Exclusiv online: Exista riscul ca benzina sa ajunga la pretul de 6 lei pe litru?

Autor: Roxana Petrescu 20.05.2010

De la inceputul acestui an, pretul benzinei si al motorinei a crescut cu 9,5%, respectiv 11,5%, motivele invocate de petrolisti fiind cresterea taxelor, deprecierea leului in raport cu moneda americana, precum si cresterea petrolului pe pietele internationale.

Benzinele speciale, de o calitate mai buna, au depasit pragul de 5 lei pe litru iar in contextul in care moneda americana pare mai puternica decat niciodata, intrebarea care se ridica este daca, in aceste conditii, benzina ar putea atinge pragul de 6 lei pe litru iar motorina pe cel de 5 lei.

"Nu, 6 lei este un pret mult prea mare. Cand se apreciaza dolarul in raport cu euro asistam la o scadere a cotatiilor internationale la produsele petroliere. Are loc o echilibrare. Cele mai mari cantitati de produse petroliere se duc in SUA si apoi in Europa. Daca euro este din ce in ce mai slab fata de dolar, acest lucru are un impact asupra cererii si implicit asupra cotatiilor", explica Andrei Chirilescu, director general adjunct in cadrul Lukoil Romania, al treilea jucator din piata locala a distributiei de carburanti, care opereaza circa 300 de benzinarii.

Chirilescu spune ca cel mai cerut sortiment de benzina din piata, premium fara plumb , care acum are un pret de circa 4,4 lei pe litru nu va ajunge in niciun caz la pretul de 6 lei.

De altfel, in ultimele zile, in care a avut loc puternica apreciere a dolarului fata de euro, pretul titeiului a scazut constant dupa ce in aprilie barilul de petrol depasea pragul de 85 de dolari. Astfel, in cursul zilei de ieri, barilul de petrol a inregistrat un pret de 69 de dolari.

Motorina, care in 2008, anul recordurilor in ceea ce priveste pretul petrolului, era mai scumpa decat benzina, nu are nici ea sanse prea mari sa ajunga la pragul de 5 lei pe litru, daca nu se intampla ceva spectaculos, iin sa sublinieze jucatorii din piata.

"Cred ca vom asisa la un maxim de 4,5-4,6 pe litru la motorina, asta daca vorbim de vremuri normale", mai spune Chirilescu. In prezent, cel mai vandut sortiment de motorina are un pret cuprins intre 4,17 - 4,3 lei pe litru.