a Romaniei", spune in gluma Vladu. Acesta ar fi asadar primul pas in transformarea statiunii Mamaia intr-o statiune Miami a Romaniei, iar cel de-al doilea este dezvoltarea unui concept de statiune de lux si promovarea lui la nivel international. Reteta este simpla la nivel teoretic, dar imposibil de realizat la nivel practic.

Cu toate acestea, Mamaia este un "drog" pentru romanii cu bani, care strabat statiunea in masini Ferrari sau Lamborghini si care cheltuiesc mii de euro in cluburile de noapte, spun oamenii din turism.