Ce curse au adaugat in programul de zbor marii operatori aerieni in acest an

Autor: Mirabela Tiron 07.06.2010

Cele mai mari trei companii aeriene de pe piata locala, dupa numarul de pasageri transportati, respectiv Tarom, Blue Air si Wizz Air, au introdus anul acesta aproape 30 de curse noi spre destinatii din strainatate, atacand piete precum cea irlandeza, letona, poloneza si siriana.

Dupa ce anul trecut lansase 14 curse noi, operatorul low-cost Blue Air, care a rulat anul trecut afaceri de 140 de milioane de euro, continua cu strategia de extindere introducand anul acesta 13 curse noi cu plecare din Bucuresti si Sibiu si trei curse noi externe operate de pe baza din Larnaca, deschisa recent.

"In acest an, vom continua pe acelasi trend. Deschidem noi destinatii si creem trafic nou atat pentru piata interna, cat si pentru cea externa. Ca raspuns la cerintele pasagerilor, am introdus mai multe destinatii atat pentru segmentul de business (Sibiu-Londra), cat si pentru segmentul turistic (spre Florenta)", a declarat Sheriff Ussama, directorul general al companiei aeriene Blue Air, controlata de omul de afaceri Nelu Iordache. Printre cursele noi introduse anul acesta de Blue Air se numara Bucuresti-Florenta, Bucuresti-Dublin, Sibiu-Stuttgart, Sibiu-Valencia si altele. De asemenea, compania a deschis o baza operationala in orasul cipriot Larnaca, de unde sunt operate zboruri spre Bucuresti, Milano, Varsovia si Viena.

"Studiile noastre de piata arata ca exista un potential foarte mare pe pietele externe. Cipru este o piata cu un mediu de business foarte dinamic si cu atractii turistice", a spus oficialul Blue Air. Si operatorul ungar low-cost Wizz Air, care a transportat anul trecut circa 1,7 milioane de pasageri, a introdus anul acesta zece curse noi in special spre destinatii din Italia, Spania si Germania, consolidandu-si traficul pe aceste piete, care genereaza venituri semnificative. Orasele spre care vor zbura avioanele companiei anul acesta sunt Zaragoza si Alicante din Spania, Pisa si Bologna din Italia si altele. "Credem ca Alicante (Spania), lansata anul acesta, va fi o ruta populara, avand in vedere ca este destinatie de vacanta, dar si o destinatie in care lucreaza romani", a declarat Natasa Kazmer, director de comunicare al Wizz Air.

Compania de stat Tarom, care a introdus anul trecut 11 noi destinatii in programul de zbor, a anuntat ca anul acesta vor fi operate zboruri externe spre Nisa, Riga si Damasc.