Prejmer – restaurarea unei case de patrimoniu

Prejmer, anul 1777. Pe strada Pompierilor, în apropiere de biserica fortificată, se construia casa cu nr. 13. O locuinţă cu latura mica spre stradă, compusă dintr-un beci semiîngropat, parter şi pod. O casă ce nu ieşea cu nimic din tipicul arhitecturii vernaculare din satele săseşti. Casa se înscria în tradiţia gospodăriilor de tip francon, specifice pentru preocuparea de bază a locuitorilor şi anume agricultura şi creşterea animalelor.

Faptul că pe una dintre grinzi a fost înscris anul constructiei, 1777, a făcut ca această locuinţă sa fie inclusa în Lista monumentelor istorice din 1955. O regăsim şi în lista actuală a monumentelor istorice, publicată de Ministerul Culturii şi Patrimoniului, alături de Cetatea fortificată (protejată UNESCO), Şcoala confesională evanghelică şi alte patru case de locuit aflate în situl rural Prejmer.

Construită din materiale durabile, piatră aşezată în straturi succesive cu carămidă şi acoperită cu o şarpantă din lemn cu invelitoare din ţiglă, clădirea a fost locuită aproape continuu de proprietarii de drept.

În cei mai bine de 200 de ani de existenţă, casa s-a dezvoltat ca un organism viu, răspunzând necesităţilor proprietarilor. S-a mărit, fiindu-i alipite alte corpuri de casă, trei în lungul lotului şi unul izolat, la stradă, toate având rol de anexe gospodăreşti. Cele în lungul curţii, construite la începutul secolului XX, erau grajduri şi şuri, iar corpul de la stradă, destinat iniţial doar cuptorului de pâine a devenit, prin extindere, o bucătarie de vară. Şi aceste construcţii au fost realizate din materiale durabile, ziduri din cărămidă şi şarpanta din lemn, acoperită cu ţiglă, cel alipit locuinţei având demisol, parter înalt cu două încăperi şi pod. În 1990 au fost făcute câteva lucrări de reparaţii, unele modificări ale clădirii principale şi remedieri la elementele din lemn care cu greu mai răspundeau cerinţelor constructive.

Locuinţa a fost transmisă din generaţie în generaţie până în 1991, când proprietarul de la acea data a plecat din ţară şi a lăsat-o în administrarea unui localnic. În 1995, la cererea proprietarilor, a fost refăcut integral finisajul interior. Degradările au continuat însă într-un ritm accentuat, datorat atât erorilor privind soluţiile tehnice adoptate în etapele de reparaţie-renovari, cât şi condiţiilor geo-climatice.

Si istoria acestei case s-ar fi putut incheia, definitiv, aici. Nu este o exagerare, deoarece casa nu mai era locuită, iar administratorul nu doar că nu avea grijă dar, dorind să achiziţioneze terenul, degrada sistematic casa descompunând elemente din structura de rezistenţă a şarpantei sau lăsând inundat subsolul.

O întâmplare fericită a făcut ca o familie din Braşov, Stela şi Gheorghe Onuţ, să o remarce. Să vadă dincolo de zidurile coşcovite şi de starea de degradare şi ruină, să nu gândească la piedici şi să creadă într-un proiect. Gheorghe Onuţ este profesor de sociologie şi autor de cărţi, iar soţia sa Stela este artist plastic.

Tenacitatea ei a făcut-o să traverseze toate avatarurile refacerii, problemele de finanţare, să străbată căile întortocheate ale autorităţilor pentru a obţine avizele şi autorizaţiile pentru lucrări, să atragă Fundaţia Charles care i-a oferit fondurile pentru refacerea faţadei, să afle lacune ale legislaţiei şi procedurilor de restaurare, să caute şi să afle meseriaşi autentici în arta restaurării. Despre toate acestea povesteşte cu înflăcărare celor interesaţi, punându-şi la dispoziţie experienţa anilor de lucru care au apropiat-o de istoria familiilor ce au trăit acolo, de tehnologii de restaurare a clădirilor, de soluţii uneori novatoare pentru adaptarea unor spaţii noi la cerintele vieţii actuale. Un exemplu de cum poate fi salvată o casă de patrimoniu.

Salvare care n-ar fi reuşit fără ajutorul unei echipe de specialişti, din care amintim: arhitectul specialist în restaurare Ileana Fântână (care a studiat la şcoala de restaurare de la Cluj), inginer Anca Binder, consultant în construcţii, inginerul de rezistenţă Horaţiu Pop şi firmele specializate Craft house şi constructorii cu experienţă Radu Trifan şi Florin Bredeanu.

Am selectat doar câteva fotografii din sutele existente, care descriu fragmentar desfăşurarea în timp a lucrărilor.

CRISTINA ŢURLEA a absolvit în 1990 Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu", Bucureşti; în 1996 Şcoala Academică de Înalte Studii în cadrul aceleiaşi universităţi, iar în 2003 Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul Universităţii Creştine "Dimitrie Cantemir", Bucureşti. În 2007 obţine titlul ştiinţific de doctor în arhitectură. A publicat numeroase articole şi cercetări, în reviste de specialitate, manuale şi în cadrul sesiunilor anuale ale Academiei Române. Este autorul volumului "Arhitectura şi spaţiile publice", Editura Cadmos, 2008 şi coautor al volumului "Banca Naţională a României şi personalităţi din istoria construcţiilor", Editura Maşina de scris, 2006. A primit Ordinul Naţional "pentru Merit" în grad de cavaler.