Spaniolii de la GED au deschis o clinică de înfrumuseţare în sistem franciză

Autor: Adriana Rosoga 10.06.2010

Fondul de investiţii spaniol GED a deschis în Bucureşti prima clinică de înfrumuseţare Cellulem Block în sistem franciză, investiţia minimă într-o astfel de locaţie fiind de 20.000 de euro. Compania a anunţat că se află în negocieri pentru a deschide pe piaţa locală atât clinici proprii, cât şi în sistem franciză. Investiţia iniţială pentru o clinică poate varia între 20.000 şi maximum 70.000 de euro, în funcţie de dimensiunea clinicii, de tratamentele de înfrumuseţare oferite, precum şi de capacitatea financiară a potenţialului investitor. Potrivit reprezentanţilor companiei, investiţia poate fi recuperată într-un interval de un an, până la un an şi jumătate. Spaniolii de la GED sunt printre cei mai activi cumpărători din businessul local. În urmă cu o săptămână ei au achiziţionat un pachet de 80% din agenţia de turism Travel House, cu vânzări de 6 mil. euro anul trecut.