Eugen Radulescu - Capra vecinului si ideologia de stanga

Intr-o tara in care, prin forta istoriei, cultura economica nu a reusit sa razbata la niveluri relevante electoral, stridentele populiste risca sa transforme in victima nu doar adversarii politici ai promotorilor ferventi ai acestor stridente, ci insasi capacitatea de a duce o politica economica rationala, viabila, in interesul cetatenilor acelei tari. Am sa ilustrez aceasta asertiune prin doua dintre cele mai paguboase fixatii de politica economica pe care "social democratia" romaneasca le afiseaza, pe cat de consecvent, pe atat de lipsit de fundament.

Este vorba despre cresterea pensiilor pana la 45% din salariul mediu si de impozitarea progresiva a salariilor. Ambele, la prima vedere, sunt cat se poate de legitime ca obiective de stanga. Dar numai la prima vedere. In conditiile concrete ale Romaniei, ambele ar avea efecte devastatoare pentru capacitatea economiei de a creste sustinut, pentru ca traitorii acestei tari sa ajunga la un standard de viata decent. De aceea, a le sustine acum - asa cum de altfel se si intampla - echivaleaza cu a sustine mentinerea perpetua a subdezvoltarii, in numele echitatii sociale.

Primul dintre cele doua obiective poate fi demontat cu destula usurinta folosind cunostinte de aritmetica de clasa a IV-a. In conditiile in care sistemul nostru de pensii se bazeaza pe solidaritatea inter-generatii (eu platesc pensia parintilor mei, copiii vor plati pensia mea), iar numarul pensionarilor de azi este de 1,3 la fiecare salariat platitor de taxe, rezulta ca o pensie de 45% din salariul mediu se poate asigura cu o contributie sociala de 58,5% din salariu. Atentie, numai pentru plata pensiilor! Asigurarile de sanatate, ocrotirea copilului, precum si sumele necesare pentru a putea trece, in generatia viitoare, la un sistem de pensii prefinantat sunt basca! Asadar, atingerea dezideratului declarat ar presupune plata unor contributii sociale de vreo 65-70% din salariu. Isi asuma social-democratii nostri un asemenea obiectiv? Daca da, sa o spuna deschis! (In treacat fie spus, urmarirea obsesiva a acestui obiectiv, care a dus acum doi ani la cresterea spectaculoasa a pensiilor, dar fara majorarea contributiilor sociale aferente, care ar fi fost imposibila politic, este raspunzatoare in buna masura de marasmul in care a intrat acum economia romaneasca).

In privinta cotelor progresive de impozit pe salariu, sunt pregatit sa fiu de acord ca, in tari foarte dezvoltate, care nu isi mai propun rate de crestere de peste 1-2% anual si care urmaresc doar echitatea sociala, impozitarea progresiva este legitima si, poate, sustenabila. (Spun poate pentru ca, pana la urma, daca impingi prea departe acest concept, dai chix, asa cum s-a intamplat cu faimosul "model suedez".) Dar am ajuns noi acolo? Nici pe departe! Ceea ce ne trebuie sunt rate de crestere ridicate si sustinute pe o perioada lunga - care se pot obtine ocrotindu-i pe cei care muncesc mai mult, stimulandu-i sa continue, nu luand sapte piei de pe ei.

Teorie? Nicidecum! Sa nu pierdem din vedere ca, atunci cand am trecut la cota unica, in mai putin de un an veniturile statului din impozitele pe salarii au crescut, in loc sa scada, pe seama reducerii evaziunii si a cresterii economice indusa tocmai de cota unica. Tara noastra a atras investitii mai multe, oamenii au fost stimulati sa munceasca mai mult, fiind mai bine pentru toata lumea.

Ideologi de stanga incearca sa promoveze ideea ca din cota unica au castigat mai mult cei cu venituri mari. Perfect adevarat! Dar ce e rau in asta? Progresul presupune competitie, iar competitia presupune cointeresare. Pana la urma, au castigat si cei mai putin eficienti, mai putin competitivi, pentru ca le-a revenit si lor o parte dintr-o placinta care a crescut rapid. Cresterea salariului minim nu ar fi fost posibila fara cresterea productiei, asigurata in primul rand de cei competitivi. Drumul inapoi la impozitarea progresiva ar avea exact efectul opus: resuscitarea evaziunii si descurajarea cresterii economice. Singurul lucru pe care l-ar realiza ar fi asasinarea caprei vecinului din motive ideologice.

Desigur, ne putem gandi la cum ar arata economia noastra daca am avea contributii sociale de 70%, iar din ce ar ramane am mai lua 40% impozit. Cresterea economica nu ar mai exista, investitorii - straini sau romani - si-ar muta afacerile in Bulgaria sau, cine stie, prin Asia, iar tinerii si-ar lua lumea in cap. Nicicand impozitele mari nu au facut casa buna cu progresul si cu initiativa. Intr-o lume atat de puternic interconectata, in care granitele au ramas un fel de conventii inofensive, a promova politici bazate pe impozite mari inseamna a scoate tara respectiva de pe harta economica a lumii.

Pentru toate acestea afirm cu tarie: cele doua tinte politice ale social-democratilor poate suna bine, de stanga, dar in realitate sunt prost alese, pentru ca pretul atingerii lor ar fi perpetua subdezvoltare a tarii.

Ceea ce nu mi-e deloc clar este de ce social democratii nostri se inversuneaza atat doar impotriva veniturilor din munca salariata, de parca singurul lor obiectiv ar fi sa nu ajungem, Doamne fereste, sa avem si noi o clasa de mijloc asezata si implinita. In numele echitatii sociale dar fara a dauna atat de grav cresterii economice pot fi majorate alte impozite, cum ar fi de exemplu cele pe proprietati, inclusiv pe terenuri agricole sau intravilane, pe mosteniri, pe castigurile din dobanzi sau la bursa, precum si pe castigul dintre pretul de cumparare si cel de vanzare la tranzactii imobiliare. Sa aiba vreo legatura cu faptul ca ar trebui atunci sa plateasca si liderii politici, inclusiv cei "de stanga"? Dar oare nu ar fi timpul sa se intample si minunea asta?

Eugen Radulescu este director in BNR, fost presedinte al bancilor Raiffeisen si CEC.