Iveco Massif – ultima zăpadă la Piatra Arsă (GALERIE FOTO)
Constructorul de vehicule comerciale Iveco pare să aibă planuri serioase pentru segmentul autovehiculelor off-road, unde cele mai cunoscute mărci şi modele sunt de ani de zile Land Rover Defender, Mercedes G - Klasse, Toyota Landruiser sau Nissan Patrol.
Cu ajutorul spaniolilor de la Santana, Iveco a pus în peisajul
off-road Iveco Massif, nepotul Fiat Campagnola, modelul off road
produs timp de 20 de ani, până în 1987 pentru armata italiană.
Totodată Massif a prefaţat şi noul Campagnola care a fost deja
anunţat la nivel european.
Cunoscut foarte puţin în sectorul off road Iveco Massif a
impresionat foarte repede chiar şi împătimiţi ai şofatului pe
munte, din Club 4X4 (vezi galeria foto).
Cefin România, cel mai mare dealer Iveco în România, a vândut pe
plan local doar câteva unităţi ale modelului Massif, chiar dacă
este competitiv cu alte modele din clasa sa atât la preţ cât şi la
performanţe. În ceea ce priveşte preţul, se încadrează între 27.000
de euro şi 35.000 de euro, interval unde este prezent şi
principalul concurent, Land Rover Defender. Faţă de alţi
competitori Iveco are şi două versiuni de motorizare, de 3 litri
diesel care dezvoltă 146 sau 176 CP şi cuplu motor de 350Nm şi
respectiv 400Nm.
Am testat versiunea de caroserie în cinci uşi, cu motorizarea de
3.000 cmc HPT de 176 CP, pregătită cu anvelope Mud-Terrain. Cel mai
la îndemână traseu a fost Sinaia -Piatra Arsă, un traseu frecventat
din prima zi de aprilie până la finalul lui noiembrie de
împătitimiţii traseelor off road.
Am analizat în primă instantă datele de pe hârtie: 3.0 L diesel,
176 CP, 400 Nm, 3.050 Kg şi un consum necunoscut, estimat la 15-17
litri/100km. Un amalgam, construit pe un şasiu Iveco, potrivit
numai pentru trasee care nu apar pe harţi. Spunem acest lucru
pentru că pe şosea simfonia diesel a celor patru cilindri în linie
nu permit o conversaţie chiar fluentă în habitaclu iar după viteza
de 90 - 100 km/h confortul chiar are de suferit. Acest lucru se
întâmplă datorită suspensiilor faţă şi spate pe foi de arc,
amortizoarelor hidraulice şi a punţii faţă cu reducţie simplă,
toate însă mai mult decât eficiente după ce am încheiat episodul cu
asfalt şi am umat calea denivelată a muntelui.
În ceea ce priveşte designul, nu este un model care excelează dar
pare să aibă toaţi parametri unui model din gama sa, mai ales că
"fură" multe elemente de la fratele Defender, pe care spaniolii de
la producătorul Santana îl produc sub licenţă. Astfel, pragurile
laterale sunt în poziţie, protecţiile farurilor deasmenea, avem în
echipare şi o gardă la sol de peste 25 cm iar designul spartan şi
liniile drepte sunt incluse pentru a crea imaginea exterioară
robustă.
Impresia de autobuz(4.720 mm lungime, 1.750 mm lăţime şi 2.050 mm
înălţime) se păstrează şi la interior iar spaţiul este probabil
singurul lucru la care nu s-a făcut rabat, considerând şi
portbagajul imens unde lejer poate fi instalat un cort. Ok, are
scaune sport, CD player Pioneer cu port USB, aer condiţionat şi o
ergonomie specifică unui tractor dar elementele interioare suferă
massif la capitolul asamblare. Componentele bordului, plasticul dur
şi inferior calitativ, sunt asamblate cu o oarecare neglijenţă şi
cu siguranţă drumurile pentru care este destinat Massif le vor face
să scârţâie şi să trosnească.
Compensarea acestor neajunsuri este însă evidentă la traversarea
bălţilor cu noroi sau a unor troiene de zăpadă chiar şi de 50 cm.
La acest capitol ajută incomensurabil un unghi de atac de 50 de
grade, înclinarea laterală până la 40 de grade şi capacitatea de a
ataca urcuşuri de până la 45 de grade.
Motorul livrează cuplul constant şi fără întârziere la abordarea în
prima treaptă de viteză a unor obstacole înşelătoare unde trenul de
rulare ar putea fi pus în dificultate cât şi în a doua sau a treia
treaptă la trecerea rapidă prin porţiuni de noroi alunecoase. Cea
mai mare parte a traseului (circa 60%) Sinaia -Piatra Arsă l-am
realizat în modul de rulare 4X2, util pentru reducerea consumului,
însă la peste 1.200 m altitudine modul 4X4 a devenit
obligatoriu.
Pentru modul 4H trebuiesc cuplaţi manual sateliţii de pe roţile
faţă, în mod similar cu cei de la Aro, iar pentru dopuri de zapadă
unde acesta nu este suficient, după cum s-a dovedit în cadrul
testului, am optat pentru modul 4L, care permite trasee de
dicultate mai mare.
Cea mai importantă dotare este însă diferenţialul blocabil pe
puntea spate. Acesta a permis o mişcare independentă a fiecărei
roţi, indiferent de aderenţă, şi chiar dacă două dintre anvelope
erau în incapacitate, ne-a ajutat la ieşirea dintr-o situaţie în
care majoritatea SUV-urilor şi chiar off-roaderelor ar fi rămas
blocate în zăpadă sau chiar suspendate.
Zăpada udă, de început de primăvară, poate juca însă feste şi unui
off-roader care dă libertate mare şoferului la artificii de
pilotaj, pentru că nu este limitat electronic precum alte modele
din clasă. Mecanica pură ajută aşadar până la punctul unde doar un
ratrack pentru nivelat zăpada sau un tractor poate trece mai
departe.