CARTEA DE POEZIE/ Ce ne mai fac optzeciştii?

Autor: Felix Nicolau 12.05.2010
Cred că cel mai bine probează teoria apocalipticului literar, vehiculată de Octavian Soviany, nu scrierile neoexpresioniştilor, ci Oameni obosiţi* a optzecistului Andrei Bodiu. Şi tot o optzecistă, Simona Popescu, anunţa in Lucrări in verde că sfârşitul lumii nu va veni cu fum şi pucioasă, ci "cu o antologie din poeţii buzoieni".
La poetul braşovean societatea postindustrială, stupid consumeristă, e anesteziată de langoare. In spatele umorului lor coroziv, implicat deci, optzeciştii târzii au avut mereu camuflată o tristeţe gen mal de si'cle. Deceniul lor a fost prea scurt, dacă pot zice aşa (zic deceniu cu grijă, căci lui Andrei Bodiu nu-i surâde ideea unui compartiment nouăzecist). Comunismul in agonie urma să fie incălecat dintr-un salt de capitalismul laissez-faire. In poezie nu mai era răbdare pentru fineţuri, fie ele exprimate haios-postmodern. Valul 2miist cu furia, deznădejdea şi patetismul lui, a dat năvală şi a luat ochii tuturor. Retraşi cel mai adesea in buncăre universitare, optzeciştii ies acum la suprafaţă şi iau la şmirghel rugina de pe arme. Mai lenţi, mai vădit melancolici şi totuşi precişi in fandările cu condeiul.
Andrei Bodiu mizează inteligent pe nonpoeticitate. Poeme indesate, deloc locvace, fără ambiţii metaforice şi fără obscurităţi obţinute din deliruri lexicale. Niciun fel de vag conceptual. Aş spune că volumul include in special portrete psihologice schiţate rapid şi susţinute de frânturi de realitate relevante. Nostalgia tinereţii dublată de o subtilă critică a lumii româneşti - şi nu numai - de la trecerea dintre milenii. Nu poate fi decât reconfortantă o asemenea artă simplă şi elocventă după atâtea şi atâtea volume alambicate, ininteligibile, sporovăind in derivă.
Pot fi situaţii exemplare, supraincărcate simbolic, rezolvate insă simplu şi curat, fără poante sau teatralităţi: "Mă străduiesc să scot/ cercurile pe care bunica/ le-a pus cap la cap ca/ să stai tu o secundă/ să le priveşti.// Priveşte cum nimeresc buza/ pungii groase aproape opace cu ultima piesă/ de lego.// Privesc cum vii tu şi/ răstorni vesel punga" (Despre cum iese sufletul din noi).
Aşa cum lumea nu poate fi reconstruită după principii mai raţionale decât in variantă de simulacru, cu piese de lego, aşa nici toate poemele de aici nu trec pragul jurnalului. Fixarea imprersiilor nu este mereu de interes general. Aşa mi se pare a fi Metroul din Bucureşti (I), unde paralela cu La ţigănci a lui Eliade e forţată. Metroul din Bucureşti (II) insă, cu ancoraj in Călăuza lui Tarkovski, funcţionează poetic datorită deschiderii spre detalii nonculturale, recognoscibile tuturor. Supracodificarea culturală reuşeşte să pompeze sânge in inima poemului când implică inteligenţă critică, caustică: "Te las să urci printre grafitti cu geanta mea/ Neagră cu roşu doldora/ De documente să mergi pe Schitu Măgureanu/ Să te intâlneşti cu câinele bătrân al lui/ Aracis Cenefis şi Cenecesis" sMetroul din Bucureşti (III)t.
Tonul sec, potolit, adresarea colocvială şi transcrierea fără efuziuni stilistice a viziunilor fac ca scriitura să fie modernă. Concizie, comprimare, eficienţă in comunicare. Până şi jeturile suprarealiste sunt scurte, precise: "Vaci bălţate sar/ sârmele şi-şi izbesc coarnele de bloc sar/ scântei". Până la urmă totul se rezolvă in consemnări de intâmplări banale sau aberante, juxtapuse cu intenţia de a crea o instalaţie: "Un bidon de Coca-Cola băut pe nerăsuflate/ Frig.// Copiii joacă fotbal cu o cioară rănită" (Tristele). De altfel, poetul şi aduce termenul in discuţie in poemul Jan Fabre la Luvru: "Instalaţiile tale vorbesc sacadat despre moarte".
In timp ce citeam, imi veneau in minte imagini de la filmul acela din 1972, Farmecul discret al burgheziei. Acolo suprarealism aberant, călătorie năucitoare din vis in vis, unul mai caraghios decât altul, aici visuri funcţionăreşti, belfereşti, o cocoaşă administrativă aşa cum o imagina George Ciprian in Omul cu mârţoaga. Omul obosit, aşa cum il descrie poemul Viaţa e vis, e un om bântuit de indatoririle lui profesionale, e un om-birou. De unde nevoia de drog in scopuri evazioniste. In De-a pururi ziua cea de azi il vedem pe Virgil Mazilescu drămuindu-şi farmaceutic esenţele tari, apoi poemul o ia razna, deviind splendid inspre contingent: "In autobuzul care mă duce spre Bran/ Un june american şi-o jună/ Americancă juna/ Il intreabă ce face de trei ani in România el răspunde:/ <<Beau. I am an alcoholic>> zice mai departe "I am 24 beau/ de la 21. Stau intr-un cămin"/ "I am sorry" spune fata <<So am I>> zice el".
Tonul dominant este de resemnare care nu se transformă niciodată in lehamite sau cinism. Cum (anti)eroii acesteti poezii formează o "natură moartă/ in ultimul hal" (Mado), gesturile lor descriu figuri geometrice in mod mecanic. O robotizare traversată in transă: "De oboseală/ El vorbeşte tot timpul/ Are lungi insomnii e/ Un arc o săgeată./ Gata să ţâşnească.// A incetat să asculte trăieşte/ intr-un regim al urgenţei/ Absolute al/ Panicii nesfârşite" (Poate la Estoril).
Sugestia nu este rareori cotropită de atitudinea explicită. Poetul nu lasă prea mult spaţiu pentru echivoc. Cititorul inţelege rapid cam care sunt ţintele spre care se indreaptă gloanţele poetice. După ce a scanat mohorâta lume românească, poetul işi mută periscopul către universul vestic. La Grande Arche, Locuitorii Europei Unite, Hedonism Hungarese ş.a.m.d. sunt contraforţi ai aceleiaşi demonstraţii: omul occidental este un automat redus la funcţiuni primitive: muncă şi distracţia de după, ca defulare. Un proces alienant cu reflexe marxiste: plus valoare, minus valoare. Nicio problematică existenţialistă, că doar nu mai există energie pentru demnităţi stoice şi atee.
Omul obosit nu mai are forţa de a tinde spre ceva dincolo de contextul robotizant, nici de a se expune la dragoste sau la credinţă. Pentru cei semirinocerizaţi - căci nimeni nu scapă necontaminat de sistem - rămâne satisfacţia aristocrată, dar destul de amară de altfel, de a filma cu comentariu ironic pretenţiile de umanitate ale unor fiinţe dezumanizate.

*) Andrei Bodiu, Oameni obosiţi, Editura Paralela 45, 2008