Attila Verestoy a uitat să lanseze ofertă de preluare la Matriţa Odorhei

Autor: Andrei Chirileasa 21.06.2010

Senatorul UDMR Attila Verestoy a cumpărat la mijlocul lunii aprilie un pachet de 13,6% din acţiunile producătorului de componente metalice Matriţa Odorheiu Secuiesc (MATA), depăşind pragul de control de 33%, însă nu a lansat oferta de preluare obligatorie în termenul legal de două luni, se arată într-un raport al Asociaţiei Investitorilor de pe Piaţa de Capital (AIPC). "De asemenea, depăşirea pragului de 33% nu a fost adusă la cunoştinţa publicului investitor, încălcându-se astfel prevederile art. 228 din Legea 297/2004 şi art. 116 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006", susţine AIPC. Verestoy a plătit 0,09 lei/acţiune în aprilie, preţul pe Bursă fiind în prezent de 0,06 lei/acţiune, şi ar putea fi obligat să ofere minimum 2,33 mil. lei pentru restul de acţiuni. Senatorul UDMR, care deţine în prezent 43% din Matriţa Odorheiu Secuiesc, a fost unul dintre principalii beneficiari ai ofertei de preluare obligatorie derulată la începutul anului de grupul KazMunaiGaz la Rompetrol Rafinare. În situaţia sa se află şi Dumitru Tudor, un alt investitor cunoscut de pe Bursă, care a preluat în martie pachetul majoritar al firmei Vidraru Curtea de Argeş (VIRU) de la SIF Oltenia însă nu a lansat până în prezent ofertă de preluare obligatorie. El a plătit 7,2 mil. lei pentru 50% din acţiunile VIRU şi ar putea fi obligat să mai ofere circa 4,9 mil. lei pentru restul de 34% din acţiuni pe care nu le deţine. Potrivit AIPC, sunt 30 de cazuri în care acţionarii majoritari nu şi-au îndeplinit până în prezent obligaţia legală de a lansa oferte de preluare.