Colecţia no name şi milionarii din umbră

Autor: Remus Andrei Ion 27.05.2010
Noua modă pe piaţa de artă este licitarea colecţiilor. De la 2-3 lucrări până la serii intregi de autor, colecţiile au devenit garanţia nespusă a investiţiilor sigure in vremuri de criză. In acelaşi timp, colecţia este o mare tentaţie: casele de licitaţii ştiu că vor vinde lucrări care au primit deja girul unui colecţionar recunoscut (şi implicit o garanţie a autenticităţii), iar cumpărătorii au motive in plus de a intra sau de a-şi consolida postura de noi colecţionari. Colecţionarul consacrat este un reper, este un exemplu, este un mecena al timpului său, un "strângător" de valori, un "risipitor" de frumos. Este vorba despre colecţia arătată prietenilor, folosită pentru expoziţii, prezentată şi explicată "lumii". O colecţie "ascunsă", "ţinută la secret", nevăzută, nepublicată, necirculată este pierdută şi trebuie recuperată...
Cea mai de succes colecţie de artă a perioadei interbelice, cea a familiei doctorului Dona, a devenit şi cea mai interesantă ofertă pentru piaţa de artă: ce s-a revendicat s-a scos destul de repede la vânzare. Cum ar fi fost dacă patrimoniul Zambaccian nu ar fi fost protejat prin donaţia in urma căreia a apărut Muzeul Zambaccian, dacă moştenitorului miliardarului armean nu ar fi insistat puternic pentru ca statul să refacă minunata colecţie a bunicului său?
Numele Dona a impus mai mult sau mai puţin direct pe piaţă o nouă casă de licitaţii, cea mai puternică din aceste vremuri, Artmark. Tot numele Dona, prin acel Pissaro unic in România - "Dulgherul/ Tăietorul de lemne" - a dus in lume vestea că şi la noi sunt tablouri de milioane de euro...
Dar până la fragmentele din colecţia Dona, au mai fost pe piaţă zeci, poate sute de tablouri al căror preţ s-a ridicat şi pentru că in prezentare era amintit numele unui colecţionar respectabil, "tabloul a aparţinut ...". Şi, de la Adrian Năstase la Ion Dolănescu, uneori in lumina reflectoarelor TV, alteori in semianonimatul lumii licitaţiilor, am fost inştiinţaţi de numele posesorilor de tablouri.
In anii '90 au inceput revendicările şi tot in anii '90, colecţionarii au reinceput să-şi afişeze colecţiile, cele moştenite de generaţii sau cele adunate chiar in anii comunismului, mai mult sau mai puţin pe ascuns, in vremurile in care şi un simplu Grigorescu, Pallady, un Ressu, chiar, ar fi trebuit declarat... Mulţi dintre medicii, profesorii, preoţii, actorii, scriitorii, intelectualii vremii au avut darul de a strânge cu gust lucrări de artă. E drept că, in timp, lucrurile s-au mai pervertit şi puterea banului a trecut peste cea a bunului gust, iar... un colecţionar cu renume din Iaşi, un medic, spunea ambiţios şi dojenitor spre cei pentru care numărul tablourilor era evident mai de preţ decât calitatea lor: "Dacă nu ai un Pallady, te poţi numi colecţionar?"
Interesant a fost momentul in care nu numele proprietarului a fost promovat, ci artistul, prin câte o serie de lucrări. La inceputurile Casei Monavissa, s-a expus o minicolecţie Corneliu Baba, cu lucrări de grafică şi picturi - cinci lucrări care nu au fost insă cumpărate, poate şi pentru că nu s-au vândut la bucată. Recent, la Goldart au fost vândute piese din perioada avangardei moştenite in familia unui avangardist activ. Piesele au fost vândute individual, dar au apărut intr-o secţiune de "lucrări pe hârtie", anume promovate.
Artmark a vândut, după colecţia Dona, lucrări din colecţiile Ivaşcu şi Puică, prilej cu care am aflat povestea a doi colecţionari care nu s-au sfiit niciodată să işi consolideze - in cazul lui Ivaşcu, sau să işi promoveze - in cazul Puică, operele de artă. Pentru piaţă, contează poate mai mult insă cifrele şi fatul că s-a ajuns la un record importat pentru "Macii" lui Luchian.
Goldart a venit cu oferta Negreni, a expus lucrări din moştenirea artistului, 45 de lucrări de grafică şi 43 de picturi. A fost o ofertă la pachet - estimare de 160.000 de lei şi preţ de pornire 125.000 de lei, care nu a fost insă adjudecată. S-a trecut la vânzarea la bucată. Cea mai scumpă lucrare de grafică a fost "In familie", tehnică mixtă, cumpărată cu 1.800 lei. La pictură, preţul maxim a fost licitat pentru uleiul "Irozii", plătit cu 9.500 lei. Lucrările ar fi putut foarte bine să fie achiziţionate in bloc pentru a fi expuse apoi intr-un sistem muzeal.
In fine, a apărut şi colecţia "no name", o serie de 20 de lucrări, desene şi picturi, care sunt licitate ca atare fără a fi precizat public numele proprietarului; doar cumpărătorii il vor afla. Petraşcu, Pallady, Tonitza apar cu piese de grafică, Bălţatu, Alexandru Moscu, Kimon Longhi - cu picturi. Este vremea in care se risipesc sau se nasc colecţii. Rămâne de văzut câţi dintre noii colecţionari işi vor transmite personalitatea şi prin achiziţiile pe care le fac...
artalicitata@blogspot.com