Scăderea vânzărilor de sucuri şi dulciuri afectează şi producătorii de zahăr

Autor: Diana Tudor Stoica 24.06.2010

Mircea Rădină, directorul general al Lemarco - cel de-al doilea producător local de zahăr care a rulat anul trecut afaceri de peste 80 mil. euro, susţine că piaţa zahărului se va diminua anul acesta pe fondul reducerii materiei prime şi a consumului de alimente.

"Piaţa zahărului era anul trecut de 550.000 de tone. Anul acesta va fi de 480.000-500.000 de tone pentru că scăderea vânzărilor de dulciuri şi sucuri determină o diminuare a consumului de zahăr cu 12-14%", a declarat Mircea Rădină, directorul general al Lemarco, companie controlată de persoane fizice şi de compania americană Atlanta Corp.

Spre exemplu, în 2009 vânzările de sucuri s-au diminuat pe plan local cu peste 10% comparativ cu rezultatele obţinute în anul precedent.

Rădină afirmă că lipsa accesului la materia primă este principala dificultate cu care industria locală a zahărului se confruntă în ultimul an, ca urmare a finalizării perioadei de tranziţie stabilită pentru producătorii de zahăr după integrarea României în Uniunea Europeană.

Cât produc

"Ceea ce s-a întâmplat a fost o negociere foarte proastă a condiţiilor de aderare a României la Uniunea Europeană. În ţările indicate de Comisia Europeană pentru achiziţia materiei prime, după finalizarea perioadei de tranziţie (n. red. - 2007 -2009), absolut toate cantităţile de zahăr brut accesibile UE conform acordurilor încheiate erau practic vândute până în 2015, data liberalizării complete a pieţei zahărului în UE, către cei mai mari producători la nivel internaţional", a explicat Rădină.

El a adăugat că ulterior Comisia Europeană a mai pus la dispoziţia rafinatorilor de zahăr brut, în număr de 26, o cotă suplimentară de 250.000 de tone de zahăr brut în cadrul zonei CXL (Brazilia, Cuba, Australia), din care

s-au putut aproviziona şi producătorii români. Această cantitate este însă insuficientă pentru piaţa locală a zahărului şi va determina o scădere drastică a producţiei româneşti de zahăr, potrivit lui Rădină.

"Anul trecut am avut materia primă necesară. Pentru anul acesta, Lemarco a obţinut licenţă pentru producţia a 80.000 de tone de zahăr rafinat pentru fabricile Lieşti, Urziceni şi Călăraşi. În plus, am luat un cargo din Zimbabwe. De aceea, cred că vom rafina anul acesta între 90 şi 120.000 de tone de zahăr", a mai spus managerul companiei în care lucrează aproximativ 500 de angajaţi.

Costuri reduse

Rădină susţine că Lemarco va rafina anul acesta atât în cadrul fabricii de la Urziceni a grupului, cât şi în cea de la Lieşti, unitate a cărei producţie a fost sistată temporar în 2009. "Fabrica de la Lieşti nu a fost închisă. Ea funcţionează în paralel cu cea de la Urziceni. Operăm însă o singură campanie de producţie pentru Lieşti şi Urziceni, pentru a diminua costurile companiei", a completat managerul companiei. Lemarco mai are încheiat un parteneriat cu Zahăr Călăraşi, fabrica fiind însă în conservare.

O altă problemă cu care s-au confruntat producătorii de zahăr anul trecut a fost piaţa neagră. "Au existat companii care au scăzut preţurile la zahăr cu 10-12% sub preţurile noastre, prin fraudă fiscală (n. red. - neplata TVA). Aceasta a generat o scădere anormală de preţ şi am ajuns să vindem cu 510 - 550 de euro/tonă zahărul la poarta fabricii deşi la bursă preţurile crescuseră la 600 de euro pe tonă", a mai spus Rădină.

Cu toate acestea, directorul general al companiei susţine că Lemarco a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri şi un profit mai mari decât rezultatele obţinute în 2008. "Pentru anul acesta ne propunem o cifră de afaceri între 75 şi 80 de milioane de euro. În ceea ce priveşte profitul suntem mai circumspecţi şi estimăm o scădere."

Fac bani şi din mărcile private

Aproximativ 75% din producţia Lemarco este vândută către segmentul industrial, în vrac, iar 25% prin retail. Compania, care are activităţi în rafinarea zahărului brut, produce, de asemenea, pentru mărcile private ale Metro, Carefour şi Real, 20-25 de mii de tone anual - aproximativ 10% din producţie, o cantitate apropiată de cea realizată în 2008.

Lemarco are ca principali competitori pe piaţa locală a zahărului, estimată la peste 350 de milioane de euro, companiile Agrana şi Zahărul Oradea.