Acţionarii Petrom sunt chemaţi să aprobe divizarea companiei prin desprinderea activităţii de marketing

Ziarul Financiar 01.07.2010

Conducerea OMV Petrom (SNP) a convocat adunare generală la începutul lunii august în vederea aprobării separării unei părţi din patrimoniul societăţii aferent activităţii de marketing într-o altă societate denumită OMV Petrom Marketing care va fi deţinută în întregime de Petrom.

În urma operaţiunii, firma nou înfiinţată va primi de la Petrom active în valoare de 775,6 mil. lei printr-o majorare de capital în urma căreia capitalul OMV Petrom Marketing va ajunge la 980,3 mil. lei.

Petrom va acorda dreptul acţionarilor minoritari de a se retrage din companie, aşa cum prevede legislaţia în viguare la un preţ care va fi stabilit ulterior.