Dictatura (bunului-gust) din strada Slobozia

Autor: Daniel Nicolescu 19.05.2010
Dintre toate harurile care au fost convocate in antecamera doamnei Ileana Dana Marinescu, inţelepciunea a fost lăsată la urmă. Spun asta pentru că, dacă ar fi fost inţeleaptă, s-ar fi apucat de bijuterii, iar nu de splendori inutil-perisabile cum ticluieşte acum, şi ar fi lucrat in regim de huzur ca designer de lux pentru o casă precum Van Cleef & Arpels (asta şi nu alta, pentru că sună ca un clinchet de cristale de stâncă, inşirate pe un fir de argint).
Ultima sa ispravă artistică* a fost pusă in scenă intr-un spaţiu de expunere despre care nu am prea avut prilejul să vorbesc până acum. E vorba despre Anaid Gallery, una dintre multele săli bucureştene deschise in ultimii ani, una dintre puţinele care a ştiut să-şi respecte programul curatorial, exigenţele valorice, temeinicia organizării şi vocaţia de gazdă fără cusur. Spaţiul are ceva de palat rătăcit in deşert (lipsesc doar havuzurile), iar deşertul este mahalaua de la poalele Dealului Filaret şi din coasta Parcului Carol, o zonă splendidă, insă doar pentru connaisseurs, cu parfum de vremuri apuse, dar ocolită de harta traseelor culturale şi vilegiaturistice bucureştene. O curte cochetă şi subţire ca un culoar inverzit duce spre parterul galeriei, unde se află birourile, un spaţiu cafenea, aria design (unde, de câtăva vreme, stau expuse intr-un concept-store straiele negre, de călugări/ călugăriţe felliniene ale lui Lucian Broscăţean) şi unde atrage atenţia şi suspinele de nedumerire ale vizitatorilor pricinoşi uriaşul tablou al lui Rădvan, intitulat "Cancer" (nerecomandat minorilor şi persoanelor slabe de inger). Etajul, destinat expoziţiilor temporare, are o suprafaţă generoasă (in raport de profilul, aparent exiguu, al clădirii văzute dinafară), ambient minimalist, şi o structură modernă, ce poate fi modulată in funcţie de temele expoziţionale sau de numărul de expozanţi.
Pe toată intinderea acestui etaj şi-a risipit (termenul vrea să evoce preaplinul ofertei, nu şi aşezarea pe simeze, atent studiată, cu spaţii de respiraţie dozate savant şi soluţii spectaculare ingenioase) Dana Marinescu OZN-urile de care s-a ciocnit in ultima sa călătorie artistică. Sunt obiecte greu de clasat ca gen plastic (colaje tridimensionale, in ultimă instanţă) şi care se joacă, in ton cu titlul expoziţei (micro/macro), intre registrul minor şi cel major. Totul cusut cu aţa de argento vivo a unei ironii stenice. Tehnica alcătuirii lor se slujeşte de metodele unei arheologii sui generis - descoperirea unor obiecte uitate, prăfuite, pierdute in colţuri de debarale şi prin podul bunicii, patinate, de-funcţionalizate şi apoi reciclate intr-o altă direcţie semantică -, pe de-o parte, şi, pe de alta, de uneltele orfevreriei: minuţia obsesivă, perfecţiunea detaliului, dimensiunea decorativă, abilitatea de a intreţine iluzia că mica lume reprezentată este o replică a lumii mari (vezi scutul, cât un univers, al lui Ahile, bijuteria supremă inventată vreodată).
Nu pot spune că Dana Marinescu evoluează de la o expoziţie la alta. Cu certitudine, insă, fiecare ieşire la rampă, deşi are un stoc stilistic recongonscibil, este complet altfel, izbuteşte să fie incitantă, prin recursul la elemente noi de regie, la sertare de imaginaţie nebănuite şi, mai ales, la altă poveste-cadru. Acum, obiectele ei sunt macro-bijuterii sau micro-sculpturi compuse din instrumente dezafectate (casate la şcoala de ambliopi) ale văzului: ochelari şi lupe. Aglutinaţi, baroc, pe plase de sârmă, ochelarii devin roiuri foşnitoare de fluturi, lentilele - aripi translucide sau elitre, braţele (de baga, plastic sau metal) - picioruşe sau antene. Lupele au o secţiune aparte. Li s-a dedicat un eseu plastic exhaustiv, in care sunt aliniate toate posibilele sensuri ale instrumentului de mărit, de la acela de ochean spre universul atomic, la cel de punte intre două ordine de mărime, sau, in sfârşit, de maşină a timpului pierdut. Ca să zâmbim, aşa cum autoarea noastră o face fără incetare, de aici, din această enciclopedie a lupelor trăsnite, lipseşte una singură - lupa capitolină.
Vernisajul acestei expoziţii hors-série a fost unul de pomină. Potrivit in timpul Nopţii Muzeelor, insoţit de muzică şi avalanşă de vizitatori, evenimentul a fost dirijat de artista insăşi. Şezând pe un scaun inălţat deasupra oaspeţilor, drapată in negru şi având alura unei năluciri fantast-burleşti coborâte parcă dintre crenelurile de la Hogwarts, Dana Marinescu vântura coregrafic aerul serii de mai cu două perechi de pince nez, ca o zână a dioptriilor care, in loc de "abracadabra" rostea "celupamea".
O expoziţie ce nu trebuie ratată, a uneia dintre cele mai singulare şi mai proaspete artiste ale noastre.

*) Ileana Dana Marinescu, micro/macro, 15 mai - 5 iunie 2010, Anaid Gallery, str. Slobozia nr. 34