Indicele imobiliar oficial vine pana la sfarsitul lunii. Fara preturi, doar cu „tendinte”

Autor: Cristi Moga 06.06.2010

Institutul National de Statistica va publica la sfarsitul acestei luni primul indice oficial al preturilor la locuinte, care nu va cuprinde insa preturi (pe metru patrat sau per unitate), ci doar evolutia fata de inceputul anului 2009, de cand sunt colectate date.

Acesta este unul dintre cei mai asteptati indici din economia locala, in conditiile in care dezechilibrele din piata locuintelor au fost provocate inclusiv de o lipsa de transparenta a preturilor reale de tranzactionare.

In prezent, mai multe firme imobiliare intocmesc lunar rapoarte privind evolutia preturilor, dar acestea sunt realizate de cele mai multe ori pe seama preturilor solicitate de catre proprietari sau agenti imobiliari, motiv pentru care intre acesti indici pot aparea discrepante.

"Vom lansa indicele imobiliar la sfarsitul acestei luni, dar, atentie, el nu va oferi un pret pe metru patrat sau pe locuinta, ci doar informatii despre tendinta preturilor, raportat la datele colectate de la inceputul anului 2009", a precizat Virgil Voineagu, 58 de ani, presedintele Institutului National de Statistica (INS) in ultimii cinci ani.

Indicele va fi reprezentativ la nivel national, dar va prezenta doua structuri diferite - Bucuresti si restul tarii. O alta segmentare ar putea fi realizata intre un indice al locuintelor si unul al terenurilor, potrivit presedintelui INS.

Pentru realizarea indicelui, reprezentantii Institutului National de Statistica au inceput de mai bine de un an sa stranga date de la notarii publici, in timp ce Banca Nationala a Romaniei a facilitat "asezarea la aceeasi masa" a celor doua parti, potrivit lui Voineagu.

Ziarul Financiar a realizat primul indice imobiliar al locuintelor din Bucuresti inca din 2006, de cand a inceput sa monitorizeze preturile apartamentelor cu trei camere. In tot acest timp, preturile apartamentelor au plecat de la 1.200 euro/mp, au urcat pana la 2.067 euro/mp in mai 2008 si au scazut catre 1.100 euro/mp in prima parte a acestui an.

Doi dintre indicii imobiliari care monitorizeaza in prezent preturile apartamentelor vechi din Bucuresti indica o scadere de peste 20% de la inceputul anului 2009, momentul zero pentru viitorul indice realizat de statistica.

Astfel, potrivit indicelui BREI, realizat de Colliers International, pretul apartamentelor vechi din Capitala a scazut cu aproape 25%, de la 1.359 euro/mp construit la 1.026 euro/mp in luna mai.

In acelasi timp, potrivit imobiliare.ro, scaderea preturilor a fost de 23%, de la 1.619 euro/metrul patrat util la 1.250 de euro/metrul patrat. Diferenta de pret este data de unitatile de masura diferite: metrul patrat construit, respectiv metrul patrat util (care nu cuprinde peretii interiori sau terasele).

Cu toate acestea, de-a lungul timpului cei doi indici au prezentat si tendinte diferite fata de luna precedenta, astfel ca in timp ce unul indica scadere, datele celuilalt aratau o crestere a preturilor solicitate.