IASII LUI CRETU/ „Nu poţi să ajungi la esenţa lucrurilor fără a nu fi pedepsit”

Autor: Cretu Bogdan 12.05.2010
Pe Nichita Danilov cam toată lumea il ia drept poet şi, de câţiva ani, drept romanicer harnic (doar ce i-a apărut, de sub teascurile Editurii Polirom, un nou roman, Ambasadorul invizibil, pe care il cred cel mai bun din intreaga serie inaugurată in 2004).
Şi totuşi, eu unul il citesc de ani de zile şi in pagina de opinii a "Ziarului de Iaşi", aşa că nu am ocolit, când mi-a picat in mână, o culegere de eseuri, articole, portrete literare, intitulată, enigmatic-jucăuş, Capete de rând. Cum insăşi compoziţia cărţii este eteroclită, am să sar senin de la una la alta, sperând să pot aproxima măcar variaţia ce impune un ritm alert lecturii. Să remarc, mai intâi, că e un lucru firesc ca un poet care are conştiinţa vocaţiei sale să fie preocupat de domeniul său; unii o fac implicit, chiar in poezia scrisă, alţii se exprimă explicit, imbrăcând straie, nu neapărat impecabile, de critic. Cine a citit Apocalipsa de carton ori Urechea de cârpă ştie la ce să se aştepte; cine nu, se poate lămuri parcurgând culegerea de eseuri.
Autorul Arlechinilor la marginea câmpului nu are ambiţia de a-şi supune imaginaţia rigorilor strâmte ale criticii propriu-zise, cu toate că nu-i lipsesc flerul şi nici măcar disponibilitatea de a lua act de tot ce se petrece pe scena literaturii contemporane. Mai curând schiţează, pornind de la autori actuali, o galerie de portrete, deturnând exerciţiul speculativ, analitic, către zona ficţiunii. Aceasta este formula cea mai potrivită eseisticii lui Nichita Danilov: el scrie ficţiuni critice sau, ca să reiau o sintagmă care-mi face cu ochiul, "critificţiuni". Cu alte cuvinte, el ţinteşte să aproximeze scriitorul din spatele textului: nu pe acela empiric, ci acea instanţă creatoare pe care opera şi-o construieşte, conform unor celebre teorii. Dan Sociu, Constantin Acosmei, fraţii Vakulovski, dintre tineri, O. Nimigean şi Aurel Ştefanachi, Emil Brumaru şi Daniel Corbu, Matei Călinescu şi Noemi Bomher, Mihai Ursachi şi Varujan Vosganian (cuplările imi aparţin şi se doresc arbitrare), Ioan Es. Pop, Liviu Ioan Stoiciu, Ioanid Romanescu, Nichita Stănescu şi atâţia alţii devin personaje pestriţe, fiecare cu ticurile, gesturile ori atitudinile caracteristice.
Tocmai apropiind textul exegetic de proză autorul reuşeşte să surprindă optim ceea ce, de fapt, reprezintă nota distinctă a fiecărui scriitor in parte. Uneori crochiul este executat "in manieră uşor suprarealistă", cum se intâmplă in cazul pictorului Val Gheorghiu, iar atunci textul nu mai face nici un efort să se păstreze in limitele scrobite ale eseisticii curente. Alteori ironia cordială ii slujeşte ca mijloc elegant de a da in vileag câte ceva din temperamentul, desluşit in scriitură, al celui luat in cătare. Iată, de pildă, surprins ceva din histrionismul retractil, protocolar, niţel timid, dar tuşant când e cazul, asumat obligatoriu cu umor, al lui Florin Faifer: "Inainte de a ieşi pe uşă, totuşi dl. Faifer avu tăria să poarte cu sine următorul dialog: «Poftiţi, vă rog». «După dumneavoastră». «Nu, după dumneavoastră». «Insist». «Nu insistaţi: treceţi dumneavoastră mai intâi şi apoi voi trece eu. Aşa se cade». «Dar dumneavoastră sunteţi totuşi mai in vârstă!». «Dar, apropo, dumneavoastră ce vârstă imi daţi?». «Dar hai, ieşiţi odată, domnule!» «Pardon, nu domnule, ci domnilor. Suntem doar doi!»". Personajul e, după cum se vede, gata, coborât parcă dintr-o proză cu iz fantastic a lui Danilov, apt să se dedubleze instantaneu, asemenea lui Bikinski din romanul său Tălpi.
In afara acestor cuceritoare exerciţii ce imbină ironia, graţia, dar şi intuiţia sigură, există in carte destule eseuri pe care nu avem motive să le citim in cheie ludică, ci dimpotrivă. Intrebându-se, bunăoară, Câtă ficţiune există intr-un text poetic, autorul ajunge la concluzia, convingător susţinută, că materialul pe care il modelează nu e deloc neutru: "Cuvintele se intorc impotriva celui care le-a emis". "Când te apropii de poezie, adaugă el, trebuie să fii cu trupul şi cu sufletul curate". E o naivitate să crezi in potenţialul magic al cuvântului? Are limbajul nu numai capacitatea de a numi lumea, de a o descrie, ci şi pe aceea de a o influenţa? Nichita Danilov crede cu tărie că da: "Cuvintele păstrează inăuntrul lor latenţe ascunse şi printr-o anumită aşezare, printr-o anumită ordine, intuită de poet, pot aduce binele sau răul". Atenţie, e vorba doar de cuvântul esenţializat, al poeziei autentice. Nu e cazul să fim sceptici: realul se lasă manipulat de text, iar poetul devine un fel de taumaturg. Este aici semnul unei religii a poeziei, al unei credinţe in propriul har, care nu se mai lasă explicat prin hazard, ci devine o datorie ce trebuie indeplinită cu maximă responsabilitate. Cine nu crede acest lucru nu e poet adevărat, ci un inginer conştiincios al textului, un meşteşugar, un artifex care confecţionează cu răceală un obiect lipsit de spiritualitate. Nu e cazul lui Nichita Danilov, care susţine, impăcat cu sine, că "nu poţi să ajungi la esenţa lucrurilor fără a nu fi pedepsit". Prin urmare, poezia, arta in genere schimbă lumea, nu micile nemernicii, jocuri, ambiţii, interese politice sau de alt fel. Dar pentru asta e nevoie ca cei aleşi, puţini, foarte puţini, să aibă conştiinţa misiunii lor.
Capete de rând nu e o carte de critică literară, chiar dacă surprinde, din interiorul fenomenului, multe aspecte ale literaturii contemporane, contemplată nu numai la vârfurile sale; e mai mult decât atât: o confesiune prelungită, sub mască eseistică, a unuia dintre cei mai importanţi poeţi actuali. O lectură intru totul agreabilă, datorită aliajului de gravitate şi joc, de ironie şi cordialitate, de polemică şi politeţe.

BOGDAN CRETU (nascut la 21 ianuarie 1978, in judetul Constanta) este lector la Catedra de Literatura Romana din cadrul Facultatii de Litere, Universitatea "Al.I. Cuza" din Iasi. Doctor in filologie, cu distinctia magna cum laudae, din iulie 2006. Volume publicate: Arpegii critice. Explorari in critica si eseistica actuale (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Romania; Premiul pentru debut al revistei "Convorbiri literare"); Matei Visniec - un optzecist atipic (Premiul pentru debut al "Ziarului de Iasi", nominalizat la Premiul pentru debut al revistei "Romania literara"), Lecturi actuale. Pagini despre literatura romana contemporana (Premiul pentru critica al revistei "Ateneu"), Utopia negativa in literatura romana. Cronicar literar, eseist; a publicat in jur de 500 de articole in diferite reviste culturale. Semneaza prefete la numeroase volume, antologii etc. Redactor al revistei "Paradigma". Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania si al Asociatiei pentru Literatura Generala si Comparata. Din 2006, semneaza o rubrica saptamanala in "Ziarul de Iasi". Colaborator la emisiunea "Convorbiri literare" a Radio Iasi, din 2006.