Duster a ajuns la o cotă de 50% din piaţa locală a SUV-urilor

Autor: Bogdan Alecu 22.06.2010

Dacia Duster, primul SUV al constructorului de la Mioveni, a acaparat 50% din vânzările totale de maşini de teren la nivelul lunii mai, prima lună în care modelele Duster s-au livrat oficial de către dealeri, potrivit jucătorilor din piaţa auto.

Astfel, dintr-un total de peste 1.000 de SUV-uri comercializate în luna mai, mai mult de 500 reprezintă modelul Duster. La nivelul întregii pieţe locale de autoturisme, cel mai nou brand Dacia a ajuns la o cotă de 4,6% din piaţă.

Duster a fost cel de-al doilea cel mai bine vândut model Dacia pe piaţa locală după Logan la nivelul lunii mai, brand care în condiţiile programului de casare s-a apropiat de un nivel de 2.400 de maşini. Tot pe locul secund s-a clasat Duster şi în ceea ce priveşte producţia, cu aproape 5.800 de unităţi asamblate în mai, după Sandero cu circa 16.000 de unităţi. Pe pieţele externe, Dacia a livrat în mai peste 5.500 de unităţi Duster.

În total, de la începutul acestui an la Mioveni s-au asamblat peste 137.000 de autoturisme, în creştere cu 30% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Dacă SUV-ul nu ar fi intrat în producţie în februarie, producţia de autoturisme a Dacia ar fi crescut cu numai 13%.

Din cele 508 unităţi Duster vândute pe piaţa locală, aproximativ 150 au fost şi înmatriculate şi se regăsesc în statistica Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.

Fabrice Cambolive, directorul comercial al Dacia, declara în urmă cu aproape două luni că până la finele anului segmentul SUV-urilor de pe piaţa locală va creşte de la 8% la 10%. Astfel, dacă se menţine ritmul actual, segmentul SUV-urilor ar putea ajunge în acest an la aproximativ 10.000 de unităţi, din care peste 4.000 ar fi Duster.

La nivelul primelor cinci luni ale acestui an, vânzările SUV-urilor de import au înregistrat o scădere faţă de perioada similară a anului trecut de peste 50% a vânzărilor, la puţin peste 500 de unităţi. Astfel, dacă se ia în calcul şi Duster, segmentul maşinilor de teren s-a menţinut aproape la acelaşi nivel ca în 2009, când s-au vândut peste 1.000 de unităţi.

Cel mai bine vândut SUV de pe piaţa locală în primele cinci luni este VW Tiguan, cu peste 270 de unităţi, urmat de Ford Kuga cu aproape 200 de maşini şi BMW X5 cu 133 de maşini, fiind singurul SUV premium full-size din top trei cel mai bine vândute maşini de teren.

Dacă în cazul primelor două preţul de pornire este de aproximativ 20.000 de euro, în cazul SUV-ului BMW preţul de pornire este de peste 45.000 de euro, în funcţie de versiune şi ofertă.