Impozitul pentru depozitele la termen în derulare, plătit pentru dobânda calculată de la 1 iulie

Ziarul Financiar 18.06.2010

Persoanele fizice care au constituit depozite bancare la termen anterior datei de 1 iulie, vor plăti impozit de 16% doar pe dobânda calculată de la această dată până la scadenţă, reiese dintr-un proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică Codul Fiscal, scrie Mediafax.

Începând cu 1 iulie, toate veniturile sub formă de dobânzi din conturile şi depozitele bancare, indiferent dacă sunt la vedere sau la termen, vor fi impozitate cu 16%.

Potrivit notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de ordonanţă, în prezent, nu sunt venituri impozabile dobânzile la depozitele la vedere/conturi curente, depozitele la termen şi/sau instrumentele de economisire, precum şi dobânzile bonificate la depozitele clienţilor constituite în baza legislaţiei privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ. Citiţi mai mult pe www.mediafax.ro