Despre întâmplarea din 25 ianuarie a unui pensionar din Medio-Monte

Domnul Mihai Cristescu Octogenar împlinise în 24 ianuarie şaizeci şi şapte de ani. Inginer elecromecanic. Pensionar. Domiciliat în Medio-Monte, strada Bărăganului, bloc 2B, apartament 7, etaj II. Trăia fără nevastă. Copilul se mutase la Budapesta. Profesor universitar. Domnul Mihai Cristescu Octogenar s-a decis în seara zilei de 25 ianuarie a.c. să rezolve toate problemele care existau pe plan mondial. Pe gratis.

Virtual. Ideea i-a apărut tocmai când ieşea din bodega Cristinei, situată pe strada Bărăganului, la numărul 65. Brusc. Se pregătea să treacă strada până la alimentară. "Creierul meu va fi zonat pe zone. Câte ţări şi continente există - atâtea zone voi avea. Eu consider că nu e corect ca pentru funcţia asta virtuală să nu fiu plătit. Eu mai consider că nu e corect ca funcţia asta virtuală să nu existe în nomenclatorul funcţiilor", şi-a spus domnul Mihai Cristescu Octogenar în acea seară.

Şi apoi a început TOTUL. Adică au apărut edictele date în regim de urgenţă pentru rezolvarea tuturor problemelor existente pe plan mondial.

***

Edictul unu: Prin prezentul decret se declară Preşedinte Virtual Mondial domnul Mihai Cristescu Octogenar din Medio-Monte.

Funcţiile de preşedinte Real sau director Real vor fi doar cele de analiză şi punere în practică a soluţiilor date de către Preşedintele Virtual Mondial, domnul Mihai Cristescu Octogenar, care de fapt şi de drept duce stresul şi greul eradicării problemelor.

Edictul doi: Activitatea trecută în edictul unu va figura în cartea de muncă şi va fi considerată vechime în câmpul muncii la capitolul Activităţi Speciale şi se va scrie în paranteză funcţia prescurtată. De exemplu (P.V.). Se va elibera şi o legitimaţie de serviciu reală. Scrisă negru pe alb. În aşa fel ca (P.V.) să fie tratat corespunzător, să poate ieşi în faţa celorlalţi demnitari şi nu să stea în spate din lipsă de legitimaţie reală.

Ultimul edict: (P.V.) va fi purtat cu limuzinele oficiale cu acces la toate participările lor Reale şi la toate distracţiile lor. (P.V.) rezolvă toate problemele şi în calitate de inginer electromecanic pensionar real e tratat ca un cerşetor. De câte ori iese în oraş. Deoarece nu are acea legitimaţie.

***

"Din acea seară de 25 ianuarie, a început MUNCA. Prin activităţi intime am decis să realizez infrastructuri de Corp Virtual Prezidenţial, cu ajutorul unei fete de la Intim Grup pentru următorii patru ani şi la fel să obţin un Corp Virtual Prezidenţial pentru scumpa mea ţară România. Aşa am decis să muncesc din patriotism şi să-mi sacrific viaţa mea sexuală şi să trăiesc agonizările mele. Fără recompensă şi cu sacrificii enorme.

Conform cu un contract virtual am stipulat şi realizarea pentru mine a unui destin fericit, bogat, cu o fată tânără, în care scop s-au pregătit cinci fete drăguţe din Medio-Monte. Iar aceste fete s-au măritat. Iar eu am rămas singur ca salariat al acestei societăţi care nu vrea să recunoască meritele mele. Deşi apelează tot timpul la mine. Eu am primit bani virtuali care nu au fost cuantificaţi ca în Occident pentru a-i transforma în bani reali: N-am avut ce face cu ei. N-am putut cumpăra automobil. N-am putut supradota apartamentul aşa cum au făcut vecinii mei de scară de pe strada Bărăganului. Vecinii mei sunt muncitori. Nu ingineri ca mine. Ei au ajuns mai bogaţi ca mine. Eu am rămas tot singur pustiu, fără iubire, sentimente, dragoste, respect social.

Din 25 ianuarie a.c. mă simt captiv în propriul meu apartament, unde n-am lăsat să intre nici o fată. Toate care au dorit să vină la mine au fost acaparate de vecinii ajunşi mai dotaţi decât sunt eu. Am o pensie de doar o mie de lei reali. Din această cauză nu mă caută nici o femeie. Am probleme cu Erecţia Sexuală. Am dezvoltat un Corp Virtual Prezidenţial pentru domnul preşesinte al României Traian Băsescu şi mi s-a dus erecţia de la sută la sută, la zero la sută. Nimeni nu mai doreşte să-mi refacă această erecţie. Pe vremea lui Ceauşescu nu s-ar fi întâmplat una ca asta. Dar actualul Politic din ţara mea a tăiat toate facilităţile în sensul de mai sus. Tocmai în cazul meu. Trebuie să stau de luni de zile fără erecţie sexuală. De aici mi s-au paradit şi nervii auditivi de la urechea stângă cu care aud mai rău.

A doua mare problemă a apărut din apartamentul vecinului meu Bustan. Acolo au loc petreceri cu femei şi eu intru în coşmaruri sexuale şi apoi în stare sexuală de boală generală când sunt doborât la pat. Aş avea nevoie de fata-medicament sexual. Mi-aş reveni imediat. La noi pe stradă, Cristina şi Andreia controlează aceste servicii. Ele mă cunosc. Ele nu vor veni niciodată. Iar pe strada Bărăganului, în Medio-Monte case de toleranţă nu există. Sunt discriminat şi din acest punct de vedere. Propun pentru a reyolva această situaţie câteva Case de Toleranţă Mobile şi Reale. Eu sunt cadrul de conducere. Virtual şi am nevoie de superfemeie. Dar nu m-am format pentru funcţia de superbărbat. Şi deaia ele m-au dominat şi m-au călcat în picioare.

Eu sunt o excepţie sexuală şi nu-mi pot rezolva această problemă deoarece n-am fost format ca subom la parametri biologici reali. De aceea am devenit trist şi însingurat şi în suferinţă sentimentală. N-am mai râs de şase luni de zile şi nu m-am mai distrat la bodega de pe strada Bărăganului. N-am mai băut, dansat şi mâncat intim şi pe gratis. Nu sunt parlamentar, europarlamentar sau sportiv. Sunt inginer electomecanic pensionar.

Cristina şi Andreia mă ţin forţat în inactivitate sexuală împreună cu toţi automobilişti lor. Aşa că eu sunt nevoit să nu dau doi bani pe concepţiile acestor două superfemei şi pe extazele şi plăcerile lor sexuale. Şi nici nu dau.

Iată de ce sunt în coşmaruri sexuale. Relaţia mea cu femeile este impus univocă şi nu biunivocă. Cum o au alţii. Nu mai râde nici o femeie spre mine. Nu mă mai sună nimeni la telefon şi eu trebuie să mă forţez să fac totul şi în locul lor, cea ce e foarte foarte obositor. E vorba de sechestru, agonie, genocid sexual, singurătate sinistră, suferinţă şi răni deschise şi redeschise sentimental mai ales când Andreia şi Cristina fac sex toată ziua şi toată noaptea pe la vecinii mei. Uneori asta se întâmplă chiar la etajul unde locuiesc eu. În week-end-uri şi sărbători legale viaţa mi se transformă în IAD RĂSTIGNIT.

Apoi aşa am ajuns dintr-un rezervor de potenţă o simplă rezervă. Acum nu mai am acces nici la fetele de cea mai joasă speţă. Penisul meu e tratat ca şi cum n-ar exista. Sunt apăsat permanent să intru într-o mare bătrâneţe. Când mă întâlnesc în casa scării cu Măriuţa - femeia noastră de servici care dă cu mătura - îmi vine să-mi prind creierul cu mopul şi să mi-l răsucesc şi să-mi retezesc cu flexul cu polizor suprafaţa din creier.

Degeaba tot scriu aceste lucruri. Le-am mai scris. Am adunat peste o mie de pagini. Ca să urc din nou pe treptele cunoaşterii. Cristinei nu-i convin aceste lucruri scrise. Aceste adevăruri. Şi mă atacă doar cu automobiliştii ei şi-mi spune tot timpul că nu e nimic şi că sunt doar bătrân. Asta spune tot timpul când eu am dreptate. Automobilele alea, limuzinele alea cu Adreia şi Cristina în ele trec şi pelângă blocul meu. Cristina umblă dezbrăcată la spate. I se văd umerii. Alţii au acces direct la corpul ei. Şi asta o fac alţi bărbaţi în fiecare zi. În loc de rochie Cristina are trei părţi de pânză. Cele trei părţi pânză sunt stările ei de suflet şi cum eu n-am continuitate nu mă pot mişca aşa cum trebuie printre stările ei.

Cruntă şi mistuitoare şi pustiitoare e această suferinţă. Nu mai am pe cine să strâng în braţe noaptea. În pat. Nici cu cine să mă sărut. Şi să mă excit. Şi să ne iubim. N-am cu cine să vorbesc în casă verbal şi sonor. Şi nici cu cine să ies în oraş la distracţie şi dans. Şi nici cine să-mi facă gospodăria în casă şi nici curăţenia. Deci nici un suflet care să fie suflet de la suflet.

Iată cum am ajuns să mă sacrific pentru întreaga lume. Iată de ce e măreaţă această cauză secretă şi neînţeleasă de nimeni. Şi iată de ce mă las în sinea mea dispeţuit de Cristina şi de Andreia şi de Cosmina şi de Lavinia. Şi iată de ce mi-ar place să nu fiu Preşedintele Virtual, dar cum am ajuns să fiu sunt nevoit să trag scurta".

***

Domnul Mihai Cristescu Octogenar se plimba pe strada Bărăganului din Medio-Monte. Agale. Rezolva toate problemele existente pe plan mondial. Pe gratis. Virtual.

De dimineaţă încercase s-o pipăie pe femeia de serviciu. În casa scărilor. "Nebunule", zisese Măriuţa şi-l lovise cu mopul. Direct în ceafă. Apoi se apucase din nou de spălat la etajul doi. "Obsedatul dracului", continuase femeia cu vorba molcuţă. Cu multă înţelegere în suflet.

"Câtă neînţelegere şi nerecunoştinţă există pe lume", şoptise domnul Mihai Cristescu Octogenar, inginer electomecanic pensionar din Medio-Monte.

La bodega de pe strada Bărăganului, Cristina şi Andreia servesc clienţii. Un ceai. O cafeluţă. O bere la halbă. Era 18 august. O călduroasă amiază de vară.

În Medio-Monte toate lucrurile mergeau ca pe roate. Toate problemele care apăsau comunitatea se rezolvaseră. Virtual.

Domnul Mihai Cristescu Octogenar se oprise în staţia de autobuz. Avea pieptul umflat. De mândrie. Împlinise în 24 ianuarie şaizeci şi şapte de ani.

"Ce v-am spus eu, domnilor, toate merg strună", şoptea domnul Octogenar fără să-l audă nimeni. Staţia de autobuz era pustie.

De departe se auzea vocea unui crainic de radio care tocmai anunţa micşorarea cu cincisprezece la sută a tuturor pensiilor din Medio-Monte. Domnul Mihai Cristescu Octogenar era pensionar. Rezolvase toate problemele. Virtual.

Va urma

Fotografia autorului a fost realizată de Alexandra Maghiar