Numărul investiţiilor în centre Spa a crescut de şase ori în primul semestru, la 31 proiecte - studiu

Ziarul Financiar 20.06.2010

Un număr de 31 de proiecte Spa au fost anunţate în primul semestru, de şase ori mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, cu o valoare medie a investiţiei de peste patru milioane de lei (aproximativ un milion de euro), informează Mediafax Business.

"De la începutul anului au fost anunţate nouă proiecte Spa de sine stătătoare şi 22 integrate în hoteluri şi ansambluri rezidenţiale. Faţă de primele şase luni din 2009, piaţa construcţiilor Spa a crescut suprinzător în condiţii de criză pentru că unii hotelieri au vrut să îşi diversifice oferta. Segmentul de leisure&wellness poate fi astfel privit ca motor de susţinere în industria hotelieră, care acum resimte o scădere a numărului de rezervări. În schimb, se observă o tendinţă de creştere a cifrei de afaceri pe partea de conferinţe, centre Spa şi restaurant", se arată într-un raport al firmei de monitorizare a pieţei construcţiilor IBC Focus.

Potrivit IBC Focus, în primul semestru al anului trecut au fost anunţate doar cinci investiţii în centre Spa. În acest an, din cele 31 de proiecte anunţate, 16 se află în stadiu de proiectare/intenţie/licitaţie, 14 în construcţie/amenajare, iar unul este finalizat, se arată în raport, realizat pentru perioada 1 ianuarie - 16 iunie. Citiţi mai multe pe www.mediafax.biz.