ONIV promovează vinul românesc în pauza meciurilor Campionatului Mondial de Fotbal

Autor: Ioana David 22.06.2010

Organizaţia Naţională Interprofesională Vitivinicolă (ONIV) derulează în prezent o campanie de educare în ceea ce priveşte consumul de vin în pauza meciurilor Campionatului Mondial de Fotbal.

"Este vorba de o campanie de educare, o promovare generică. Era o idee mai veche care acum s-a putut concretiza", a spus Cristina Petru, consilier al ONIV.
Campania se va derula până în toamnă, în perioada octombrie - noiembrie, însă se analizează şi posibilitatea continuării în decembrie şi "în funcţie de condiţii" şi în 2011.

"Acesta este prima fază. Mai avem şi alte proiecte nu neapărat în presa audiovizuală", a spus Emil Dumitru, consilier juridic al ONIV.
ONIV reuneşte productori locali de vin iar "scopul organizaţiei este de a reglementa producerea, prelucrarea, depozitarea, distribuţia şi comercializarea vinului", "de apărare a intereselor producătorilor" .

Acesta este prima iniţiativă care leagă promovarea vinului de Campionatul Mondial de Fotbal în condiţiile în care până acum marile multinaţionale din industria berii erau cele care mizau pe fotbal pentru promovare puternică.