Dictatura (bunului-gust) din strada Slobozia
Autor:
Daniel Nicolescu
19.05.2010
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/781/10667/6135226/1/37-top-galerii-1.jpg?width=320)
Dintre toate harurile care au
fost convocate in antecamera doamnei Ileana Dana Marinescu,
inţelepciunea a fost lăsată la urmă. Spun asta pentru că, dacă ar
fi fost inţeleaptă, s-ar fi apucat de bijuterii, iar nu de
splendori inutil-perisabile cum ticluieşte acum, şi ar fi lucrat in
regim de huzur ca designer de lux pentru o casă precum Van Cleef
& Arpels (asta şi nu alta, pentru că sună ca un clinchet de
cristale de stâncă, inşirate pe un fir de argint).
Ultima sa ispravă artistică* a
fost pusă in scenă intr-un spaţiu de expunere despre care nu am
prea avut prilejul să vorbesc până acum. E vorba despre Anaid
Gallery, una dintre multele săli bucureştene deschise in ultimii
ani, una dintre puţinele care a ştiut să-şi respecte programul
curatorial, exigenţele valorice, temeinicia organizării şi vocaţia
de gazdă fără cusur.
Spaţiul are ceva de palat rătăcit in deşert
(lipsesc doar havuzurile), iar deşertul este mahalaua de la poalele
Dealului Filaret şi din coasta Parcului Carol, o zonă splendidă,
insă doar pentru connaisseurs, cu parfum de vremuri apuse, dar
ocolită de harta traseelor culturale şi vilegiaturistice
bucureştene. O curte cochetă şi subţire ca un culoar inverzit duce
spre parterul galeriei, unde se află birourile, un spaţiu cafenea,
aria design (unde, de câtăva vreme, stau expuse intr-un
concept-store straiele negre, de călugări/ călugăriţe felliniene
ale lui Lucian Broscăţean) şi unde atrage atenţia şi suspinele de
nedumerire ale vizitatorilor pricinoşi uriaşul tablou al lui
Rădvan, intitulat "Cancer" (nerecomandat minorilor şi persoanelor
slabe de inger). Etajul, destinat expoziţiilor temporare, are o
suprafaţă generoasă (in raport de profilul, aparent exiguu, al
clădirii văzute dinafară), ambient minimalist, şi o structură
modernă, ce poate fi modulată in funcţie de temele expoziţionale
sau de numărul de expozanţi.
Pe toată intinderea acestui etaj
şi-a risipit (termenul vrea să evoce preaplinul ofertei, nu şi
aşezarea pe simeze, atent studiată, cu spaţii de respiraţie dozate
savant şi soluţii spectaculare ingenioase) Dana Marinescu OZN-urile
de care s-a ciocnit in ultima sa călătorie artistică. Sunt obiecte
greu de clasat ca gen plastic (colaje tridimensionale, in ultimă
instanţă) şi care se joacă, in ton cu titlul expoziţei
(micro/macro), intre registrul minor şi cel major. Totul cusut cu
aţa de argento vivo a unei ironii stenice. Tehnica
alcătuirii lor se slujeşte de metodele unei arheologii sui generis
- descoperirea unor obiecte uitate, prăfuite, pierdute in colţuri
de debarale şi prin podul bunicii, patinate, de-funcţionalizate şi
apoi reciclate intr-o altă direcţie semantică -, pe de-o parte, şi,
pe de alta, de uneltele orfevreriei: minuţia obsesivă, perfecţiunea
detaliului, dimensiunea decorativă, abilitatea de a intreţine
iluzia că mica lume reprezentată este o replică a lumii mari (vezi
scutul, cât un univers, al lui Ahile, bijuteria supremă inventată
vreodată).
Nu pot spune că Dana Marinescu
evoluează de la o expoziţie la alta. Cu certitudine, insă, fiecare
ieşire la rampă, deşi are un stoc stilistic recongonscibil, este
complet altfel, izbuteşte să fie incitantă, prin recursul la
elemente noi de regie, la sertare de imaginaţie nebănuite şi, mai
ales, la altă poveste-cadru. Acum, obiectele ei sunt
macro-bijuterii sau micro-sculpturi compuse din instrumente
dezafectate (casate la şcoala de ambliopi) ale văzului: ochelari şi
lupe. Aglutinaţi, baroc, pe plase de sârmă, ochelarii devin roiuri
foşnitoare de fluturi, lentilele - aripi translucide sau elitre,
braţele (de baga, plastic sau metal) - picioruşe sau antene. Lupele
au o secţiune aparte. Li s-a dedicat un eseu plastic exhaustiv, in
care sunt aliniate toate posibilele sensuri ale instrumentului de
mărit, de la acela de ochean spre universul atomic, la cel de punte
intre două ordine de mărime, sau, in sfârşit, de maşină a timpului
pierdut. Ca să zâmbim, aşa cum autoarea noastră o face fără
incetare, de aici, din această enciclopedie a lupelor trăsnite,
lipseşte una singură - lupa capitolină.
Vernisajul acestei expoziţii
hors-série a fost unul de pomină. Potrivit in timpul Nopţii
Muzeelor, insoţit de muzică şi avalanşă de vizitatori, evenimentul
a fost dirijat de artista insăşi. Şezând pe un scaun inălţat
deasupra oaspeţilor, drapată in negru şi având alura unei năluciri
fantast-burleşti coborâte parcă dintre crenelurile de la Hogwarts,
Dana Marinescu vântura coregrafic aerul serii de mai cu două
perechi de pince nez, ca o zână a dioptriilor care, in loc de
"abracadabra" rostea "celupamea".
O expoziţie ce nu trebuie
ratată, a uneia dintre cele mai singulare şi mai proaspete artiste
ale noastre.
*) Ileana Dana Marinescu, micro/macro, 15 mai - 5 iunie 2010, Anaid Gallery, str. Slobozia nr. 34