UPDATE: Peste 5.500 de angajati la stat castiga 2.000 de euro pe luna

Autor: Doina Anghel 13.05.2010

Aproape jumatate dintre bugetarii care lucreaza in administratia publica, invatamant si sanatate, reprezentand 454.805 angajati, sunt platiti lunar cu pana la 1.500 lei, in timp ce salariile intre 4.000 lei si peste 8.000 lei sunt impartite intre 54.315 persoane, reprezentand 5,72% din total.

Aproape 2.300 angajati din administratie, 1954 de angajati din invatamint si 1360 de angajati din sanatate si asistenta sociale castiga peste 2.000 de euro brut lunar (peste 8000 de lei) potrivit datelor Comisiei Nationale de Prognoza, care au fost transmise de Ministerul Finantelor partenerilor sociali. Potrivit datelor CNP, peste 40 000 din angajatii de la stat si privat castiga peste 2000 de euro brut lunar, reprezentand 1 procent din numarul total al salariatilor. La celalalt capat al clasamentului se regasesc cei platiti sub salariul minim brut de 750 de lei (150 de euro) acestia reprezentind 0,26 % din numarul total al angajatilor.
Statistica arata ca in Romania sunt angajate 3.732.199 de persoane.