Prima zăpadă (I). Casa spânzuratului

Alexandru Santamaria nu se legăna cum a văzut Călin Bob in filme. Doar atârna de funie, cu pantalonii gri, călcaţi atent la dungă, murdăriţi de fecale şi urină. "A avut oare erecţie inainte de moarte?", a crescut intrebarea in capul lui Călin, repede alungată de amintirile despre fostul lui profesor de fizică. Cât l-a mai cicălit, câte note proaste i-a dat la liceu, cum le-a povestit şi părinţilor că nu se străduieşte deloc să inveţe şi ce palme a primit de la tatăl său pentru asta.

Stătea şi se uita, ar fi vrut să se apropie, insă picioarele nu-l ascultau. Nu-i era frică, ii era frig. Ce să-i facă fostul profesor care s-a spânzurat? Fără vreo legătură a rostit: "Vine iarna ca un câine, s-a dus vara ca o pâine." De câteva zile repeta mecanic aceste cuvinte, spre exasperarea prietenilor şi părinţilor.

N-a nins incă, totuşi prima ninsoare nu e departe, ceru-i precum cimentul, ba chiar mai inchis la culoare pe alocuri, ca un fund de ceaun ars ai zice, se gândeşte Călin. Noaptea e pe cale să alunge pâlpâirile de lumină din poiană. A ieşit să se plimbe după ce-a pierdut 100 de lei la poker, bani pe care nu-i avea. Şi trebuia să plătească datoria in două zile. Era nervos, roşu la faţă, nu de pagubă in principal, ci fiindcă Florin, Alin şi Viorel l-au miştocărit crunt. De obicei câştiga el. Azi insă n-a fost in mână şi cei trei i-au simţit de la inceput slăbiciunea, ca sălbăticiunile sângele.

I se părea că Santamaria il priveşte din ştreang. "Să te sânzuri când ai un asemenea nume…", murmură Călin şi-şi aprinse o ţigară. "Acum pot fuma şi-n faţa ta, na." De undeva, de departe, se amestecau voci.

Se apropie de fostul profesor cu ţigara in colţul gurii. Dintr-o dată incepu să ningă. Il căută pe spânzurat in buzunarul de la piept al scurtei şi găsi un portmoneu. Erau in el 10 lei, acte şi-o scrisoare de adio. "Ce scârţar", injură in barbă şi-şi inghesui fulgerător portmoneul sub pantaloni, in chiloţi.Vocile erau foarte aproape.

"Dumnezeuleee", incepu să strige şi să alerge in direcţia vocilor.

Erau doi poliţişti şi câţiva inşi care aveau casele prin preajmă.

Cuvintele i-au secat şi-şi tot agita mâna in direcţia mortului. Şi ningea des, cu fulgi cât ciupercile de rouă, compară mental.

- Mi-a zis că se omoară, l-a auzit pe unul, cu barbă roşcată şi infofolit jerpelit.

- Copile, nu te apropia de el, i-a spus printre dinţi un poliţist. Călin a dat din cap că inţelege. Acelaşi poliţist a găsit un fişic de sute in pantalonii lui Santamaria, după ce i-a tăiat funia. 1.300 de lei.

- N-a lăsat nici o hârtie explicativă, l-a auzit Călin pe celălalt poliţist şi a inceput să plângă.

- Nu plânge, copile, aşa e viaţa, l-a impis intr-o parte un bătrân. Călin hohotea. Iar pe chipul lui Santamaria fulgii incepeau să se topească. Parcă lăcrima şi spânzuratul.

- A murit foarte recent, concluzionă careva. Călin nu ştiu cine, căci ochii ii erau plini de lacrimi. "Ce tâmpit sunt. Fraier. Şi morţii mă umilesc. 10, 1.300…", işi spuse.

- Ce ţi-e şi cu viaţa, i-a fost profesor, se ridică din grup altă voce.

Călin Bob arse acasă pormoneul in teracotă. Inainte, făcu din scrisoarea de adio a lui Santamaria un avion, care, aruncat, s-a lovit de ceasul cu inscripţia CFR. Nu s-a uitat la televizor şi-a dormit fără vise. Ninsoarea s-a oprit abia după o săptămână.