Colecţia no name şi milionarii din umbră
Autor:
Remus Andrei Ion
27.05.2010
Noua modă pe piaţa de artă este
licitarea colecţiilor. De la 2-3 lucrări până la serii intregi de
autor, colecţiile au devenit garanţia nespusă a investiţiilor
sigure in vremuri de criză. In acelaşi timp, colecţia este o mare
tentaţie: casele de licitaţii ştiu că vor vinde lucrări care au
primit deja girul unui colecţionar recunoscut (şi implicit o
garanţie a autenticităţii), iar cumpărătorii au motive in plus de a
intra sau de a-şi consolida postura de noi colecţionari.
Colecţionarul consacrat este un reper, este un exemplu, este un
mecena al timpului său, un "strângător" de valori, un "risipitor"
de frumos. Este vorba despre colecţia arătată prietenilor, folosită
pentru expoziţii, prezentată şi explicată "lumii".
O colecţie
"ascunsă", "ţinută la secret", nevăzută, nepublicată, necirculată
este pierdută şi trebuie recuperată...
Cea mai de succes colecţie de
artă a perioadei interbelice, cea a familiei doctorului Dona, a
devenit şi cea mai interesantă ofertă pentru piaţa de artă: ce s-a
revendicat s-a scos destul de repede la vânzare. Cum ar fi fost
dacă patrimoniul Zambaccian nu ar fi fost protejat prin donaţia in
urma căreia a apărut Muzeul Zambaccian, dacă moştenitorului
miliardarului armean nu ar fi insistat puternic pentru ca statul să
refacă minunata colecţie a bunicului său?
Numele Dona a impus mai mult sau
mai puţin direct pe piaţă o nouă casă de licitaţii, cea mai
puternică din aceste vremuri, Artmark. Tot numele Dona, prin acel
Pissaro unic in România - "Dulgherul/ Tăietorul de lemne" - a dus
in lume vestea că şi la noi sunt tablouri de milioane de
euro...
Dar până la fragmentele din
colecţia Dona, au mai fost pe piaţă zeci, poate sute de tablouri al
căror preţ s-a ridicat şi pentru că in prezentare era amintit
numele unui colecţionar respectabil, "tabloul a aparţinut ...". Şi,
de la Adrian Năstase la Ion Dolănescu, uneori in lumina
reflectoarelor TV, alteori in semianonimatul lumii licitaţiilor, am
fost inştiinţaţi de numele posesorilor de tablouri.
In anii '90 au inceput
revendicările şi tot in anii '90, colecţionarii au reinceput să-şi
afişeze colecţiile, cele moştenite de generaţii sau cele adunate
chiar in anii comunismului, mai mult sau mai puţin pe ascuns, in
vremurile in care şi un simplu Grigorescu, Pallady, un Ressu,
chiar, ar fi trebuit declarat... Mulţi dintre medicii, profesorii,
preoţii, actorii, scriitorii, intelectualii vremii au avut darul de
a strânge cu gust lucrări de artă. E drept că, in timp, lucrurile
s-au mai pervertit şi puterea banului a trecut peste cea a bunului
gust, iar... un colecţionar cu renume din Iaşi, un medic, spunea
ambiţios şi dojenitor spre cei pentru care numărul tablourilor era
evident mai de preţ decât calitatea lor: "Dacă nu ai un Pallady, te
poţi numi colecţionar?"
Interesant a fost momentul in
care nu numele proprietarului a fost promovat, ci artistul, prin
câte o serie de lucrări. La inceputurile Casei Monavissa, s-a expus
o minicolecţie Corneliu Baba, cu lucrări de grafică şi picturi -
cinci lucrări care nu au fost insă cumpărate, poate şi pentru că nu
s-au vândut la bucată. Recent, la Goldart au fost vândute piese din
perioada avangardei moştenite in familia unui avangardist activ.
Piesele au fost vândute individual, dar au apărut intr-o secţiune
de "lucrări pe hârtie", anume promovate.
Artmark a vândut, după colecţia
Dona, lucrări din colecţiile Ivaşcu şi Puică, prilej cu care am
aflat povestea a doi colecţionari care nu s-au sfiit niciodată să
işi consolideze - in cazul lui Ivaşcu, sau să işi promoveze - in
cazul Puică, operele de artă. Pentru piaţă, contează poate mai mult
insă cifrele şi fatul că s-a ajuns la un record importat pentru
"Macii" lui Luchian.
Goldart a venit cu oferta
Negreni, a expus lucrări din moştenirea artistului, 45 de lucrări
de grafică şi 43 de picturi. A fost o ofertă la pachet - estimare
de 160.000 de lei şi preţ de pornire 125.000 de lei, care nu a fost
insă adjudecată. S-a trecut la vânzarea la bucată. Cea mai scumpă
lucrare de grafică a fost "In familie", tehnică mixtă, cumpărată cu
1.800 lei. La pictură, preţul maxim a fost licitat pentru uleiul
"Irozii", plătit cu 9.500 lei. Lucrările ar fi putut foarte bine să
fie achiziţionate in bloc pentru a fi expuse apoi intr-un sistem
muzeal.
In fine, a apărut şi colecţia
"no name", o serie de 20 de lucrări, desene şi picturi, care sunt
licitate ca atare fără a fi precizat public numele proprietarului;
doar cumpărătorii il vor afla. Petraşcu, Pallady, Tonitza apar cu
piese de grafică, Bălţatu, Alexandru Moscu, Kimon Longhi - cu
picturi. Este vremea in care se risipesc sau se nasc colecţii.
Rămâne de văzut câţi dintre noii colecţionari işi vor transmite
personalitatea şi prin achiziţiile pe care le fac...
artalicitata@blogspot.com