Omniasig: Am pierdut din clienţii tradiţionali de Casco. Oamenii îşi prioritizează cheltuielile

Autor: Adelina Mihai 21.06.2010

Omniasig, a doua companie pe piaţa asigurărilor anul trecut, va înregistra o scădere a afacerilor de 25% în lei în primele şase luni ale anului, pe fondul scăderii cererilor de asigurări auto şi de asigurări de bunuri, la 500 mil. lei.



"Clienţii tradiţionali de Casco, care nu au rate sau credite la bancă, sunt mult mai prudenţi în a continua cu prelungirea contractelor de asigurare şi anul acesta. Este un semnal negativ pentru industrie, iar această situaţie va continua şi în a doua jumătate a anului, din cauza impactului pe care îl vor avea măsurile de austeritate luate de Guvern", susţine Constantin Toma, directorul general al Omniasig, unul dintre cei mai puternici manageri de pe piaţa locală de asigurări. Şeful Omniasig estimează că afacerile companiei vor scădea până la aproximativ 500 de milioane de lei (119 milioane de euro) în primele şase luni, în scădere cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut.

"Am resimţit din plin criza în prima parte a anului în industria asigurărilor, oamenii au început să-şi evalueze mult mai bine veniturile obţinute în familie şi să-şi prioritizeze cheltuielile. Pentru întreaga piaţă s-a înrăutăţit situaţia vânzărilor de Casco, dar declinul nu a fost legat de scăderea pe care au înregistrat-o companiile de leasing", explică Toma. Asigurările auto reprezintă 79% din portofoliul Omniasig.

Evoluţia afacerilor din cea de-a doua parte a anului va depinde de modul în care vor reacţiona oamenii la reducerea salariilor din sectorul bugetar şi a pensiilor, însă este posibil ca scăderea să fie mai mare decât în primul semestru. Compania a redus la finele săptămânii trecute tariful poliţelor RCA cu 15% pentru clienţii pensionari.

"Trebuie să recunosc că această reducere este o adaptare de moment, care nu trebuie privită însă ca o valorificare de oportunităţi. Marea dramă este că pensionarul foarte atent, lovit de reducerea pensiei, ar putea renunţa să-şi mai conducă maşina în următoarele şase luni, indiferent dacă firma de asigurări face sau nu reduceri de poliţe", mai spune Toma.

Anul trecut, Omniasig a renunţat la 200 de angajaţi pentru a-şi reduce din costuri, în prezent având 1.500 de angajaţi. Compania, care activează de 15 ani pe piaţă, este controlată de grupul Vienna Insurance din Austria, care mai deţine asigurătorii Asirom, BCR Asigurări şi BCR Asigurări de Viaţă.

Anul trecut, Omniasig a înregistrat un volum de prime brute subscrise de 1,11 mld. lei (265,2 mld. euro), aflându-se pe locul doi pe piaţa locală a asigurărilor generale, după Allianz Ţiriac. Profitul brut al Omniasig a fost în 2009 de 52,7 mil. lei (12,5 mil. euro).

"Sunt oarecum îngrijorat pentru a doua parte a anului, în special pentru vânzările de Casco. Am aplicat deja câteva măsuri de curăţare a portofoliilor, la clienţii cu foarte multe daune am renegociat contractele, iar acolo unde nu am găsit o cale de mijloc am renunţat la contracte", a adăugat Toma.