Noutati la editurile ART, Curtea Veche si Humanitas Fiction

Editurile noastre publica sute de carti in fiecare luna, o enorma productie de carte, care copleseste de-a dreptul cititorul intrat intr-o librarie. Prin rubricile diverse ale "Ziarului de Duminica", care au ca subiect cartea, ne-am propus sa fim un ghid pentru cel care doreste sa se informeze, incat, atunci cand ajunge intr-o librarie, sa se poata orienta mai usor. La "Cartea de literatura" sunt semnalate carti aflate deja pe rafturi, intre care facem, fireste, o selectie. La fel se intampla cu cartea de istorie, de stiinta, de economie, de arta. Le sunt destinate cronici cartilor asupra carora merita sa ne oprim mai mult, din diverse motive, explicate de cei doi cronicari literari ai ziarului. Atentie aparte mai primesc colectiile. Asupra unui titlu tradus ne oprim pe indelete in fiecare numar. Din noianul de volume in curs de aparitie sau in pregatire alegem cate unul pe care il prezentam printr-un fragment, speram incitant, la rubrica "Avanpremiera". In sfarsit, in cadrul rubricii de fata, am invitat editurile sa ne semnaleze cate o carte aflata in pregatire, sa ne prezinte, pe scurt, de ce merita acea carte sa apara, sa fie cumparata si citita.

La editura ART:

"Primul meu fum". Coordonator Andra Matzal

Publicarea unei carti despre fumat in plin discurs al sanatatii normativizate, in care "Fumatul dauneaza grav sanatatii", "Fumatul duce la impotenta" etc., merge din capul locului in contratimp cu "pulsul vremii". Dupa ce a fost trimis in valuri, cerculete si spirale pe toate canalele lumii "civilizate", fumul iese din ce in ce mai greu si mai rar in spatiul public, fiind impins incet, dar sigur, catre periferii sau catre sfera din ce in ce mai restransa a privatului. Timpul pentru literatura intoxicarii a trecut si el, desi cantitatea de cerneala consumata in jurul fumatului a ramas relativ constanta. Daca acum doua sute de ani incepeau poezia fumatului si apologia "combustibililor" (de la nicotina, la opiu), la inceputul secolului abia trecut pofta pentru fumat a fost cultivata in masa si, potrivit istoricilor tutunului, doar religia consuma mai multa hartie in diseminarea ei decat literatura construita in jurul fumatului si-a subspeciilor lui. Inca o suta de ani mai tarziu, sarpele isi inghite coada si toata literatura "oficiala" a fumatului fie se medicalizeaza, fie se transforma in propaganda anti & derivatele ei, i ghiduri de self-help in lupta cu "flagelul".

In contratimp, cu atat mai mult cu cat cele 26 de istorii personale al caror declansator a fost tema cartii "Primul meu fum", sunt revizitari, de la distante mai mici sau mai mari, ale unui moment (de cele mai multe ori) fondator al propriilor mitologii. Si cum, de cele mai multe ori primele fumuri ne ies prin nari sau pe gura (in cazuri mai serioase, unii spun ca le-ar fi iesit fum prin urechi) in timpul procesului de construire a ceea ce numim identitate - in adolescenta, cu toate variabilele ei -, povestile decupeaza cadre-cheie din laboratorale biografice ale autorilor. Radacinile adanci ale fumului, in vremea pe cand era unul dintre mediatorii de baza dintre zei si pamanteni, s-au pastrat, in forme diferit camuflate, in primele impulsuri de-a testa ce se-ntampla daca scoti fum dintr-unul din "fructele oprite" ale meniului social, insinuandu-se apoi in ritualurile zilnice ale fumatorilor deja convertiti.

Semneaza: Michele Bressan, Cheloo (Parazitii), Livius Ciocarlie, Alex Cistelecan, Andrei Codrescu, Paul Dunca, Vasile Ernu, Serban Foarta, Miron Ghiu, Vera Ion, Aurora Liiceanu, Mitos Micleusanu, Cristian Neagoe, Philip O'Ceallaigh, Lia Perjovschi, Antoaneta Ralian, Costi Rogozanu, Adrian Schiop, Dan Sociu, Dan Stanciu, Bogdan-Alexandru Stanescu, Jean Lorin Sterian, Vava Stefanescu, Lucia T, Razvan Tupa, Elena Vladareanu.

Marjane Satrapi - "Persepolis"

Persepolis este revizitarea, la persoana intai, a copilariei pe care Marjane Satrapi si-a petrecut-o la Teheran, intr-o familie cu convingeri de stanga, implicata in miscari politice inca de dinainte de Revolutia Iraniana. Urmeaza, repovestit prin prisma propriei experiente, conflictul dintre Irak si Iran, anii petrecuti la liceu in Viena revenirea in Iran si plecarea definitiva in Franta, toate episoadele alcatuind, puse cap la cap, un bildungsroman. Valul care acopera, de regula, sensibilele chestiuni legate de politica, religie si istorie se ridica in cartea autoarei stabilite in Franta pentru a face loc multor nuante de gri camuflate in imagini exclusiv alb/negru. Dincolo de privirea de insider pe care o arunca in "maruntaiele" unei lumi conflictuale, Persepolis (de)construieste in cele aproape 400 de pagini o alta dimensiune familiarizata cu tabuul: conditia femeii in lumea islamica. Fara sa cada in pacatul tezismului, Satrapi gaseste fomula perfecta intre episoadele dramatice, umorul (de cele mai multe ori negru) si analiza sociala, fara sa neglijeze ritmul povestii.

Inclusa in toate listele de "lecturi obligatorii" cand vine vorba de romane grafice, Persepolis s-a vandut in peste doua milioane de exemplare si a fost de mai multe ori premiat la prestigiosul Festival de Benzi Desenate de la Angoulême (Franta), iar in Spania a fost recompensat pentru mesajul antifundamentalist. Transformat intr-un lungmetraj de animatie, ai carui coregizori au fost chiar Satrapi si artistul Vincent Paronnaud, Persepolis a primit in 2007 Premiul Juriului la Cannes, fiind nominalizat si la Oscaruri.

David Sylvester - "Interviuri cu Francis Bacon. Brutalitatea realitatii"

Descris de Margaret Thatcher drept "omul care picteaza acele imagini ingrozitoare", Francis Bacon a ajuns in anii '80, prin imaginile in care exploateaza "brutalitatea realitatii", cel mai scump pictor in viata. Interesul lui Bacon fata de natura umana si sociala seamana mai degraba cu cel al unui entomolog pasionat de insectele pe care le asaza cu atentie clinica intr-un insectar. "Incerc sa creez imagini cat mai fidele ale sistemului meu nervos. Nici macar nu stiu ce inseamna jumatate din ele... Dintotdeauna m-a interesat mai degraba ceea ce numim «comportament» si «viata» decat ceea ce numim «arta»", spunea autorul celebrelor Tripticuri.

Volumul de interviuri acordate criticului de arta britanic David Sylvester nu reviziteaza doar "laboratorul" creativ si teoretic al lui Francis Bacon, din care aflam cum suprarealismul este mai aproape de realitate decat insusi realismul sau cum arta abstracta ar fi o simpla chestiune de moda, ci este si o biografie in fata careia fictiunea nu are nici un cuvant.

Copilaria petrecuta in umbra unui tata opresiv, slujbe minore inlocuite de aventuri opulente si asumarea unei identitati sexuale considerate, la acea vreme, ilegale, sunt doar cateva dintre episoadele pe care Bacon le reconstruieste in aceste interviuri. Esential pentru intelegerea unuia dintre cele mai prolifice mecanisme creatoare, volumul isi conduce cititorii in labirinturile unei minti pentru care artistul trebuie, in primul rand, "sa rezolve problema artei", pentru a scapa de "pacatul" divertismentului exclusivist.

Francis Bacon (1909-1992), artistul de origine irlandeza care vedea in crucifixele ce-i impanzesc opera "o armatura pe care poti agata tot felul de sentimente si senzatii", este considerat cel mai valoros pictor britanic al secolului XX. Revolutionar prin tehnicile sale deconstructiviste si prin exploatarea unor zone intunecate a imaginarului, Bacon a fost influentat de Grünewald, Vélazquez, Picasso si de suprarealisti. Picturile in triptic i-au devenit "marca inregistrata", lucrarea Tryptich, 1976, stabilind in 2008 recordul pentru cel mai mare pret platit intr-o licitatie de arta postbelica: 86,28 milioane de dolari, in schimbul carora pictura a intrat in colectia miliardarului rus Roman Abramovici.

La Editura Curtea veche:

Najat El Hachmi - "Ultimul patriarh"

Povestea"Ultimului patriarh" este narata de fiica lui Mimoun Driouch - patriarhul din titlu - de la nasterea lui pana la admiterea ei la universitate. Mimoun crede cu tarie ca viata in patria parintilor sai nu e pentru el, asa ca asistam la exodul familiei lui din peisajul rural al Marocului in Catalonia urbana. Natura violenta si paranoia lui Mimoun genereaza furie si frustrare, pe care acesta le varsa in repetate randuri asupra sotiei si copiilor. Nu asta era destinul lui - aceasta propozitie se repeta aproape ca o mantra in cazul lui Mimoun, care crede cu tarie in menirea sa mareata. Cu toate acestea, odata cu trecerea anilor, ideea incepe sa-si piarda continutul - Mimoun nu reuseste sa depaseasca limitele rolului pe care sistemul patriarhal i-l impune, insa fiica lui, da. El Hachmi analizeaza rolul femeilor in cadrul culturii de tip patriarhal, abordand, totodata, probleme contemporane, cum ar fi imigratia si integrarea, dar si identitatea fracturata a individului care isi are originile in doua culturi total diferite. Romanul este deopotriva saga unei familii marocane si povestea unei fete care lupta sa-si gaseasca identitatea si sa scape de sub dominatia unui tata despotic. Najat El Hachmi construieste doua personaje de o forta incredibila, Mimoun si fiica sa, care ne calauzesc in doua lumi aparent ireconciliabile si care vor ramane mult timp in amintirea si in inima cititorilor.

"Ultimul patriarh" a primit Premiul Ramon Llull in 2008 si Premiul Ulysse pentru roman de debut in 2009, fiind tradus in engleza, franceza, italiana, portugheza, turca si araba.

Najat El Hachmi s-a nascut in Maroc si, la opt ani, a emigrat, impreuna cu familia, in Catalonia. A studiat literatura araba la Universitatea din Barcelona. Scrie de la varsta de doisprezece ani - la inceput un hobby, scrisul s-a transformat treptat intr-o modalitate de a canaliza aceasta anxietate provocata de apartenenta la doua lumi fundamental diferite. In 2004 a publicat volumul "Jo també s"c catalana"("Si eu sunt catalana") cu caracter profund autobiografic. Pe langa activitatea literara, Najat El Hachmi este realizatoarea unui talk-show difuzat la radio si autoarea a numeroase articole aparute in presa.

Ray Loriga - "Cazuti din cer"

Un adolescent fuge impreuna cu o fata pe care a sechestrat-o dupa ce a impuscat un agent de paza si a furat masina tatalui ei. Un road movie care deapana povestea unei fugi - fuga de ipocrizie, de rautatea disimulata, de un Dumnezeu nepriceput ... toate suficiente motive pentru ca protagonistul sa aleaga fuga in compania fetei si sa ceara cu insistenta, strigând din toate puterile, prin fiecare din actiunile sale, sa fie lasat in pace. Urmarirea si impuscarea lui ajung spectacol de televiziune; mama si fratele mai mic devin, fara sa-si dea seama, protagonistii unui reality show dement si fara mila."Cazuti din cer" a fost adaptat si transpus in film ("La pistola de mi hermano") chiar de Ray Loriga, acesta infatisând in imagini o lume plina de obligatii si de constrângeri care scot in evidenta ceea ce se afla in spatele ei: adica nimic.

Nascut la Madrid, in 1967, Ray Loriga este in mod cert reprezentantul cel mai cunoscut al Generatiei X in Europa. Primul sau roman, "Lo peor de todo"(1992), e primit cu un entuziasm unanim de catre critica. Odata cu al doilea roman, "Heroes"(1993), tânarul scriitor spaniol atinge o cota de popularitate care il transforma peste noapte intr-un autor-cult. Crescut si lansat odata cu La Movida, grupare artistica madrilena aparuta la finele dictaturii lui Franco, grupare din care mai fac parte si Alberto García-Alix si Pedro Almod"var, Loriga isi recunoaste influentele si afinitatile cu autori americani precum Jack Kerouac si Charles Bukowski. Fidel unei filozofii de viata apropiate de aceea a autorilor beat, considera ca "pentru ca sa fii scriitor nu trebuie sa te duci la universitate, trebuie sa citesti si sa-ti traiesti viata". Energiile lui creatoare se manifesta si in alte domenii artistice. Este coscenarist, impreuna cu Almod"var, al filmului "Carne trémula"si regizeaza productii cinematografice dupa adaptari ale propriilor romane sau dupa scenarii originale. In prezent traieste la Madrid si la New York. Dintre cartile lui, amintim: "Días extraños"(1994), "Tokio ya no nos quiere"(1999), "Trífero"(2000), "El hombre que invent" Manhattan"(2004) si "Ya s"lo habla de amor"(2008), "Dìas aùn extraños"(2007), "Eroi" (1993 - aparut la Curtea Veche Publishing in 2009). Ultimul sau roman este "Los oficiales y el destino de Cordelia"si a aparut in 2009.

La Editura Humanitas Fiction:

Joshua Ferris - "Si atunci ne-au terminat"

Traducere din limba engleza de Cornelia Bucur. Colectia "Raftul Denisei"

Nascut in 1974, Joshua Ferris este considerat unul dintre cei mai valorosi scriitori americani tineri. A studiat literatura engleza si filozofia la University of Iowa pana in 1996, apoi s-a mutat la Chicago, unde a lucrat in publicitate. Şi-a obtinut masteratul in creative writing la UC Irvine. Prima lui povestire, "Mrs. Blue", a aparut in Iowa Review, in 1999. A mai publicat povestiri in reviste prestigioase precum: The New Yorker, Tin House, Prairie Schooner, Best New American Voices, Granta. Romanul sau de debut "Si atunci ne-au terminat"("Then We Came to the End"), aparut in 2007, a devenit imediat bestseller, a castigat PEN/Hemingway Award for Best First Novel si Barnes and Noble Discover Award, afost ales printre Best Books of 2007 de New York Times (ocupand pozitia a doua), a intrat in Top 5 Fiction Books pe 2007 al revistei Time si a fost finalist la National Book Award in acelasi an. Pana in prezent, romanul a fost tradus in douazeci si cinci de limbi.

"Si atunci ne-au terminat" este "Catch-22" din lumea afacerilor de astazi. Un portret hilar al corporatiei vazuta ca o mascarada de comportament infantil, dublata de o competitie pe cat de inutila, pe atat de acerba. Anul 2001. Explozia internetului face ravagii in companiile americane. Concedierile lovesc o nenumita agentie de publicitate din Chicago, ai carei angajati traiesc sub un asediu psihic cu atat mai stresant, cu cat numarul lor se diminueaza pe zi ce trece. Romanul este scris la persoana intai plural, iar vocea - uneori ironica sau sarcastica, alteori plina de compasiune - a unui "noi" care are imediat priza la cititori capteaza dinamica unei culturi standardizate: cea a cubiculelor corporatiste, cu barfa atotstapanitoare, farsele pe internet si tot mai desele pauze de cafea. Cu un umor debordant, Joshua Ferris spune o poveste adevarata despre supravietuire, in care se regasesc tot mai multi cititori.