Basescu: Programul de reducere a salariilor si pensiilor nu apartine FMI-ului. "Sa ne trezim la realitate!"

Ziarul Financiar 09.05.2010

"Ar fi nedrept daca vreodata cineva ar acuza FMI de acest program", a spus presedintele Romaniei, Traian Basescu, intr-o declaratie de presa, facand referire la programul de reducere a salariilor bugetarilor si a pensiilor. "Programul negociat cu FMI este un program al Guvernului Romaniei".

"Nu mi se pare suficient modul in care au fost clarificate elementele programului", a mai spus presedintele. "Obiectivul major al guvernului a fost sa nu fie crescuta fiscalitatea".

Presedintele Traian Basescu a spus ca daca salariile si pensiile nu sunt reduse, Romania va fi nevoita sa angajeze un nou credit extern, ceea ce ar insemna "amanetarea" viitorului tarii si a milioane de romani.

"In privinta discutiilor de astazi, am precizat ca nu FMI va mai putea fi acuzat de neindeplinirile programului. FMI-ul a fost de acord cu programul propus de guvern cu conditia ca acesta sa fie pus in practica", a completat Basescu.

Statul roman trebuie sa plateasca pana la sfarsitul acestui an 10,007 miliarde euro pentru a acoperi creditele.

"Trebuie sa nu mai vindem romanilor falsuri ori de cate ori suntem in campania electorala", a fost concluzia trasa de presedintele Romaniei. "Sa ne trezim la realitate!" a mai spus Basescu.

In privinta discutiilor cu sindicatele, presedintele a declarat ca se va constitui un grup de analiza la care sa participe guvernul, sindicatele si patronatele si presedintia Romaniei pentru ca in urmatoarele sase luni sa se gaseasca solutii pentru a "cheltui mai eficient" de la 1 ianuarie. "Ceea ce propun romanilor este sa prevenim grecizarea tarii", a mai spus Basescu.

Acesta a declarat ca a convenit asupra imbunatatirii legislatiei privind evaziunea fiscala si piata muncii, stabilirea unor criterii comune in vederea reglementarii in munca din sectorul bugetar.

De asemenea, presedintele a spus ca in urma discutiilor cu sindicatele a hotarat ca functionarii publici sa fie protejati de stat in momentul in care deciziile luate de acestia sunt atacate in instanta.