Tarom schimbă sistemul de taxare la bagajele de cală

Autor: Mirabela Tiron 30.06.2010

Compania aeriană Tarom va introduce un nou sistem de taxare a bagajalor de cală începând cu 1 iulie, ce presupune trecerea de la un sistem bazat pe greutate la unul bazat pe piesa de bagaj. Astfel că pasagerii care călătoresc la clasa business pot transporta gratuit trei piese standard de bagaj iar pasagerii care călătoresc la clasa economic pot transporta doar un bagaj de cel mult 23 de kilograme.

"Trecerea la noul sistem bazat pe piesă aduce pasagerilor Tarom de la clasa economic tarife de cinci ori mai mici pentru transportul excedentului de bagaj de cală ( a doua piesă de bagaj), respectiv un tarif fix de 50 euro pentru o piesă de bagaj de cel mult 23 de kilograme, în timp ce sistemul anterior de taxare prevedea tarife de la 10 -12 euro per kilogram", au declarat reprezentanţii companiei.