REPORTAJUL SAPTAMANII/ Gentleman de Romania

Daca noi nu ne vrem, ei ne vor. Oamenii de afaceri britanici au gasit in Romania raiul financiar pe Pamant. Au venit, au analizat piata si au investit la noi peste 4 miliarde de euro. Acolo unde noi vedem doar saracie, ei vad bani multi, iar cand noi privim cu teama la viitor, ei vad oportunitati de afaceri. De la IT la farmacii si de la transporturi la restaurante, englezii fac bani din orice, chiar daca investitia nu-si arata roadele decat in cativa ani. Se simt aici ca acasa, au invatat sa se poarte romaneste in trafic si stiu sa-si umple timpul liber mai bine decat noi.

Au adus in Romania peste 4 miliarde de euro si sunt in topul primilor 10 investitori straini! Au deschis aici peste 4.000 de firme si vad in Romania taramul fagaduintei. Vorbim despre englezi! Le place ca suntem membri UE, ca suntem la granita intre Est si Vest si au descoperit mai nou ca forta noastra de munca nu e doar ieftina, ci si inteligenta si rapida.

Sunt tot mai multi si criza nu ii sperie! Englezii au business-uri in toata tara: la Bucuresti, Buzau, Cluj, Brasov, Timisoara, Oradea sau Craiova. Au vazut in Romania sansa pe care n-o aveau la ei acasa: sa pornesti cu bani putini o afacere care sa creasca la milioane de euro. Asa a facut si David Goldsborough: s-a apucat de transporturi, iar astazi firma englezeasca pe care o are impreuna cu alti 4 actionari detine 150 de camioane si gestioneaza depozitele clientilor sai principali: hipermarket-uri si firme auto. A investit cate 500 de mii de euro in fiecare depozit, iar afacerea sa invarte milioane!! David e fericit in Romania. Are o casa, un caine, un copil, o nevasta si masina buna. Oricat de ocupat ar fi, cel mai important lucru din viata lui e Leo.

Un tip fara complexe, fara inhibitii, care si-a cunoscut iubita-n Vest si a convins-o, cu greu, sa se stabileasca in Romania. Lui David ii place in Romania, fiindca aici viata e plina de neprevazut. Si-a cumparat in 2004 o vila in Militari, cu promisiunea dezvoltatorului imobiliar ca drumul pana acasa va fi asfaltat - neimplinita nici pana azi.

Si cum businessul sau in transporturi depinde de sosele, englezul nu intelege de ce nu construim autostrazi? "Nu cunosc nici o tara in lume in care sa trebuiasca sa refaci soselele in fiecare an. Nu e mai frig decat in Germania sau Austria, dar dintr-un motiv, aici strazile se dezintegreaza imediat ce se inrautateste vremea." Dar asta nu-l face sa paraseasca Romania! Oricat de bune ar fi soselele in Anglia, acolo in afaceri concurenta e mult mai mare, piata e suprasaturata, costurile pentru a deschide un business - mult mai mari, iar sansele de reusita - infinit mai mici! In plus, aici isi poate vinde bunul renume de englez! Pe care in Anglia il au toti!

Il lasam pe David in trafic spre serviciu si ne intoarcem in oras. In centrul istoric. Printre ruinele unei vechi case boieresti descoperim un alt David, Larkin de data aceasta, irlandez. A inchiriat locul pe un pret bun, de criza si acum il transforma intr-un bar. David s-a lansat in afaceri in Romania cu 20 de mii de dolari!!! Iar acum a ajuns la o cifra de afaceri de 1,5 milioane de euro! N-ar fi putut asta in Irlanda. Vrea o terasa care sa fie deschisa tot anul. Nu intelege de ce primaria da autorizatii pentru terase doar vara, cand el are clienti, mai din nord, care vor sa stea afara si pe frig. Omul mai are doua pub-uri irlandeze. E aici din anii 90. S-a descurcat. A investit mult in imobiliare, cam 500 de mii de euro si a reusit sa vanda pe val, cu profit mare! In timp ce multi semeni de-ai sai din Dublin s-au fript si au plecat acasa falimentati de criza imobiliara. El, in schimb, reinvesteste! Si desi goana dupa autorizatii prin birourile functionaresti e epuizanta, omul e uns cu toate alifiile. "Suntem in Romania, nu? Nu cred ca mergi la doctor fara sa-l mituiesti! Din pacate, da, asta-i felul in care se fac aici afaceri." A construit o terasa la "The Dubliner", unul dintre puburile sale si a asteptat ani si ani pentru autorizatie. David are 51 de angajati, si cand noul bar va fi gata, va mai oferi 15 locuri de munca.

Bucurestiul e casa lui, si chiar daca nu si-a cumparat loc de veci, cum facem noi, romanii, e sigur ca va trai aici pentru totdeauna. Locuieste intr-un apartament ultracentral, cu vedere spre Casa Poporului, dar modest. Terasa celor doua cateluse, Lulu si Molly, e mai mare decat apartamentul in sine. In sufragerie, se discuta probleme scolare. Cei doi fii ai sai Michael si Sean au necazuri serioase cu absentele. Dar sunt baieti mari si pe jumatate romani - deci - foarte descurcareti.

Intre timp, David transportatorul a ajuns la birou, in Ciorogarla. David si asociatii lui au 150 de tiruri si administreaza depozitele celor mai mari lanturi de hipermarketuri din Romania. De profesie e economist. A studiat strategii de business si diferente culturale. Ar fi putut sa se stabileasca in Dubai, dar a ales Bucurestiul. Aici n-are concurenta atat de mare si nici rutina plictisitoare dintr-un mediu de afaceri perfect. I-a fost greu sa se faca inteles in Romania. A incercat sa incheie un contract cu porturile Constanta si Giurgiu, ca sa transporte containere cu marfa pe Dunare, dar n-a reusit, fiindca n-a putut promite profit imediat. In schimb, s-a inteles cu CFR si foloseste calea ferata!

Colegul sau, Mike, il ajuta cu administrarea depozitelor. Mike n-are de gand sa faca purici in Romania. Sotia lui, englezoaica, se plictiseste, isi umple timpul cu acte de caritate si… salsa. Asadar, dupa un an si jumatate de trait in Bucuresti, e gata sa-si ia talpasita, spre Orientul Mijlociu, sau poate Africa de Sud - unde se vorbeste mai multa engleza si cauta un roman care sa-l inlocuiasca in functie.

Ramane o intrebare: daca marii investitori englezi dau spaga? Sunt in continuare contrariati de acest obicei, insa, pentru ca traiesc in Romania, de multe ori e inevitabil. Mai ales cand inspectorii oficiali iti cauta nod in papura! Dar, pentru englezii transportatori macar criza e cu noroc. Hipermarketurile au renuntat la micile livrari zilnice si cer acum mai multe livrari mari, ceea ce inseamna mai multa munca pentru camioanele lui David. Iar la firma sa, inca se mai fac petreceri dupa program, ba chiar se organizeaza tombole.

Una din cele vreo 4.000 de firme cu capital englezesc si o buna parte din investitiile de peste 4 miliarde de euro pe care le-au facut britanicii in Romania se afla la Buzau: o fabrica de confectii care exporta catre casele de prêt-a-porter din Anglia. 25 de milioane de euro, 1.600 de angajati, cusatorese, croitori si designeri. Aici, afacerea merge atat de bine, incat un singur englez mai e in business, si el subaltern! Omul recunoaste ca ar fi ramas somer in Anglia, cu meseria sa, acum cand mai toti producatorii de confectii si-au externalizat pana si departamentele de conceptie. Sefa lui directa este Lucetta Chioveanu, o buzoianca getbeget.

Pana si centrul financiar al firmei englezesti este la Buzau, condus de o romanca apriga, Corina Stoica. A obtinut functia acum 6 luni. Si actionarii sunt uimiti de eficienta ei: fata coordoneaza toate tranzactiile, cu clienti, furnizori si subcontractori, din Anglia, Turcia, China, Maroc sau Vietnam, toate schimburile valutare si, mai ales, a reusit sa tina pe linia de plutire firma lovita greu de criza financiara. Am putea crede ca economista noastra si-a vandut creierul pe mai putini bani decat ar fi facut-o un specialist britanic, dar directorul general ne asigura ca nu!

Aceasta fabrica englezeasca nu mai are englezesc decat numele; si cativa oameni in departamentul de vanzari de la Londra si profitul.

Anul trecut a fost cel mai greu, cand firma a dat afara cateva sute de oameni, dar acum, cata vreme creatorul de moda din biroul sau londonez trimite pe mail o schita, iar designerii de aici o transforma intr-o rochie care ajunge intr-o luna in magazinele din Londra, la Buzau, treaba merge struna!

In tara fagaduintei, nu totul e garantat insa. Daca unii englezi au dat deja lovitura, chiar si in plina criza financiara, altii inca se mai zbat cu incapatinare sa gaseasca drumul spre succes. Nu se gindesc sa plece de la noi, dimpotriva: cum poti, ca om de afaceri occidental sa parasesti o tara care abia acum trece prin ce au trecut ai tai cu decenii in urma? Englezii stiu ca Romania urmeaza inevitabil traiectoria altor tari mai avansate, asa ca asteapta rabdatori. Si intre timp, se distreaza.

Alt englez, Damian Galvin e de trei ani in Brasov. A venit entuziasmat de potentialul imobiliar si a investit. Si-a deschis si o agentie imobiliara, care acum nu mai aduce castig, asa ca omul si-a redus cheltuielile si s-a reprofilat. Inginer cu Aston Martin in CV, englezul umbla acum sa caute subcontractori sau parteneri pentru firme englezesti, cauta romani care nu lucreaza in dorul lelii si au mandria lucrului bine facut. Cand l-am intalnit, avea intalnire cu un fabricant roman de matrite. Sergiu are clienti in toata lumea: grupul Renault, Mercedes sau BMW,- nu i-ar strica si un contract cu un partener britanic. O matrita pentru o biata piesa care va ajunge undeva in bordul unui Porsche costa 85 de mii de euro. Damian va castiga un commision bun daca va reusi sa gaseasca noi clienti pentru Sergiu.

Insa de departe, cea mai nebuneasca investitie englezeasca pe taramuri mioritice, pare sa fi avut loc la Rupea. George Krishan este manager, dar si actionar. Cu voia lui, a ajuns din domeniul bancar-financiar la coada… bivolitei. In urma cu cinci ani a vazut la Homorod cladirile unei ferme scoase la licitatie. A cumparat-o. Acum ferma are 750 de bivoli si bivolite. Doar pentru lapte, din care se face branza mozzarella. Ferma inca nu aduce profit. Ferma abia a intrat pe piata romaneasca, deocamdata vinde branza de bivolita in 2 supermarketuri din Bucuresti si Brasov, in pietele agro-alimentare si in magazinele de delicatese. Dar englezii se pregatesc sa exporte la scara larga in Italia. Iar deocamdata, George incearca sa-si construiasca o echipa de incredere.

Tocmai au investit 160 de mii de euro in doua statii de muls, conform standardelor romanesti, despre care George crede ca sunt mai stricte decat in Anglia si uneori absurde - cum ar fi obligativitatea de a construi doua filtre sanitare separate: unul pentru cand vin oamenii la munca si altul pentru cand se pregatesc de muls.

Ca sa opreasca hotii de lapte si nutret, omul mai cheltuie o groaza de bani cu firma de paza. Daca te uiti la cifre, afacerea cu bivolite pare sa fie mai degraba o pasiune, un moft, un hobby. O bivolita da 4-5 litri de lapte pe zi, pe cand o vaca poate da si 50 de litri intr-o zi. Deci, nu poate fi vorba de productivitate. Cat despre carne, cea de bivol are mai putin cholesterol decat puiul, dar… nu are cautare, asa ca bivolii englezilor traiesc la Rupea - fara stresul ca vor fi transati. Pentru un sigur kilogram de mozzarella iti trebuie cinci litri de lapte. Iar in magazine, dupa ce comerciantul isi pune adaosul, un kilogram de mozzarella transilvaneana ajunge sa coste chiar si 160 de lei - e deci o delicatesa scumpa.

Englezii au adus in Romania rigoarea, munca eficienta si cultiva printre noi increderea - pe care o pierdusem, ca daca muncesti poti ajunge sus! Inevitabil se mai molipsesc si ei de metehnele noastre romanesti, dar pe termen lung castigul e garantat de ambele parti. Comunitatea oamenilor de afaceri din Marea Britanie, mai ales acum, pe timp de criza isi indreapta atentia si banii spre noi.