Vanzarea mall-ului Tiago Oradea: niciun cumparator la prima licitatie

Autor: Cristi Moga 02.06.2010

Licitatia pentru vanzarea mallului Tiago din Oradea, aflat in faliment, a fost reprogramata dupa ce niciun potential cumparator nu a depus documentatia de inscriere la procedura organizata de Casa de Insolventa Transilvania, lichidatorul proiectului.

Termenul limita de inscriere a expirat astazi, la ora 12.00, licitatia fiind programata initial pentru joi, pretul de pornire anuntat fiind de 35,5 milioane de euro, jumatate fata de investitia realizata de investitorii irlandezi Mivan si Moritz.

"Ar fi trebuit sa fie o licitatie competitiva dar nu s-a inscris nimeni. Vom organiza o noua licitatie, peste doua saptamani, care va fi dupa modelul olandez, astfel ca vor fi acceptate si oferte mai mici decat pretul de pornire", a declarat Andrei Cionca, partener in cadrul Casei de Insolventa Transilvania, lichidatorul judiciar al firmei MLS Proiect Oradea, dezvoltatorul proiectului.