Patriciu investeşte 25 mil. euro în afacerea cu avioane private

Autor: Andreea Mioara Neferu 28.06.2010

Printr-o fuziune derulată prin Eurojet anul trecut, Dinu Patriciu a devenit acţionar majoritar al Avolus, o companie de chartere şi privat-jets din Marea Britanie, în timp ce fostul acţionar majoritar al Avolus, Alexis Grabar, este acum, în noua structură, acţionar minoritar şi CEO, scrie revista BUSINESS Magazin.

Cele două companii, Eurojet şi Avolus, au format în octombrie 2009 o singură entitate, punând la bătaie întregul pachet de acţiuni. În prezent, principalul acţionar al grupului Avolus Group Bv este DP Holdings, cu 70% din titluri, în timp ce restul de 30% sunt împărţite între foştii acţionari ai Avolus Ltd., Alexis Grabar, unul dintre fondatori, având cel mai mare pachet minoritar, de 12,5%.

"Este fundamental ca şi ceea ce am dezvoltat la Londra (unul dintre birourile grupului - n. red.) timp de şase ani, expertiza pentru Avolus, să fie adusă şi în România. Trebuie să mă ocup simultan de cele două echipe pentru ca ele să conlucreze", a declarat Alexis Grabar, CEO al Avolus Group şi general manager pentru Eurojet, explicând motivul pentru care se află la conducerea ambelor companii.

Anul trecut, grupul a înregistrat o cifră de afaceri cumulată de 14 mil. euro, în creştere cu circa 5% faţă de 2008 şi împărţită aproximativ egal între cele două companii. Principala diferenţă între cele două membre ale grupului este că Eurojet deţine active, în timp ce Avolus este de fapt un broker, care intermediază vânzările şi achiziţiile de aeronave.

Eurojet şi-a întâmpinat la finalul săptămânii trecute, pe Aeroportul Băneasa, noua achiziţie, o aeronavă Cessna Citation XLS, pentru care a plătit 9,6 milioane de euro. Aceasta se va alătura celorlalte trei aeronave din flota Eurojet: un Challenger 604, un Cessna Citation Excel şi un Cessna Citation Encore.

Citation XLS are o configuraţie VIP de 9 locuri pentru pasageri, în conformitate operaţională cu toate normele EU, rază de zbor de 1.800 de mile nautice, ecrane cu o lăţime de 26,42 centimetri, dotate cu hărţi skymap şi DVD, sistem de telefonie mobilă şi posibilitate de folosire a laptop-ului în timpul zborului. O oră de zbor cu această aeronavă costă aproximativ 5.000 de euro.

"Obiectivul nostru pentru 2010 este de creştere a cifrei de afaceri cu 30%. Pentru această creştere, ne îmbunătăţim flota începând cu achiziţia noului XLS. Suntem, de asemenea, în negocieri de preluare a unui alt Challenger 604 pentru închiriere operaţională până la sfârşitul verii", a declarat Alexis Grabar.

Mai mult, strategia pe termen mediu a Eurojet este de a-şi extinde flota la 8 aeronave până în 2013. "Un avion costă circa 10-20 de milioane de euro, iar operaţiunile de întreţinere sunt o parte importantă din cheltuielile noastre. Spre exemplu, la o aeronavă de 20 de milioane de euro, cheltuielile de mentenanţă ajung la un milion de euro anual", a spus Grabar.

Grupul Avolus Bv şi-a bugetat pentru următorii cinci ani investiţii în infrastructură şi aviaţie de 25 de milioane de euro, după ce în 2009 a investit 29 de milioane de euro în aeronave şi active de aviaţie.