Petrom: Vanzarile raman sub presiune

Autor: Roxana Petrescu 09.05.2010

Petrom, singurul producator local de petrol si gaze, controlat de grupul petrolier austriac OMV, spune ca vanzarile de produse petroliere vor ramane in continuare sub presiune dupa ce compania a consemnat in primul trimestru al anului o scadere a cantitatilor vandute de 22%.
"Nivelul vanzarilor si al marjelor in activitatea de marketing se preconizeaza ca vor ramane sub presiune pana cand semnele de revigorare economica vor deveni mai vizibile. Economia Romaniei se estimeaza ca va stagna in 2010. Totusi, rata somajului va ramane probabil ridicata pe parcursul anului, sporind costurile cu protectia sociala suportate de stat. Reducerea asteptata a numarului de angajati din sectorul public va amplifica presiunea asupra ratei somajului", mai spun reprezentantii Petrom.
Scaderea volumelor vandute de produse petroliere de 22% nu a avut un efect major asupra afacerilor companiei, pe segmentul de rafinare si marketing fiind inregistrata chiar o crestere de 4% a incasarilor datorita majorarii preturilor. Principalul factor care a dus la scaderea volumelor vandute a fost "scaderea abrupta a vanzarilor comerciale interne", in principal a celor de pacura impulsionate anul trecut de criza gazelor izbucnita in urma conflictului ruso-ucrainean.
In ceea ce priveste vanzarile cu amanuntul, acestea au crescut cu 9% fata de primul trimestru al anului trecut, in contextul in care pe piata, acestea au fost cu 12% mai mici, potrivit estimarilor companiei. Pe partea de rafinare si marketing compania a inregistrat un rezultat pozitiv, primul dupa ani intregi de pierderi, datorita reducerilor de costuri operate, printre care s-a numarat si vanzarea activitatii de petrochimie.
Pe partea de explorare si productie, principalul centru de profit al companiei, scaderea productiei de hidrocarburi a fost de 4%, compensata printr-o crestere de 72% a pretului la petrol, astfel ca vanzarile pe acest segment au fost cu 22% mai mari, iar profitul operational s-a dublat fata de cel inregistrat in primele trei luni ale anului trecut.
In ceea ce priveste segmentul de gaze si energie, Petrom spune ca a vandut cu 5% mai multe gaze comparativ cu primele trei luni ale anului trecut, in contextul in care consumul la nivel national a crescut cu 7% in perioada analizata. Compania mai spune ca lucrarile la unitatea de productie a energiei sunt in grafic, unitatea de 860 MW in care Petrom investeste 500 de milioane de euro urmand sa fie finalizata anul viitor.
Petrom a mers mai departe cu disponibilizarile si in primele trei luni ale anului, astfel ca in companie se gasesc cu 1.358 mai putini angajati fata de sfarsitul anului 2009.