Cât câştigă economiile europene din deprecierea euro

Autor: Andreea Neferu 16.06.2010

Balanţa comercială a zonei euro a intrat în aprilie pe excedent, indicând faptul că deprecierea monedei euro şi cererea solidă de pe pieţe precum Statele Unite sau China echilibrează într-un fel sau altul problemele pe care ţările din sudul Europei le-au avut în ultima perioadă, scrie The Wall Street Journal.

Potrivit Eurostat, excedentul comercial din zona euro s-a ridicat în aprilie la 1,4 mld. euro. Beneficiile unei monede mai slabe sunt resimţite în special de ţări precum Germania, a cărei economie depinde preponderent de comerţul extern. La polul opus, în ciuda unei deprecieri de 15% a monedei unice în faţa dolarului american, este puţin probabil ca ţări precum Grecia şi Spania să reuşească să îşi sporească exporturile, având în vedere că economiile lor nu sunt foarte conectate la comerţul internaţional.

"Toate ţările din zona euro au beneficii într-o măsură mai mică sau mai mare, dar în mod cert Germania este cel mai mare exportator, astfel că va avea beneficii în mod special", a spus Howard Archer, economist pentru firma de consultanţă IHS Global Insight.

Regula generală este că o depreciere de 5% a unei monede măreşte PIB-ul unei ţări cu 0,5%, însă de cele mai multe ori durează până la doi ani până când efectele sunt resimţite. "Pentru moment, euro este slab, însă nu suficient de slab", a declarat Heinrich Weiss, director executiv al companiei germane SMS. Majoritatea experţilor consideră că o cotaţie de 1,10-1,15 dolari per euro ar fi şi mai corespunzătoare. Germania a avut în trecut probleme de competitivitate tocmai din cauza valorii ridicate a euro, a mai spus Weiss.

Exporturile şi importurile din zona euro s-au redus la începutul celui de-al doilea trimestru, iar economiştii spun că cifrele aferente lunii aprilie ar putea fi mai scăzute şi din cauza norului de cenuşă vulcanică de provenienţă islandeză, care a întrerupt traficul aerian timp de câteva zile.

Cu toate acestea, exporturile se află peste media lunară înregistrată în primul trimestru, sugerând faptul că, potrivit analiştilor, comerţul va avea o contribuţie importantă în PIB trimestrul acesta.