Ajustare de pret: mall de 185 de milioane de euro vandut pe 1 euro la stadiul de "betoane"

Autor: Cristi Moga 01.06.2010

Fondul austriac de investitii Immoeast, cel mai puternic investitor pe piata imobiliara locala, a preluat integral proiectul mallului Polus Center din Constanta pentru un pret de 1 euro, asumandu-si totodata datoriile de circa 40 de mil. euro ale firmei care se ocupa de realizarea proiectului.

Polus Center Constanta era dezvoltat de catre compania maghiara TriGranit, prin intermediul firmei Tripont Invest, iar cele doua companii ajunsesera la o intelegere inca din martie 2007 pentru vanzarea mallului pentru 185 mil. euro la momentul finalizarii.

Tranzactia urma sa fie realizata treptat, pe masura ce constructia avansa, dar criza actuala a schimbat complet pozitiile investitorilor si a ajustat preturile.

"Tranzactia a fost semnata recent, iar pretul platit a fost unul simbolic, de 1 euro, Immoeast urmand sa preia datoriile de circa 40 de milioane de euro ale firmei dezvoltatoare", au declarat pentru ZF surse din piata imobiliara.

Cea mai mare parte a datoriilor firmei Tripont este reprezentata de un imprumut de 38 mil. euro obtinut de la OTP Bank Ungaria pentru lucrari de constructie.

Immoeast detinea deja o participatie de 15% in proiectul de la Constanta, care va avea ca principala ancora un hipermarket Auchan, spatiul pentru viitorul magazin fiind cumparat recent de catre retailerul francez. Constructia centrului comercial se afla la stadiul in care structura este aproape ridicata, urmand a fi inchisi peretii viitorului mall si montat acoperisul. Primul termen pentru finalizarea mallului era sfarsitul anului 2008. Ulterior, reprezentantii TriGranit au anuntat ca intentioneaza sa deschida mallul in acest an, dar cel mai probabil inaugurarea va avea loc in prima parte a anului viitor. Contactati pentru a oferi detalii despre tranzactie, reprezentantii TriGranit si ai Immoeast nu au comentat informatiile pana la inchiderea editiei.

Aproape de intrarea in statiunea Mamaia

Proiectul este situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, la aproximativ trei kilometri de intrarea in statiunea Mamaia si in apropierea unui magazin Metro. Reprezentantii TriGranit spuneau ca exista diferite tipuri de contracte pentru 60% din suprafata mallului, dar acestea trebuie reevaluate, in conditiile in care piata de retail a suferit modificari dramatice. Investitia in proiectul de la Constanta era estimata la 140 mil. euro, bani in care erau incluse costurile de amenajare a magazinelor.

Immoeast si TriGranit sunt la a doua tranzactie pe piata locala, austriecii platind in urma cu trei ani 210 mil. euro pentru a-si trece in portofoliu mallul Polus Center din Cluj, unul dintre cele mai mari din afara Capitalei.

Al treilea mall preluat integral in acest an

Immoeast se afla la cea de-a treia tranzactie cu actiuni in centre comerciale in acest an, dupa ce a preluat integral si proiectele West Gate Center din Craiova si Euromall Galati, aflate, de asemenea, in diferite stadii de construire. Pana la sfarsitul anului austriecii ar urma sa mai cumpere integral si proiectul Gold Plaza din Baia Mare, a carui deschidere este programata pentru toamna acestui an.

Austriecii au un portofoliu imobiliar local evaluat la aproape un miliard de euro, in care sunt cuprinse si trei malluri operationale - Polus Cluj, Euromall Pitesti si Armonia Arad.