Grecia îşi încearcă norocul pe pieţele financiare şi vrea să strângă 4 mld. euro

Autor: Catalina Apostoiu 28.06.2010

Grecia se pregăteşte să revină pe pieţele financiare luna viitoare, intenţionând să atragă aproximativ 4 miliarde de euro în cadrul primei tentative de finanţare lansată de la ajutorul extern primit luna trecută de la UE şi FMI, scrie Financial Times.

Petros Christodoulos, director al agenţiei de administrare a datoriilor din Grecia, a declarat că "intenţia noastră este să rostogolim titluri de trezorerie pe trei, şase şi 12 luni cu scadenţă în iulie".

UE şi FMI au aprobat rostogolirea datoriilor pe termen scurt în lunile iulie şi octombrie ale acestui an în cadrul unui acord de împrumut în valoare de 110 miliarde de euro încheiat cu guvernul grec.

Totuşi, investitorii au avertizat că decizia Greciei este riscantă pentru că un eventual eşec ar afecta puternic încrederea pieţelor. Marele test este cât va trebui să plătească Atena pentru a atrage cumpărători.

În prezent dobânda obligaţiunilor pe zece ani ale Greciei este de 10,56% pe an, nu departe de maximul de circa 12% atins la apogeul crizei. Banii luaţi de la UE şi FMI au o dobândă de circa 5%, iar Grecia poate apela la aceştia timp de trei ani.

"Încrederea este fragilă în acest moment şi orice ştire negativă din partea Greciei ar putea declanşa o nouă criză", a avertizat Steven Major, din cadrul HSBC.

Un alt bancher a declarat că "dacă licitaţia nu merge bine pentru Grecia, ar putea fi afectate alte ţări ca Portugalia şi Spania, care ar putea sfârşi prin a recurge la împrumuturi de urgenţă asemenea Greciei".

Guvernul grec este însă încrezător că încrederea pieţei se va întări înainte de vânzarea obligaţiunilor pe 13 şi 20 iulie, în condiţiile în care măsurile de reformare a sistemului de pensii de stat, centrul planului de consolidare fiscală pe trei ani, urmează a fi aprobate de parlament în această săptămână.

Totuşi, oficialii de la Atena admit faptul că Grecia va fi nevoită să plătească dobânzi mai mari în cadrul licitaţiilor de obligaţiuni pentru că va dura ceva timp până când investitorii vor fi convinşi că procesul de consolidare fiscală decurge conform planului. "Este vorba de datorii pe termen scurt. Avem suficient timp pentru a reveni pe pieţe pentru o sumă considerabilă", a declarat un oficial grec.