Rabbit e bogat

A treia veriga a tetralogiei dedicate de John Updike lui Harry Angstrom alias Rabbit, "Rabbit e bogat"("Rabbit is Rich") - roman distins in 1982 cu premiul Pulitzer si National Book Award - ne poarta in America anilor 1979-1980, adica in plina criza energetica si geopolitica mondiala, cand pretul petrolului a explodat in lumea intreaga, adeptii Ayatollahului Khomeini au luat cateva sute de ostatici americani la ambasada SUA din Teheran, iar URSS a invadat Afganistanul. Intr-o spectaculoasa rasturnare de situatie fata de finalul volumului anterior, "Intoarcerea lui Rabbit", unde ne aparea in ipostaza de somer si homeless (cu casa incendiata de niste vecini "binevoitori"), il regasim pe Rabbit in hazlia postura de "taran parvenit" al sfarsitului de secol XX, stapan pe prospera afacere mostenita de la defunctul sau socru. Banii, sexul, statutul social, ireconciliabilul razboi al generatiilor dintre Rabbit si Nelson, permanenta pendulare a eroului intre hedonismul exacerbat si momentele nostalgice, de evocare a celor disparuti si de anticipare a propriului sfarsit, mutatiile suferite de imaginarul oras Brewster sunt coordonatele pe care imagineaza autorul un destin individual si, in acelasi timp, o coplesitoare fresca a societatii americane. Nelson, cel care la varsta de treisprezece ani isi critica tatal pentru iresponsabilitatea, misoginismul si rasismul lui, devine o copie perfecta a parintelui sau, ii impartaseste prejudecatile si ii copiaza la indigo comportamentul reprobabil din "Fugi, Rabbit", demonstrand ca, dincolo de iluzia unicitatii fiecarei existente, oamenii nu fac decat sa reia roluri dinainte scrise, si ca istoria se repeta de la o generatie la alta. Traducere din engleza de George Volceanov.

I.

S-a zis cu benzina, işi zice in sinea lui Rabbit Angstrom, stand in vitrina salonului auto Springer Motors, peste care s-a aşternut praful verii. Priveşte traficul de pe Route 111, un trafic oarecum subtire şi timorat, in comparatie cu cel de altadata. A dracu' lumea asta, i se termina benzina. Lui, insa, n-au ce sa-i faca, cel putin deocamdata, fiindca nici o rabla de pe şosea nu consuma mai putin la suta de kilometri decat Toyotele lui, care au şi costuri de intretinere mai mici. Celor care intra in salonul auto nu trebuie sa le zica decat "Cititi numarul din aprilie al revistei Consumer Reports". Şi de intrat, lumea intra, caci pe zi ce trece e mai disperata, ştie ca s-a zis cu marea calatorie americana de pe şosele. Se sta la cozi la care galonul de benzina se vinde cu 99,9 centi, iar nouazeci la suta din statiile de benzina urmeaza sa fie inchise in week-end. Guvernatorul statului Pennsylvania cere sa se introduca vanzarea unei cantitati de benzina in valoare de minimum cinci dolari de persoana, sa se puna capat panicii crescande. Iar camionagiii care nu pot cumpara motorina au ajuns sa traga cu arme de foc in propriile camioane. S-a semnalat un astfel de incident chiar in tinutul Diamond, pe langa Pottsville Pike. Lumea o ia razna, işi cheltuieşte in draci toti dolarii buni de aruncat la gunoi, de parca ar veni sfarşitul lumii. Şi, cand oamenii cumpara o Toyota, el le spune ca işi preschimba dolarii in yeni. Iar ei il cred. In primele cinci luni ale anului 1979 s-au vandut o suta douasprezece bucati noi şi la mana a doua, iar in primele trei saptamani ale lunii iunie au plasat deja opt Corolla, cinci Corona, inclusiv una editie de lux, plus Celica despre care Charlie spunea ca aduce cu maşina unui peşte, cu un profit brut mediu de opt sute de dolari pe automobil. Rabbit e bogat.

Este proprietarul firmei Springer Motors, una din cele doua reprezentante Toyota din zona Brewer-ului. Sau, mai curand, co-proprietar, cu sotia lui, Janice, pe o jumatate din afacere, iar cealalta jumatate ii apartine mamei ei, Bessie, care a moştenit-o acum cinci ani, la moartea batranului Springer. Rabbit se simte insa stapan pe toata compania, se prezinta la salon zi de zi, verifica hartogaria şi statele de plati, intra şi iese din atelierul de service şi piese de schimb, unde oamenii lucreaza acoperiti de-o pelicula de ulei şi se uita in sus, cu ochii lor albicioşi din motoarele luminate de becuri, ca de pe lumea cealalta, in timp ce el ia contact cu publicul, cu comunitatea, este vedeta şi varful de lance al celor douazeci şi cinci de angajati şi al spatiului de lucru de zece mii de metri patrati, care pare o umbra intinsa undeva in spatele lui, in timp ce el sta in fata. Pe peretele din imitatie de lambriu, in realitate placaj cu striatii aleatorii, de langa uşa care da in biroul sau, sunt agatate vechi taieturi din ziare, inramate, şi fotografii cu echipa, inclusiv doua cu lotul complet al selectionatei districtuale, din vremurile cand era un erou al jocului de baschet, cu douazeci de ani - ba nu, cu mai bine de douazeci şi cinci de ani in urma. Pana şi sub sticla, hartia continua sa se ingalbeneasca, asta tine de compozitia chimica a hartiei, nu numai de contactul cu aerul, il duce cu gandul la pata tot mai vizibila a pacatului cu care ii speriau cei mari pe copii. Angstrom inscrie 42 de puncte. "Rabbit" duce Mt. Judge in semifinale.Readuse la viata din podul unde parintii lui raposati le tinusera mult timp in albume al caror lipici se uscase, astfel incat se desprinsesera de pe pagini ca pieile de şarpe, aceste taieturi din ziare au fost expuse la vedere la sugestia lui Fred Springer, care avea o vorba, cum ca reputatia unei firme este imaginea proiectata de omul care intra in contact cu publicul. Ştiind ca moartea incepuse sa-i dea tarcoale cu mult timp inainte de a se duce, Fred il pregatea pe Harry sa devina imaginea publica a firmei. Cand te gandeşti la cei disparuti, n-ai cum sa nu le fii recunoscator.

Cu zece ani in urma, cand Harry a fost concediat din postul de linotipist şi s-a impacat cu Janice, tatal ei l-a angajat ca vanzator şi, dupa cinci ani, cand i-a sosit sorocul, a avut amabilitatea sa moara. Cine-ar fi crezut ca un omulet aşa de agitat şi activ, uns cu toate alifiile, ar putea sfarşi din cauza unui infarct masiv? Era hipertensiv: de ani de zile avea tensiunea diastolica in jur de doisprezece. Ii placea la nebunie sarea. Ii placea la fel de mult sa discute politica republicana, iar atunci cand Nixon nu i-a mai lasat nimic de zis, intr-un fel, a explodat. De fapt, a mai apucat un an sub Ford, dar pielea de pe fata i-a devenit tot mai rigida, iar petele roşii de pe pometi i s-au inroşit şi mai tare. Cand s-a uitat sa-l vada cum arata rujat pe fata, culcat in sicriu, Harry şi-a dat seama ca moartea il paştea de mult - dupa ce murise, Fred nu se schimbase mai deloc. Dupa cat s-au vaicarit Janice şi maica-sa, ai fi zis ca a dat coltul vreun Fat-Frumos Curajos sau Moise. Poate ca Harry n-a pus la suflet treaba asta din cauza ca la data aceea el işi ingropase deja ambii parinti. S-a uitat la Fred, a vazut ca nu are cararea bine pieptanata, dar n-a simtit nimic. Marele avantaj cu mortii aştia e ca se face loc in jurul lor.

Pe vremea cand batranul Springer inca işi dadea ifose, viata la salonul auto era grea. Ii punea sa ramana peste program, tinea salonul deschis in serile de iarna, cand pe Route 111 nu era nici tipenie de utilaj de deszapezire, turuia tot timpul ca o moara stricata, cu glasciorul lui pitigaiat, despre principiile calauzitoare ale randamentului şi despre profitul dezastruos, despre serviciile oferite clientilor şi despre mecanicul auto care şi-a lasat sau nu amprenta degetului mare pe volanul vreunei rable sau vreun muc de tigara in scrumiera. Cand era la salonul auto, cu totii incercau parca sa umple o piele uriaşa, imaginata de Springer, o piele careia işi dedica tot timpul şi toata energia, un Springer Motors ideal. Dupa moartea lui, pielea aceea a devenit pielea lui Harry, in care acesta a ajuns sa se simta lejer. Acum, ca el este regele salonului auto, ii place locul asta, cu pogonul de asfalt, mirosul de maşina nou-nouta, care se simte pana şi in pliante şi in corespondenta cu incurajari primita de la Toyota, din California, mocheta spalata cu detergent spumant, care acopera toata suprafata salonului, ispravile lui de baschetbalist, ingalbenite de vreme, inşirate pe pereti alaturi de plachetele pe care scrie Kiwanis, Rotary şi C of C, şi trofeele de pe o polita mai inalta, caştigate de echipele din campionatul de copii, sponsorizate de firma, tihna totala, multumitoare a acestui loc masculin, condimentata de fetele de la contabilitate şi receptie, care forfotesc sub comanda batranei Mildred Kroust, şi miniaturalele carti de vizita care au imprimat pe ele Harold C. Angstrom şi dedesubt Directorul Compartimentului Vanzari. Omul-imagine. Pe postul de centru, cu care nu este obişnuit, el, care fusese jucator de atac. Harry se simte un pic aerian stand aici in propria lui piele, proiectandu-şi imaginea. Filosofia lui este aceea ca maşinile se vand de la sine. Reclamele la Toyota sunt difuzate tot timpul la televizor, bagand oamenii la idei. Ii place sa participe la toata taraşenia asta; ii place sa vada cum comunitatea ii da dreptate dupa ce inainte l-a ignorat ca pe un gunoi inca de cand a terminat liceul. Descopera ca ceilalti barbati din Rotary şi Chamber sunt tipii cu care a jucat baschet pe vremuri sau fratii lor mai mici, urati ca dracu'. Ii place sa inoate in bani, perceptia lui despre sine este aceea a unui vlajgan nesarat, cumsecade, inalt de un metru nouazeci şi trei şi care acum trage ca la vreo nouazeci şi şapte de kilograme, cu o talie de o suta cinci centimetri, dupa cum i-a spus vanzatorul de la raionul de confectii din magazinul Kroll's, pana cand a supt burta şi degetul individului a mai scazut, fara tragere de inima, cativa centimetri la masuratoare. De unde odinioara ii placea sa se uite in oglinzi, acum le evita. Chipul lui dintr-un trecut indepartat, cu parul tuns perie şi cu falci inguste, şi cu privirea aceea adolescentina, somnoroasa, pusa pe rele, din fotografiile lucioase cu echipa mai dainuie in prezent asemenea tijelor de crom din botul şi aripile unui automobil privit din fata. Nasul i-a ramas mic şi drept, poate ca privirea de-acum ii e mai putin somnoroasa. Varfurile urechilor i le ascunde o tunsoare de om de afaceri, cu parul bogat, infoiat, curat, pieptanat peste inceputul de chelie din zona tamplelor. Nu s-a dat niciodata in vant dupa cultura underground, cu drogurile ei şi cu tentativele de eschivare de la efectuarea serviciului militar, dar ii place sa fie lasat, in limite rezonabile, sa aiba parul ceva mai lung decat puşcaşii marini de pe vremuri şi sa-l poarte infoiat. In oglinda la care se barbiereşte, vede ca sub barbie i-a rasarit un haos de piele flasca şi striuri, pe care nu suporta sa-l contemple. Şi totuşi, viata e dulce. Asta era expresia folosita pe vremuri de cei varstnici şi, in tinerete, se intreba ce-o fi vrut sa insemne.

Asta-noapte a cazut grindina in Brewer şi in suburbii. Pietre de marimea bilelor de sticla au sarit in sus din micile curti in panta şi au batut darabana pe indicatoarele de tinichea pe care palpaiau lampile de neon din centru. A urmat apoi o aversa in ale carei baltoace s-au oglindit zorii cenuşii ca piatra. Apoi s-a pornit un vanticel şi soarele şi-a revarsat razele aurii, iar asfaltul peticit, cu dungi albe, din fata salonului auto este uscat in dupa-amiaza tarzie din cea mai lunga sambata a lunii iunie şi totodata prima a verii calendaristice. De regula, intr-o zi de sambata, pe Route 111 e o forfota nebuna de cumparatori ce iau cu asalt mall-urile inaltate pe locul fostelor ogoare cultivate cu porumb, secara, roşii, varza şi capşune. Dincolo de autostrada, de cele patru piste de beton şi de parapetul median din aluminiu, harbuit de nenumarate accidente date uitarii, se afla o cladire scunda, cu fatada acoperita cu caramida inchisa, din zgura presata, in care, de la data cand a fost injghebata in pripa, din placaj, chiar sub ochii lui Harry, in decursul anilor au functionat mai multe restaurante falimentare, iar acum a preluat-o firma Chuck Wagon, specializata in mancare la pachet. Astazi pana şi Chuck Wagon pare pustiu. Dincolo de parcarea lui presarata cu cartoane turtite, in care s-a vandut mancarea, un copac insingurat, un artar prafuit, se adapa dintr-un canal ce a ajuns in timp un simplu şant. Sub ramurile lui putrezeşte o masa de picnic nefolosita de nimeni, caci se afla mult prea aproape de containerul de gunoi plin ochi al restaurantului, tinut langa uşa bucatariei. Şantul marcheaza hotarul unei parcele de teren arabil care a fost vanduta şi care, deocamdata, işi aşteapta dezvoltatorii imobiliari. De la distanta, acest batran artar falnic pare sa-i adreseze lui Harry tot timpul o rugaminte pe care el este nevoit s-o ignore.

Se intoarce de la vitrina prafuita şi-i spune lui Charlie Stavros:

- A dat panica in ei.

Din volumul cu acelasi titlu in curs de aparitie la Editura Humanitas fiction. Traducere din engleza de George Volceanov.