Top 10 acţiuni de vară: ce companii o duc mai bine pe caniculă?

Autor: Adrian Cojocar 14.06.2010

Vara aceasta se anunţă a fi una dintre cele mai călduroase din ultimii zeci de ani, potrivit cercetătorilor, şi deşi acest lucru a făcut ca mulţi investitori să-şi piardă interesul faţă de Bursă şi să plece mai repede în vacanţă, trebuie avut în vedere că multe companii listate beneficiază de pe urma temperaturilor ridicate.

Câstigurile producatorilor de bere, de ape minerale si alte bauturi racoritoare, precum si unitatile turistice de pe litoralul Marii Negre sunt decise de numai câteva luni de pe perioada verii.

Cei interesati sa profite de vremea favorabila care se anunta în aceasta vara pentru activitatile turistice au la îndemâna companii de pe Bursa precum THR Marea Neagra (EFO), care dispune de numeroase hoteluri si vile în zona litoralului românesc, sau compania de turism balnear Turism Felix (TUFE), care detine hoteluri în statiunea balneoclimaterica Baile Felix.

Alte companii listate cu activitate sezoniera pe perioada verii sunt Neptun Olimp (NEOL) din statiunea Neptun si Hercules Baile Herculane (ERCA), care detine hoteluri în statiunea cu acelasi nume.

De asemenea, investitorii mai au la dispozitie actiunile producatorilor de bere Bermas Suceava (BRM) si Martens Galati (MABE), ultimele având o lichiditate destul de redusa fiind cotate pe piata RASDAQ. Din sectorul producatorilor de apa minerala fac parte Lipomin Lipova (LIPO), Perla Covasnei (PELA) si Minexfor Deva (MINX), ale caror vânzari cresc semnificativ în sezonul calduros.

Potrivit analistilor, firmele mai mici care sunt listate pe Bursa în acest domeniu pot fi oarecum avantajate de situatia economica dificila din aceasta perioada.

"Produsele si serviciile oferite de companiile listate la Bursa din astfel de sectoare pot avea un avantaj în aceasta perioada prin prisma preturilor practicate mai mici comparativ cu cele care prezinta branduri cu rezonanta. Poate exista astfel o tendinta mai mare a consumatorilor de a se orienta catre branduri mai putin puternice, dar mai atractive din punct de vedere al preturilor, fenomenul fiind specific unei perioade de saracire a populatiei si crestere a prudentei vizavi de folosirea resurselor financiare", spune Andreea Gheorghe, seful departamentului de analiza din cadrul Intercapital Invest.

Ea este de parere ca firmele cu activitate sezoniera de vara au un grad mai ridicat de surpriza în ceea ce priveste rezultatele raportate, având în vedere si dimensiunea redusa a celor listate pe Bursa.