Albarosa, Cefin: A trebuit sa reinventam toata compania

Autor: Alexandru Anghel 05.05.2010

Stefano Albarosa, care conduce grupul Cefin cu activitati in domeniul auto si imobiliar, a desfasurat anul trecut un program de restructurare care a redus numarul de angajati si costurile operationale cu 30%, respectiv 40%, in timp ce cifra de afaceri a coborat de la 216,5 mil. euro la 90 mil. euro.

"Impactul crizei asupra pietei vehiculelor comerciale a fost dramatic, pentru ca anul trecut s-a ajuns la nivelul lui 2003 in piata vehiculelor comerciale. Spun dramatic pentru ca a depasit criza din 1973, cand a explodat pretul petrolului, si a ajuns la o scadere de 70%in Romania si de 50% in Europa, la fel ca dupa al Doilea Razboi Mondial", a declarat Albarosa. El a aratat ca piata de vehicule comerciale are o evolutie care depinde in mare parte de perioada de inlocuire a flotelor companiilor de transport si inregistreaza varfuri o data la 4-5 ani, cat este durata medie de exploatare a unui autocamion sau vehicul de distributie. In cursul anului trecut majoritatea companiilor de transport locale au sistat investitiile in reinnoirea sau cresterea flotelor conservand resursele financiare, iar vanzarile de vehicule noi au fost influentate si de limitarea accesului la finantare si de contractia cererii din piata de transporturi.

"De la 3,3 miliarde de euro in 2007 -2008 anul trecut am ajuns la o piata locala de 812 milioane de euro, adica nivelul din 2003. Cererea s-a realiniat si cred ca vom auzi foarte des acest cuvant de acum inainte", a spus Albarosa. Potrivit previziunilor Cefin, vanzarile de autovehicule comerciale ar trebui sa revina in termen de trei ani la 75% din volumul din 2008, intrucat sectorul transporturilor s-a comprimat cu doar 25%, iar transportatorii vor trebui sa isi inlocuiasca flotele pe masura ce vehiculele se uzeaza.

"A existat o presiune de eliminare a stocurilor, iar marjele de vanzare s-au contractat cu 95%. Pentru ca a fost o criza mondiala, stocurile nu au putut insa fi mutate in alte tari, cum a fost in Polonia in 1994 sau in Rusia", a adaugat Albarosa.

2009 a taiat 127 mil. euro din businessul Cefin

Afacerile celui mai mare dealer Iveco s-au comprimat anul trecut in toate diviziile, cele mai stabile ramanand activitatile postvanzare si de vanzare de componente auto. In urma reducerii cu mai mult de 60% a cifrei de afaceri Cefin a disponibilizat aproximativ 250 de angajati.

"Pentru ca am oprit extinderea, am avut mai mult timp sa facem curat in business. A trebuit sa reinventam toata compania si am schimbat modul de abordare a problemelor. A trebuit in primul rand sa adaptam capacitatea de vanzare la cheltuieli si sa mentinem acoperirea", a completat Albarosa. Astfel, Cefin a blocat anul trecut investitiile si a inchis trei puncte de lucru, in Targu-Mures, Oradea si Bucuresti, care erau deschise de putin timp.

Planul de afaceri pentru anul in curs al Cefin prevede o crestere a vanzarilor cu 27%, la 114 mil. euro si profit operational de 3,3 milioane de euro. Totodata, in planul lui Albarosa intra si reducerea datoriilor grupului de la circa 21 de milioane la mai putin de 15 mil. euro. "Nu credem ca am depasit criza, dar partea majora a trecut. Datorita restructurarii capacitatea noastra de a produce EBITDA a crescut si suntem primii care ies din criza, pentru ca este nevoie de camioane in aproape toate sectoarele."