Un istoric răstignit între stalinism şi reformă

Autor: Stelian Turlea 16.06.2010

Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academie Române, Biblioteca Metropolitană Bucureşti

Nicolae-Şerban Tanaşoca

Balcanologie şi politică în România secolului XX.

Victor Papacostea în documente din arhivele Securităţii şi din arhiva personală

Editura Biblioteca Bucureştilor

Victor Papacostea (1900Ă1962) a fost un istoric, fondator al Institutului de Studii Balcanice din Bucureşti, fruntaş al Partidului Naţional Liberal şi fost subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale în guvernele Sănătescu şi Rădescu. Era de origine aromână. În perioada 1950-1955 şi 1957-1958 a fost internat ca deţinut politic la penitenciarul Sighet. Profesorul Nicolae-Şerban Tanaşoca, directul actual al Institutului de Studii Sud-Est Europene a publicat de curând un volum excelent în care, pe baza de documente din dosarul de Securitate, demonstrează că "poliţia politică din România anilor 1960-1962, a cărei prezenţă şi al cărei rol nefast în viaţa ştiinţifică din ţară erau mult mai intense decât pot crede cei care nu au trăit în anii evocaţi aici, a fost aceea care a încercat să-l înlăture, din motive ideologice şi politice, din poziţia de restaurator al Institutului de Studii şi Cercetări Balcanice şi al revistei Balcania, în care fusese instalat de conducerea Academiei R.S.R., cu aprobarea acelor cercuri din forurile de Partid şi de Stat ce susţineau reformarea sistemului comunist, fireşte, în anumite limite. Este de presupus că încercarea de a-l îndepărta, prin compromitere civică şi profesională, eventual chiar printr-o nouă arestare, de Institut şi de revistă venea din partea acelor alte cercuri ale puterii comuniste rămase fidele stalinismului sovietic şi hotărâte să împiedice orice tentativă de emancipare a României din stricta obedienţă faţă de U.R.S.S., orice apropiere de lumea occidentală." Volumul cuprinde o comnicare pe această temă, făcută de autor la Institutul de Studii Sud-Est Europene în ianuarie 2008, o altă comunicare făcută la Colocviul internaţional "Realităţi istorice şi ideologie politică" organizat la Atena în octombrie 2007, precum şi, în prima parte, un număr considerabil de documente din Arhiva C.N.S.A.S. În partea a doua sunt adunate o seamă de documente din arhiva personală a familiei Papacostea - memorii adresate autorităţilor, referinţe despre Victor Papacostea (Lazăr L.Rosenbaum, Alexadru Rosetti, Emil Petrovici, Emil Condurachi, Mihai Ralea), texte autobiografice, texte referitoare la Victor Papacostea ca balcanolog şi promotor al solidarităţii balcanice.