SCIENCE FICTION/ Republica lui Platon la anul 2050 d.Hr.
Autor:
Michael Haulica
05.05.2010
Probabil cu asta voi rămâne după ce va trece o bună perioadă
de timp de la incheierea lecturii romanului (nuvelei?)
Geneza, de Bernard Beckett*.
Nu, nu chiar cu asta, asta e doar contribuţia românească (a
traducătorului, a redactorului) la o carte care a avut mare succes,
dacă peste 20 de ţări au semnat contracte de publicare şi pentru
care Quercus, editorul britanic, a plătit cel mai mare avans până
la acea dată pentru o carte adresată publicului adolescentin.
De fapt, acum, la finalul lecturii, ăsta e lucrul care mă
intrigă cel mai mult: cum a putut fi marketată cartea ca fiind
pentru adolescenţi, când ea, e clar, NU se adresează acestui
public? Pentru că nu ştiu, chiar nu ştiu ce vor inţelege
adolescenţii din ea, nu ştiu cum ii poate ţine lipiţi de paginile
ei.
Dar, e adevărat, tânăra Anax are 14 ani...
Povestea nu este, de fapt, povestea tinerei Anax
(Anaximander), cea care dă examen de admitere la Academie (cea care
conduce lumea, cea care dă sfaturi conducătorilor lumii) şi işi
alege ca subiect viaţa lui Adam Forde, cunoscut revoluţionar. Ci
este chiar povestea lui Adam Forde. Sau mai degrabă a societăţii pe
care mai mult o bănuim in spatele personajelor, ca un decor
desenat, ca o scenorafie a unei piese de teatru, creată de un
scenograf iscusit care, prin câteva tuşe, reuşeşte să ne facă să ne
imaginăm o intreagă lume.
Şi este vorba despre o lume care, pe la 2050, fondează o nouă
Republică, da, Republica lui Platon, care Platon are un locotenent,
o femeie pe nume Aristotel, Republică in care mai trăieşte Pericle,
mentorul/tutorele lui Anaximander şi tot aşa. O Republică
infiinţată după o catastrofă, după o molimă care a decimat
populaţia planetei. O Republică ai cărei cetăţeni sunt impărţiţi in
clase: Muncitori, Soldaţi, Tehnicieni, Filosofi şi in care bărbaţii
şi femeile trăiesc separat chiar şi după ce se căsătoresc (se
intâlnesc cu permis). Iar copiii sunt crescuţi de obşte, despărţiţi
de părinţi. La un an sunt examinaţi, apoi daţi la şcoală sau ucişi.
Nu ne mirăm (nu ştiu de ce) când aflăm că in 2068 se dă o lege care
permite Filosofilor să-şi cunoască copiii. Pe mine nu m-a surprins
asta. Dar, poate, pe cititorii adolescenţi...
Republica işi are locul pe o insulă inconjurată, la un moment
dat, cu Marele Zid Maritim, dincolo de care nu pleacă nimeni şi
nici nu vine nimeni dintr-acolo. Iar dacă vine, e ucis. Revolta lui
Adam Forde a constat in aceea că nu a ucis o fetiţă care venea
intr-o barcă dinafară, aşa cum trebuia, ci a salvat-o.
Adam e considerat motorul prăbuşirii Repubicii, dar Republica
dădea de mult semne de slăbiciune. Republica Filosofilor, in care
un robot, care se presupunea că va interacţiona cu copiii, a
inceput să-i omoare pe micuţi. Anax consideră că Republica a fost
pusă de la inceput pe baze false de Platon, prin anularea
individului şi decretarea supremaţiei Statului.
Aşa cum e conceput romanul (scurt, mai mult o nuvelă), ca un
dialog intre examinatori şi Anax, ca un dialog sub semnul lui
Platon (pentru adolescenţi trimiterile astea?), cele povestite sunt
menite s-o facă pe Anax să se desfăşoare in faţa cititorului, să
interpreteze faptele ştiute, să le afle pe cele neştitute şi să-şi
pună probelemele fundamentale: Ce e viaţa? Ce e mintea? Ce sunt
gindurile? Conştiinţa? ("Conştiinţa este sentimentul accesării
memoriei"). Probleme care apar şi in dialogurile dintre Adam şi
Art, androidul cu care acesta este inchis atunci când Filosoful
William propune Consiliului să nu-l elimine pe Adam in urma
procesului, ci să-l facă părtaş la un experiment: să trăiască
impreună cu Art, invenţia lui William, un nou prototip de robot
inteligent.
Finalul este, intr-adevăr, aşa cum spune toată lumea, unul
deosebit, care schimbă tot ce-ai fi putut gândi până atunci. Aşa
cum ii stă bine unei proze scurte, fie ea şi nuvelă.
Greu de citit, proiect ambiţios, destinat de editori
publicului tânăr (nu de toţi editorii totuşi), volumul lui Beckett
este o ciudăţenie printre apariţiile F&SF de la noi. Nu cred că
va avea succes la publicul adolescentin, dar s-ar putea să-şi
găsească totuşi fani.
*) Bernard Beckett, Geneza, Editura RAO, 2009,
traducere de Ioan Iulian Crişan
MICHAEL HAULICA s-a nascut la 1 februarie 1955.
A absolvit Facultatea de Matematica, Sectia Informatica, a
Universitatii Transilvania din Brasov in 1978 si, dupa 25 de ani de
activitate ca programator, a renuntat la informatica. A debutat cu
poezie in revista Flacara, in 1974, a publicat poezie, proza,
articole. A fost redactor al suplimentelor SF Supernova si
Alternativ SF, iar in anul 2000 a fondat revista Lumi Virtuale (in
format electronic). In perioada 2005 - 2007 a fost redactor-sef al
Editurii Tritonic, unde a coordonat colectiile fiction.ro si LIT si
a editat revista Fiction.ro. Sustine rubrici despre literatura
F&SF in Observator cultural, Ziarul de Duminica si Dilemateca.
A publicat texte in antologiile Motocentauri pe acoperisul
lumii (1995), Nemira '95, Nemira '96, Quasar
001 (2001), România SF 2001, Megaera Anthology
(SUA, 2005), AtelierKult: povestiri fantastice ( 2005),
Millennium Est (2006, in limba franceza), The New
Weird (SUA, 2008). A fost tradus in limbile engleza, maghiara,
croata, daneza, bulgara, franceza, ceha.