Festival de film in Copou

Anunţată pe posturile de televiziune prin videoclipul lui Radu Jude, ediţia 2010 a Festivalului de Film European a ajuns şi la Iaşi. După conferinţa de presă in eleganta sală Hasdeu a Bibliotecii Centrale Universitare «M. Eminescu», filmele s-au văzut studenţeşte la Casa de Cultură «Mihai Ursachi» din grădina Copou.

Spectatorii au fost de toate virstele, de la studenţi la profesorii lor, de la adolescenţi la bunici, ba chiar şi un bebeluş in braţele mamei sale, dar care n-a rezistat la tot filmul. Gazdă impecabilă, scriitorul Florin Lăzărescu a făcut o scurtă prezentare a filmului de deschidere, asumind faptul că mulţi spectatori erau acolo mai mult pentru nepoata lui Llosa, decât pentru film, despre care nu ştiau mare lucru. Paradoxal, acest festival de film european s-a deschis cu «Laptele deznădejdii / La teta asustada», cu o poveste interesantă, care semăna mai mult cu Marquez decât cu Llosa, dar in orice caz pur sud-americană. Regizoarea filmului se numeşte Claudia Llosa şi e de urmărit. După acest film producţie spaniolă, in program au mai fost pelicule din Irlanda, Rusia, Danemarca, Belgia, Elveţia etc. Cinefilii ieşeni au putut vedea şi ultima producţie a regizorului francez Alain Resnais, «Ierburi sălbatice /Les herbes folles».

Din fericire acest festival ne oferă posibilitatea de a vedea filme care nu ajung in sălile de cinematograf in mod obişnuit. Personal, regret că in selecţia filmelor care au rulat la Iaşi nu au fost incluse peliculele româneşti «Nuntă in Basarabia», in regia lui Napoleon Helmis, şi scurtmetrajele lui Hadrian Marcu. Filmele româneşti de scurtmetraj nu pot fi văzute decât in festivaluri, iar la Iaşi nu sunt semne ca vom mai avea unul, din păcate. Cât despre mult-discutatul film al lui Michael Haneke «Panglica albă / Das weisse Band», se pare că il vom avea in cinematografe. Nominalizările la Oscar sunt bune şi ele la ceva.

La final, scriitorul Florin Lăzărescu ne-a declarat in exclusivitate: "Mă aşteptam la un festival reuşit, dar a intrecut chiar şi aşteptările mele. Săli arhipline aproape la fiecare proiecţie, cu oameni veniţi chiar şi cu o oră inainte pentru a prinde un loc, aşezaţi pe fiecare spaţiu care putea fi ocupat - printre rânduri, in spatele rândurilor, chiar şi pe scenă, sub ecran. Au existat proiecţii la care ar mai fi vrut să intre incă 50-100 de persoane, insă nu se mai putea. Alt lucru imbucurător: marea majoritate a spectatorilor erau tineri, despre care in general se crede că nu-s interesaţi de manifestări culturale.»

Aş mai adăuga faptul că aceste filme au putut fi văzute la Iaşi cu ajutorul Institutului Cultural Român.