Ca pe vremea Războiului Rece: Zece spioni ruşi au fost arestaţi în Statele Unite

Autor: Andreea Mioara Neferu 29.06.2010

Departamentul de justiţie din Statele Unite a anunţat arestarea unei reţele de zece presupuşi spioni a căror misiune ar fi fost să afle secrete nucleare şi diplomatice americane în beneficiul Moscovei, scrie Financial Times. Opt dintre aceste persoane sunt suspectate a fi agenţi sub acoperire, trimişi în urmă cu mai mulţi ani în oraşe precum New Jersey, New York sau Boston pentru a-şi construi identităţi false şi pentru a afla informaţii de la oficialii americani, dar şi de la alte surse. Ceilalţi doi suspecţi şi-au folosit propriile identităţi. Cei zece suspecţi sunt acuzaţi că ar fi acţionat ca agenţi ai unui guvern străin şi ar putea primi o pedeapsă de cel mult cinci ani de închisoare, însă opt dintre ei sunt cercetaţi şi pentru spălare de bani, infracţiune care se pedepseşte cu detenţie de până la 20 de ani.