Cum vor producatorii sa faca o lege a termoizolarii

Autor: Vlad Anastasiu 26.05.2010

Dupa o serie de lucrari de termoizolatie care nu au respectat specificatiile tehnice, atat din punctul de vedere al manoperei, cat si din punctul de vedere al materialelor de constructii utilizate, producatorii de sisteme de termoizolatie prezenti pe piata locala au lansat un ghid de bune practici in aplicarea sistemelor. Ghidul are ca finalitate adoptarea lui ca act normativ din partea Ministerului Dezvoltarii, insa acesta ar putea deveni functional abia peste doi ani.



In ultimii patru ani, de cand a inceput programul national de reabilitare termica a locuintelor, pe fondul unei lipse de legislatii in domeniul aplicarii sistemelor de termoizolatii, s-au semnalat tot mai multe probleme in executia unor astfel de lucrari, cauzate pe de o parte de calitatea slaba a materialelor utilizate, dar si pe fondul unor vicii de procedura din partea constructorilor.

Marii producatori internationali de materiale de constructii prezenti pe piata locala s-au reunit intr-o asociatie denumita Qetics, si au realizat un ghid de bune practici in domeniul aplicarii termoizolarii, pentru a preintampina pe viitor astfel de situatii, precum si pentru a facilita realizarea unui act normativ pentru autoritati in domeniul aplicarii sistemelor de termoizolatii.

Programul national de reabilitare a locuintelor cuprinde toate locuintele construite dupa proiecte elaborate in perioada 1950-1990, in total circa 83.000 de blocuri. Suma totala necesara pentru reabilitare este de aproximativ 11 miliarde de euro, iar statul s-a angajat sa asigure 80% din costul de reabilitare a unei locuinte.

"Grupul Qetics, pentru calitatea sistemelor de termoizolatie, a luat fiinta prin initiativa unor specialisti din cadrul celor mai importante companii producatoare de sisteme de termoizolatie din Romania. Grupul este replica in Romania a asociatiilor de profesionisti din domeniu infiintate in Austria, Germania si Polonia", a declarat Adrian Zamfirache, directorul tehnic al Henkel Romania, diviza de adezivi.

Din cadrul Qetics fac parte principalii producatori de sisteme de termoizolatie din Romania, respectiv compania austrica Baumit, companiile germane Henkel si Caparol, precum si producatorul german de accesorii de fixare Ejot.

"Specificatiile elaborate de grupul de lucru se bazeaza pe o experinta vasta, de mai bine de 50 de ani in domeniul lucrarilor de termoizolatie si peste 10.000 de metri patrati de sisteme de termoizolatie aplicate", a adaugat Adrian Zamfirache.

In opinia lui, una dintre marile probleme in aplicarea sistemelor de termoizolatie este calitatea slaba a produselor utilizate.

"In piata din Romania se manifesta tendinta de inlocuire a ideii de sistem complet de termoizolare cu sisteme hibride, compuse din materiale de la diverse companii, care nu sunt testate si verificate in cadrul unui sistem, cerinta specificata prin normele europene. Grupul Qetics militeaza pentru ideea de sistem complet testat, agrementat si livrat de catre un singur producator", a mai spus managerul Henkel.

40% din eficienta, din executie. Eficienta sistemului de termoizolatie este data in proportie de 40% de calitatea executiei lucrarilor, restul fiind dat de calitatea materialelor de constructii folosite. Cu alte cuvinte, un sistem de termoizolatie aplicat necorespunzator asigura o eficienta energetica in proportie de doar 60%, comparativ cu sistemele aplicate potrivit normelor din constructii.

"Punerea in opera a unui sistem de termoizolatie are un rol deosebit de important si poate influenta semnificativ rezultatul final. Daca tehnologia de aplicare nu este respectata, acest fapt poate compromite lucrarea in ansamblu. Ghidul de aplicare consta intr-un set de reguli si tehnologii, general valabil pentru sistemele Etics (sisteme compozite pentru termoizolarea peretilor exteriori n.a.).Tehnologia prevazuta in acest ghid trebuie respectata de catre toti executantii in cazul folosirii unui sistem complet de termoizolatie agrementat in UE sau in Romania indiferent de producatorul acestuia", a precizat Zamfirache. In mod normal termoizolarea unui bloc ar trebui sa aiba o durata de viata de 10-20 de ani, insa deja au fost semnalate cazuri in care unele fatade montate in anii trecuti au cazut. "Din cauza materialelor de o calitate slaba si a montajului gresit o sa inceapa sa cada tot mai multe fatade. Ar trebui sa fie mai clare si mai constante legile din acest domeniu", sustine Serghei Negulescu, directorul producatorului de polistiren expandat Austrotherm Romania, subsidiara locala a grupului austriac Austrotherm.

Piata e la inceput. Negulescu sustine ca piata de termoizolatii este inca abia la inceput si ca in urmatorii doi-trei ani piata va atinge niveluri de cerere mai ridicate decat cel din 2007-2008, pentru ca deficitul de locuinte nereabilitate este foarte ridicat.

Zamfirache de la Henkel apreciaza ca ghidul lansat de asociatia producatorilor de sisteme de termoizolatii este destinat pe de o parte constructorilor, implicati in mod direct in aplicarea sistemelor pe ansamblurile de apartamente, dar si autoritatilor care ar trebui sa verifice calitatea lucrarilor inaintea receptiei acestora. De asemenea, ghidul este destinat si clientilor de sisteme de termoizolatie, precum asociatiile de proprietari.

"Ghidul este destinat deopotriva constructorilor, dar si autoritatilor care trebuie sa controleze calitatea lucrarilor, in speta Inspectoratul de Stat in Constructii. Totodata ghidul are un caracter orientativ pentru proiectantii lucrarilor de termoizolatie. Din acest ghid se pot extrage tehnologiile de aplicare, detalii de executie, dar si consumuri de manopera. In plus, el defineste si modul de urmarire si control al acestor lucrari", a spus directorul tehnic al Henkel Romania.

Pretul pentru un sistem de termoizolatie se ridica la 30-35 de euro pe metru patrat, pret care cuprinde atat costul materialelor, cat si manopera. Pretul variaza in functie de complexitatea lucrarilor, fara a lua in calcul montajul schelelor pe fatada.

O lege viitoare. Spre deosebire de alte state europene, care prevad in mod expres specificatiile tehnice de aplicare a sistemelor de termoizolatie, in Romania un astfel de cadrul legal lipseste.

"In momentul de fata nu exista nicio reglementare in acest sens. Nu exista un cod de practica, similar cu cel existent pentru lucrarile de beton armat, prin care executantii lucrarilor de termoizolatie sa fie monitorizati pe faze de executie", a spus Zamfirache.

In acest sens, reprezentantii Qetics spera ca noul ghid sa fie adoptat de catre autoritatile publice abilitate in domeniu, pentru a putea fi implementat sub forma de lege ca directiva in aplicarea de sisteme de termoizolatie.

"Am lansat ghidul pentru aplicarea sistemelor de termoizolatie pentru a oferi solutia la situatia curenta si la problemele din piata, ghidul reprezentand inceputul in configurarea unor reguli de aplicare corecta a sistemelor de termoizolatie. Ne propunem editarea si distribuirea ghidului catre toate institutiile si persoanele care activeaza in domeniul termoizolatiilor. Pe termen lung, ne propunem oficializarea specificatiilor din ghid, si implicit atribuirea gradului de normativ de stat cu regim de obligativitate. De asemenea, dorim sa devenim consultantul de specialitate in acest domeniu si sa solutionam solicitarile utilizatorilor de sisteme de termoizolatie", a precizat Zamfirache. El a mai spus ca in prezent reprezentantii Qetics se afla in discutii cu membri din Ministerul Dezvoltarii si Turismului, insa nu a precizat reactia din partea acestora.