Plăţile între firme blocate de litigii şi popriri de conturi

Autor: Ciprian Valentin Botea 24.06.2010

Mai puţine companii au avut anul acesta probleme cu plata la scadenţă a cecurilor sau biletelor la ordin emise către furnizori, numărul incidentelor de plată coborând cu circa 25% faţă de primele cinci luni din 2009, până la 30.000 de cazuri, în timp ce sumele refuzate la plată un rămas în continuare foarte mari, arată datele BNR.

Astfel, valoarea medie a unui refuz la plată aproape s-a dublat în ultimul an, ajungând în mai la 31.900 de lei faţă de 16.300 de lei în aceeaşi lună din 2009. Luna trecută, valoarea sumelor refuzate la plata cu instrumente de debit a fost de 944 de milioane de lei (225 mil. euro), foarte aproape de recordul de 1,08 miliarde de lei stabilit în octombrie anul trecut. Chiar dacă este în scădere, numărul incidentelor rămâne de două-trei ori mai mare decât în 2007-2008.

Valoarea şi numărul încă mare ale refuzurilor la plată nu reflectă neapărat probleme de lichiditate ale companiilor sau tentative de fraudă, în multe cazuri băncile neputând să facă plata deorece conturile debitorului au fost poprite de instanteţele de judecată, spune Ruxandra Avram, şef serviciu Monitorizare sisteme de plăţi şi sisteme de decontare în cadrul BNR.

"Există multe litigii între parteneri de afaceri implicaţi într-un instrument de plată. Aceste instrumente de debit circulă, banca beneficiarului îl transmite băncii plătitorului. Dar dacă este poprit contul, fiecare bancă inventează o încadrare. Se umple lista BNR cu instrumente de debit refuzate, ale unor oameni care nu sunt fraudulenţi", spune Avram. Rămâne însă ca BNR şi băncile comerciale să discute pentru a stabili un mod distinct de încadrare a incidentelor în care plata nu poate fi făcută deoarece contul este poprit. Avram notează că sunt şi cazuri în care instrumentele nu sunt completate corect, ceea ce duce la invalidarea lor.

În condiţiile în care incidentele la plată au explodat anul trecut, multe firme au ajuns să nu mai accepte cecuri sau bilete la ordin în schimbul produselor comercializate chiar dacă astfel riscă să piardă din cifra de afaceri. Peste 95% din incidentele de plată sunt generate de companii.

Cele mai multe cazuri, circa 27.000 în mai, sunt refuzuri la plata cu bilete la ordin. În acelaşi timp, în ultimul an numărul refuzurilor la plata cu cecuri a scăzut cu mai mult de o treime, până la circa 1.600 de cazuri, în condiţiile în care acestea sunt din ce în ce mai puţin folosite ca instrumente de plată, notează Avram. "Instrumentele de debit încep să devină colateral. Se dau credite şi pe bilete la ordin", mai notează Avram. Numărul persoanelor aflate în interdicţie bancară ajungea la 699 la sfârşitul lunii trecute, aproape la jumătate comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Şi numărul persoanelor cu risc a scăzut cu circa 1.500 faţă de prima jumătate a anului trecut, până la circa 9.000.