Avocati independenti: Statul a fost slab consiliat juridic in afacerea Comarnic - Brasov. Vinci-Aktor trebuia penalizat cu 10 mil. euro

Autor: Catalin Lupoaie 06.05.2010

Avocatii de la firmele de avocatura straine cu birouri in Romania implicate in proiecte de parteneriat public-privat (PPP) la nivel mondial spun ca firmele Vinci-Aktor trebuia sa fie penalizate de stat pentru ca au denuntat unilateral contractul de realizare a autostrazii Comarnic-Brasov (55 km), macar pentru a acoperi costurile angajate in organizarea licitatiei si reluarea procedurii.

Contractul pentru a realiza in concesiune autostrada Comarnic-Brasov a fost denuntat unilateral in aprilie de consortiul francezo-elen Vinci Aktor la trei luni de la semnarea contractului, fara a plati nicio penalizare catre statul roman. Licitatia pentru constructia autostrazii a inceput in 2007 si au participat 12 consortii din intreaga lume, castigatorul Vinci-Aktor fiind anuntat in mai 2009.

"Penalitatile trebuie sa acopere costul procedurii esuate si costul relansarii licitatiei. Tipic, ar trebui sa se situeze intre 5 si 10 mil. euro. Intr-un final, orice guvern vrea sa protejeze platitorii de taxe impotriva unei licitatii esuate", spune Markus Piuk, partener al casei de avocatura austriece Schoenherr si Asociatii, care au fost implicati in mai multe contracte de parteneriat public-privat in Europa Centrala si de Est.

El sustine ca desi obtinerea finantarii este o clauza suspensiva (prin care se poate suspenda contractul) in toate contractele PPP, detinatorul concesiunii primeste o penalizare in cazul in care contractul nu se incheie din cauza esecului acestuia de a obtine finantarea. "Aceasta penalizare este de obicei asigurata printr-o garantie bancara neconditionata. In plus, contractul poate prevedea ca partea care se retrage sa fie considerata responsabila de orice daune aditionale suferite de stat."

Ideea de includere a unor penalizari pentru Comarnic-Brasov este sustinuta si de avocatii de la DLA Piper, una dintre cele mai mari case de avocatura din lume.

"Nu exista un contract «standard», dar ar fi fost probabil oportuna includerea in contract a unei prevederi prin care, in cazul imposibilitatii de a obtine finantarea, concesionarul sa fie raspunzator cel putin pentru costurile angajate de stat in procedura de concesionare de pana in acel moment, precum si de cele de reluare a procedurii. Probabil ca autoritatea contractanta va invata din aceasta experienta", spune Marian Dinu, country managing partner al DLA Piper.

Contractul pentru realizarea autostrazii Comarnic-Brasov avea o valoare de construire, proiectare si achizitie echipamente de 1,9 mld. euro, inclusiv TVA, iar dupa perioada de patru ani de construire, statul se angaja sa plateasca catre constructori suma de 4,8 mld. euro pe o perioada de 26 de ani. Suma cuprindea si intretinerea autostrazii in cei 26 de ani, precum si costul dobanzilor.

Ce spun avocatii care au consiliat statul

Ministerul Transporturilor a fost consiliat de consortiul Louis Berger SAS, Louis Berger Group, Credinvest International Corporate Finance LTD si Tuca, Zbarcea si Asociatii, valoarea contractului fiind de 4 mil. euro pentru realizarea autostrazii Ploiesti-Brasov, care cuprinde si tronsonul Comarnic-Brasov.

Reprezentantii casei de avocatura Tuca, Zbarcea & Asociatii afirma ca denuntarea unilaterala este admisa, de principiu, in cazuri exceptionale, atunci cand intervin situatii independente de vointa partilor, care fac imposibila continuarea contractului si indeplinirea obligatiilor stipulate de acesta.

"Vorbim de situatii pe care partile nu le controleaza, dar de care depinde respectarea angajamentelor asumate si realizarea proiectului ce face obiectul contractului. De la caz la caz, pot fi avute in vedere obtinerea de autorizatii si avize, degrevarea arheologica a terenurilor, obtinerea finantarii necesare proiectului, aparitia unor modificari legislative etc. Toate acestea pot conditiona indeplinirea de catre parti a obligatiilor asumate si, totodata, constituie riscuri, asumate, dupa caz, de catre una sau ambele parti, sau pe care nicio parte nu este dispusa sa si le asume", afirma Serban Paslaru, avocat asociat al Tuca Zbarcea & Asociatii, unul dintre coordonatorii echipei de avocati care a asistat Ministerul Transporturilor si CNADNR in acest proiect.

Markus Piuk de la Schoenherr si Asociatii considera insa ca in cele 90 de zile care au trecut de la semnarea contractului nu s-a inregistrat niciunul dintre cazurile exceptionale care ar fi putut sa fie trecute in contract. "Oricum era imposibil sa atraga in trei luni o finantare de peste un miliard de euro, ar fi fost necesare cel putin 6-9 luni, mai ales in conditiile in care ratingul de tara este «junk»", sustine Piuk.

Avocatii de la Tuca, Zbarcea & Asociatii explica ca perioada de 90 de zile in care oricare dintre parti, deci inclusiv autoritatea, putea denunta unilateral contractul, a fost menita sa permita, intre altele, finalizarea discutiilor cu institutiile financiare interesate in finantarea proiectului.

"Dreptul de denuntare unilaterala urma sa poata fi exercitat de catre oricare dintre parti in situatia in care obtinerea finantarii nu ar fi fost realizata sau cerintele institutiilor financiare nu ar fi fost acceptabile. Dupa expirarea termenului de 90 de zile amintit, denuntarea unilaterala a contractului, pentru motivul amintit, nu ar mai fi fost posibila, considerandu-se ca la acea data discutiile cu institutiile financiare se vor fi incheiat, iar finantarea proiectului ar fi devenit certa", sustine Paslaru. El afirma ca erau prevazute penalizari dupa demararea propriu-zisa a proiectului, ulterior datei la care finantarea acestuia ar fi devenit certa.

Autostrada Comarnic - Brasov In cifre

1,2 miliarde de euro era costul de construire si montaj.

1,9 mld. euro ar fi fost costul de construire, montaj, proiectare si operare, inclusiv TVA.

4,8 mld. euro urma sa plateasca statul timp de 26 de ani dupa finalizarea constructiei.

Trei ani pierduti

octombrie 2007 - au inceput demersurile pentru inceperea licitatiei pentru autostrada Comarnic-Brasov

30 ianuarie 2008 - a fost data-limita de depunere a candidaturilor, fiind inscrise 12 consortii

11 mai 2009 - a fost stabilit ofertantul castigator

18 ianuarie 2010 a fost semnat contractul

14 aprilie 2010 a fost denuntat unilateral contractul de catre Vinci-Aktor