Noua elită a puterii şi viaţa după capitalism

Autor: Ziarul de Duminica 23.06.2010

Internetul este un fenomen absolut descentralizat, situat dincolo de controlul indivizilor, corporaţiilor sau guvernelor. În volumul "Netocraţia"*, Alexander Bard şi Jan Söderqvist afirmă că societatea transparentă şi neierarhizată visată de pionierii internetului e unul dintre cele mai mari mituri ale erei informaţiei.

Societatea viitorului va fi ierarhizată. Nu în funcţie de avere şi performanţă, ci în funcţie de capacitatea de a controla noile mijloace interactive de comunicare. Restul oamenilor vor îngroşa rândurile noului proletariat consumerist: consumtariatul. "Netocraţia" propune o viziune. Autorii nu sunt nici pentru, nici împotriva schimbărilor pe care le anunţă. Ei pur şi simplu privesc atent lumea din jur, aflată în plină revoluţie digitală, şi îi fac portretul-robot. "Netocraţia" este un eseu complex cu o premisă simplă: dacă vrem să nu fim luaţi pe nepregătite de viitor, trebuie să ne cunoaştem prezentul şi trecutul. Traducere de Roman Paşca.
Prima ediţie a cărţii "Netocraţia" (2000) a ajuns direct pe lista bestsellerurilor nonfiction din Suedia. Trei ani mai târziu era publicată în engleză şi începea să facă ocolul lumii, fiind tradusă în cincisprezece limbi.

"O explorare mai amănunţită decât oricare alta din sfera analizelor revoluţiei informaţionale, Netocraţia face parte din bibliografia obligatorie. Netocraţia este abecedarul acestei revoluţii" (Kjell A. Nordström şi Jonas Ridderstrâle, autorii cărţii Funky Business). "O nouă clasă dominantă a intrat în scenă: netocraţia. Şi, cum vechiul aparat capitalist de producţie a devenit, în consecinţă, redundant, va exista şi o nouă subclasă; în locul vechiului proletariat, se dezvoltă nou-apărutul consumtariat. Impunerea interactivităţii digitale ca mijloc dominant de comunicare reprezintă o schimbare de paradigmă comparabilă cu momentul când burghezia a preluat controlul de la aristocraţia feudală, odată cu pătrunderea industrialismului" (Alexander Bard şi Jan Söderqvist). "El a văzut viitorul. Enciclopedist talentat, Bard e ori genial, ori nebun. Voi hotărâţi" (Times Magazine).

Alexander Bard face parte din echipa SpeakersNet, printre clienţii lui numărându-se Ericsson şi Stockholm School of Economics (unde a studiat geografia economică). E interesat de sociologie, religie, filozofie, muzică. E compozitor şi cofondator al Stockholm Records, cea mai mare casă de producţie independentă din Peninsula Scandinavă (îi promovează şi pe cei de la Cardigans, printre alţii). În anii 90 a creat mai multe trupe, dintre care cea mai cunoscută a fost Army of Lovers, iar acum face parte din Body without Organs, al cărei nume i-a fost inspirat de eseul Anti-Oedip, al lui Deleuze şi Guattari.
Jan Söderqvist este scriitor, editor, producător TV şi conferenţiar al SpeakersNet. Scrie articole despre politică şi critică de film pentru cotidianul suedez Svenska Dagbladet. La începutul anilor 80 a urmat cursuri de film la Los Angeles, optând în cele din urmă pentru studierea literaturii. A editat reviste importante şi a scris articole pe teme diverse, de la moda pentru bărbaţi până la arta culinară, criza asiatică şi revoluţia infotehnologiei.


*) Alexander Bard, Jan Soderqvist, "Netocraţia. Noua elită a puterii şi viaţa după capitalism", Editura Publica