Investitie de 50 mil. euro intr-un centru de tratament pe baza de celule stem

Autor: Ioana David 18.05.2010

Firmele Concorde Gruppe si Healthcare of Today spun ca vor investi 50 mil. euro intr-un centru de cercetare pe baza de celule stem la Adunatii-Copaceni, in apropiere de Capitala, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Healthcare of Today. In situatia in care se concretizeaza, investitia este una extrem de mare avand in vedere ca intr-un spital privat de 100 de paturi investitia este de maximum 20 mil. euro. Potrivit informatiilor de pe site-ul propriu, Healthcare of Today este o companie infiintata in 2008, specializata pe segmentul de sanatate. Reprezentantii companiei nu au putut fi contactati pana la inchiderea editiei pentru detalii. Potrivit Mediafax, Concorde Gruppe este o companie de tip holding care opereaza prin patru subsidiare, respectiv Groupe Concorde Developments, cu activitati in domeniul imobiliar, Concordia Asset Management, Concorde Capital, firma de investment banking si consiliere, si Concorde New Energy, care dezvolta energie ecologica. Nu sunt disponibile alte informatii despre companie.