Autoliv vrea sa treaca de 300 mil. € dupa ce a mutat productia din alte tari

Autor: Alexandru Anghel 23.05.2010

Producatorul de componente auto Autoliv estimeaza afaceri de 301 milioane de euro (1.267 milioane de lei) pentru cele doua fabrici din Romania, in crestere cu 10% comparativ cu rezultatul inregistrat in cursul anului trecut.



In 2009, un an de cotitura pentru intreaga industrie auto mondiala din cauza restrangerii cererii si a productiei de autovehicule noi, grupul suedez si-a crescut afacerile locale cu 70 de milioane de euro, la 275 de milioane de euro, prin transferul unor contracte de productie din alte fabrici europene la unitatile din Brasov si Lugoj.

"In primul rand, totul s-a realizat pe criterii de performanta si am transferat aici destul de mult business din tari cu costuri ridicate. Acum, cu peste 3.000 de oameni in Romania exista cea mai mare platforma de productie din grup", a declarat Ionel Fierbinteanu, directorul general al Autoliv Romania.

In cursul anului trecut mai multi producatori de componente auto au transferat din tari vest-europene productia in unitatile din Romania, precum Takata Petri care a adus la Arad fabricarea de volane pentru Mercedes si Honda de la fabrica inchisa in Polonia. Si Fujikura Automotive a transferat din Spania la Cluj fabricarea unor componente auto.

Autoliv a trecut in cursul anului trecut printr-un proces de restructurare a operatiunilor globale, ceea ce a presupus inchiderea unor fabrici in Franta, Germania, Mexic si Tunisia si concedierea a mii de oameni.

"In decembrie 2008 Autoliv a demarat un program amplu la nivel de grup. Din iunie 2008 pana in decembrie 2009 au fost disponibilizati 4.000 de oameni. Autoliv a trecut cu chibzuinta prin aceasta criza", a spus Fierbinteanu. La nivel mondial Autoliv detine aproape 80 de fabrici si angajeaza 38.000 de oameni in 29 de tari.

Criza a adus profit la Brasov

In 2009, in contextul in care comenzile din industria componentelor auto s-au restrans, Autoliv a revenit pe profit, raportand un rezultat net de aproape 7 milioane de euro.

Pentru anul in curs reprezentantii companiei au estimat in paralel cu aprecierea afacerilor si majorarea de trei ori a profitului la 22,1 milioane de euro.

"Am realizat un management al costurilor foarte bun in Romania, pentru care avem un traseu sistematic si continuu. Astfel am mutat linii de productie din alte tari precum Germania, Franta, Anglia, chiar si Polonia si Turcia", a spus Fierbinteanu.

Cresterea productiei a adus majorarea efectivului salarial de la aproape 2.100 de oameni in 2008 la mai mult de 3.000 de oameni in prima parte din 2010. Reprezentantii companiei au explicat ca fabricile locale au fost preferate datorita productivitatii si costurilor salariale mai mici.

Comparativ, Turcia, unul dintre cele mai mari poluri automotive din Europa, detine 16 uzine de productie de autoturisme, utilitare usoare si autocamioane, dar potrivit Autoliv inregistreaza costuri mai mari cu forta de munca cu studii superioare din acest sector.

Costurile cu forta de munca in industria auto erau de 2,7 euro/ora in Romania in 2008, conform datelor furnizate de Asociatia Constructorilor de Automobile din Romania in timp ce in Germania ajungeau la 27,7 euro/ ora, in Polonia la 6,1 euro/ora, iar in Ungaria la 6,4 euro/ora.

Investitii de 13 milioane de euro

Grupul automotive suedez a deschis prima fabrica din Romania, care produce centuri de siguranta si sisteme pentru airbaguri, in 1997 la Brasov, aceasta fiind urmata in 2007 de o noua investitie de 30 de milioane de euro in a doua unitate, in Lugoj.

In ultimii doi ani compania a mai investit in Romania inca 34 de milioane de euro, iar pentru 2010 bugetul de dezvoltare pentru adaptarea liniilor de productie transferate si introducerea in fabricatie a noilor componente auto se ridica la inca 13 milioane de euro.

Odata cu cresterea afacerilor, Autoliv, care este furnizor si pentru Automobile Dacia, si-a crescut ponderea exporturilor de la circa 52% in 2008 la mai mult de 90% in acest an.