Morath, Cesarom: Brandurile romanesti care mai exista pe piata se pot numara pe degetele de la o mana

Ziarul Financiar 06.06.2010

Brandurile romanesti care mai exista pe piata se pot numara pe degetele de la o mana, este de parere Christian Morath, CEO al Cesarom.

Acesta considera ca nu putem avea o revenire a economiei daca nu are loc si o modernizare a brandurilor romanesti, care ar trebui sa revigoreze exporturile si sa readuca increderea romanilor in produsele autohtone.

"O masura care ar putea schimba aspectul Romaniei si ar contribui la revenirea economiei este impulsionarea exporturilor prin revitalizarea brandurilor romanesti. Nu cred ca se poate discuta despre modernizarea Romaniei fara sa discutam despre brandurile romanesti, care se identifica in constiinta romanilor cu brandurile traditionale", a declarat directorul general al Cesarom, timisorean care s-a intors in Romania dupa aproape 20 ani in care a lucrat in diferite companii multinationale din industria bunurilor de larg consum.