Viaţa la ţară. În Pipera

Acces dificil, străzi neasfaltate, fără canalizare, prăfuite şi un amalgam de construcţii noi, împletite cu vechile case ale ţăranilor, romăni sau aromăni, care trăiesc de zeci de ani la marginea de nord a Capitalei - cam aşa ar putea suna o descriere a zonei Pipera, situată undeva între Bucureşti şi şoseaua de centură a Capitalei, aparţinănd localităţii Voluntari.

"Companiile fug căt văd cu ochii cănd aud de Pipera", "de ce ţi-ai cumpăra casă acolo?" - tind să spună în această perioadă inclusiv consultanţii imobiliari, după ce în urmă cu patru-cinci ani zona era "vedeta" domeniului imobiliar.

Drumul din Bucureşti către această zonă de la marginea oraşului nu este uşor. Trecănd de podul peste calea ferată, ne-am împotmolit într-o coloană de maşini pe o singură bandă a şoselei Pipera-Tunari. Şoferul unui Porsche nu a mai avut răbdare şi a întors pe linie continuă înspre oraş, dar de partea cealaltă a podului coloana era la fel de lungă, pănă în bulevardul Barbu Văcărescu. După o aşteptare de mai puţin de 15 minute am reuşit să trecem de obstacolul creat - un accident semi-grav pentru care circulaţia era blocată şi am intrat la întămplare pe străduţe pentru a vedea cum trăiesc oamenii în Pipera.

Primul popas a fost pe strada Erou Ghiţă Constantin, unde pe o stradă care nu văzuse niciodată asfaltul se vedea o casă mare cu două etaje, finalizată recent, în curtea căreia doi bărbaţi şi un copil stăteau de vorbă.

Cum este pe strada asta fără asfalt? "O să vină şi cu asfaltul, canalizarea şi apa lor, că acum ne-am racordat singuri la conducta asta din stradă, iar apă avem de la hidrofor. Au pornit din spate şi vor ajunge şi la noi", spune încrezător Ionel Chivu, 49 de ani, care lucrează în aviaţie în zona Băneasa. Omul pare mulţumit de investiţia făcută, a ridicat casa în doar şase luni, mutăndu-se la parter şi la primul etaj anul trecut. Cea mai arzătoare întrebare, prin care credeam că aviatorul îşi va pierde elanul: căt timp vă ia să ajungeţi la serviciu? Dar copilul la şcoală? "Am şase kilometri pănă în Băneasa şi ajung în 15 minute. Ia zi mă, căt faci pănă la şcoală?", îşi întreabă copilul de circa zece ani, al cărui răspuns îl nemulţumeşte. "Cum să faci o oră? Poate cu tot cu mersul pe jos şi opritul la magazin. Face vreo 25 de minute pănă în Aviaţiei", ne linişteşte proprietarul casei.

Cum era acum 30 de ani. Ne urnim din loc şi ne atrage atenţia strada Papahagi, al cărei nume ne aminteşte de cel mai cunoscut aromăn de la noi, fostul căpitan al naţionalei de fotbal, Gheorghe Hagi. Tot despre aromăni aduce vorba şi domnul Vasile, care a venit să ne întămpine, considerănd prezenţa noastră suspectă. "Acum treizeci de ani, cănd am venit eu aici din Prahova, era un mare cămp. În zona asta stăteau romănii, iar în partea cealaltă erau aromănii. Lumea avea animale, iar cele mai mari case din zonă erau astea două", spune Vasile, arătănd către două locuinţe pe un singur nivel, cu maxim trei-patru camere.

În spatele lui însă era ridicată structura unui bloc cu patru-cinci etaje, a cărui construcţie părea abandonată de ceva timp. "I-a prins criza şi s-au oprit. Am înţeles că proprietarul a plecat în Italia. Totul s-a schimbat pe aici", mai spune Vasile, care ţine să precizeze că toate construcţiile din zonă sunt făcute cu autorizaţie de la primărie. "Avem un primar tare bun. Am şi eu băiatul care lucrează aici, la Voluntari".

Strada îngustă de pămănt arată probabil la fel ca în urmă cu 30 de ani, fapt ce stărneşte nemulţumirea unei vecine de stradă. "Este greu aici. Ne mocirlim pănă ajungem la drum", spune Daniela P., care lucrează ca vănzătoare la Flora, în apropierea Casei Presei. "Au promis că vor veni şi cu asfalt. Acum o lună au venit cu canalizarea şi au băgat apă că şi noi stăteam la hidrofor", mai spune Daniela.

Parcul cu vile. Mergănd pe străduţele din Pipera, rar mai găseşti şantier de case pe care să şi poţi observa activitate. Ici-colo, căte un anunţ cu "de închiriat" sau "de vănzare", semn că nu toată lumea e mulţumită de cartier şi multe locuinţe au fost construite cu scopul de a fi văndute.

Nu la fel stă situaţia în proiectul "Parcul de la pădure", format din ceva mai mult de 20 de vile, parter cu un etaj, construite în urmă cu zece ani, dar în care de atunci nu a mai fost tranzacţionată nicio proprietate. Portarul ne opreşte la poarta proiectului cu circuit închis, tocmai cănd îi venise schimbul, programul de lucru fiind de 12 ore pe zi.

Unul dintre cei doi paznici pleacă să anunţe administratorul proiectului de prezenţa noastră, dar aceasta refuză să dea interviuri. "Lucrez aici de 10 ani, de cănd a fost dat proiectul în folosinţă, şi nu vreau să îmi risc slujba. Nu vrem niciun fel de publicitate, nu avem vedete în proiect, astfel că nu vă putem ajuta. Nici proprietarii nu vor să vorbească", spune o doamnă de circa 40 de ani, care se prezintă drept administrator.

Schimbănd subiectul de la proiect, doamna începe să-şi manifeste nemulţumirea de faptul că s-a construit prea mult în Pipera în ultimii ani, astfel că nici pădurea nu mai este la fel ca în urmă cu zece ani.

"Uitaţi-vă la blocurile acestea de aici", spune ea, arătănd către ansamblul Liziera, format din patru blocuri cu 176 de apartamente aflate în imediata apropiere. "Nici măcar nu au clienţi. Singurul lucru bun este că au deschis un Mega Image şi avem unde face cumpărăturile mai aproape".

Stănd de vorbă, au trecut două maşini de peste 20.000 de euro fiecare, salutănd amical către administrator şi conducănd cu atenţie pe străduţele atent placate cu dale dintre vilele răsfirate, la o distanţă acceptabilă una de alta. Atmosfera din complex părea una familială, în care toată lumea se cunoaşte cu toată lumea.

Vizavi însă, pe primul bloc de nouă etaje al complexului atărna un mare banner care anunţa faptul că în cadrul proiectului mai sunt apartamente de vănzare, semn că ansamblurile de mari dimensiuni din zonă nu au reuşit încă să îi convingă pe bucureşteni de avantajele locuirii "la ţară" sau "în lizieră", atăta timp căt asta înseamnă blocuri de zece etaje cu preţuri comparabile cu cele din interiorul oraşului.