Festival de Carte la Moscova

În timp ce la noi începea Bookfest-ul, eu mă pregăteam să văd Moscova. Recunosc din start că experienţa aceasta nu se compară cu nimic din ce-am mai trăit până acum. După ce Vasile Ernu mi-a povestit despre International Open Book Festival, mă aşteptam să fie vorba despre aceeaşi atmosferă clişeistică de pe la târgurile de carte, unde un scriitor gătit-fulg citeşte dintr-un cărţoi, iar comunicatele de presă fac din el erou de epopee.

Am ajuns la Moscova după-amiaza, pe 11 iunie, împreună cu Dan Lungu, Florin Lăzărescu şi, bineînţeles, cu Vasile Ernu, care a şi coordonat acest proiect, derulat cu sprijinul important al Centrului Naţional al Cărţii, din cadrul ICR. Ne-am aruncat într-un metrou, care era la o asemenea adâncime, încât pe la jumătatea drumului îmi pierdusem speranţa de viaţă, apoi am alergat pe un pod larg, peste apa Moscovei. În depărtare, pe firul râului, se vedea statuia lui Petru cel Mare, ca un Neptun poleit, iar dincolo de ape, tremurau "gemenele" lor, subţirele ca nişte dantele răsărite în vreo şapte locuri.

Festivalul era la Casa Centrală a Artiştilor, de pe strada Krimski. În curtea interioară a clădirii, nişte muzicieni tineri chinuiau alămurile, iar printre alei se ridicau miniamfiteatre, chioşcuri şi corturi albe. În sălile vaste din interior era atmosfera bine ştiută de la orice târg: cărţi cât vezi cu ochii, zumzet şi mici distracţii.

Prima dezbatere a avut-o ca vedetă pe Dorota Masłowska, poloneza care a scris "Albă ca zăpada şi roşu bolşevic" (tradusă la noi de Editura Trei). Tânără, cool, dar destul de rezervată în ceea ce privea tema, legată de relaţiile Rusei cu fostul Bloc comunist. Nici moderatorul (Boris Dubin) nu era mai captivat de subiect. Noroc cu Vasile Ernu, care, vorbind ruseşte, a reaprins interesul participanţilor.

Însă adevărata viaţă a festivalului a început seara, la o cârciumă armenească, din fosta grădină a Rostovilor tolstoieni.

Patronul incontestabil al serii a fost Alexandr Ivanov. Dar despre el trebuie să spun ceva mai multe lucruri. La noi este cunoscut prin Editura Ad marginem, unde a apărut "Născut în URSS" (Ernu) şi unde este în curs de apariţie Cărtărescu. La Moscova, Saşa Ivanov este un intelectual de avangardă. Iar mie mi-a rămas în suflet prin două lucruri: prin emoţia de artist şi printr-o luciditate care dezbracă tot. Cunoscător al literaturii noastre, el ne-a prezentat şi publicului a doua zi, într-un amfiteatru cochet, amenajat sub coroana unui copac uriaş. În timp ce Mamleev dădea autografe la doi paşi, noi, cei patru scriitori români, ne lăudam cu ce credeam că ne reprezintă mai bine. Printre lumea care venise să ne vadă erau si editori, care mi s-au părut încântaţi de fragmentele traduse de Oleg Panfil, prozator, traducător şi fost bursier ICR. Aici am cunoscut-o pe Olga Morozova şi-am schimbat câteva cuvinte cu Anastasia Starostina. Cultă, rafinată, extrem de ataşată de România, Starostina m-a uimit de la primele cuvinte. Era la curent cu ultimele cărţi de succes de la noi, ştia, bineinteles, de "Cartea" lui Vosganian, Dan Lungu îi trimisese cu mult timp în urmă volumele lui, dar citise şi o povestioară publicată de mine, nu demult, în România literară.

În general moscoviţii pe care i-am întâlnit erau destul de interesaţi de noi. Câteva traducătoare şi profesoare la o şcoală românească voiau să ştie care sunt cele mai proaspete cărţi de la noi pentru o proiectată antologie şi le-am povestit cam tot ce-am citit în ultimul an.

Dar nimic n-ar fi avut farmec dacă la festivalul acesta n-ar fi venit Alex Beleavski, un filolog de rasă şi corespondentul Radio România Actualităţi. El ne-a făcut înţeleşi, traducându-ne într-o rusă care suna aproape senzual. Tot el mi-a arătat faţa adevărată a Moscovei, plimbându-mă prin Piata Roşie, pe lângă clădirea KGB, pe la parcul lui Chiril şi Metodiu, la biserica lui Cantemir, la Balşoi Teatr, cu faţada proaspăt refăcută, şi pe strada Arbat, populată de artişti şi de cârciumi.

Într-una dintre zile am fost invitaţi la Ambasada României, unde Excelenţa Sa, Constantin Grigorie, ambasadorul nostru, era în mijlocul discuţiilor despre înfiinţarea unui Institut Cultural Român la Moscova. În ziua aceea, Dan Lungu zbura spre Polonia, iar Vasile Ernu rămăsese blocat în mijlocul unor cărţi ruseşti. Aşa că ambasadorul a avut parte doar de Florin Lăzărescu, despre care se ştie că e plin de întrebări, şi de mine.

Ultima discuţie din cadrul festivalului, la care am participat împreună cu Ernu, a fost despre literatura pentru copii. Aici, în timp ce noi prezentam "Bookătăria de texte", un distins critic ni l-a amintit pe Octav Pancu Iaşi, al cărui nume cred că nu-l mai auzisem de 20 de ani. Ca peste tot, şi în Rusia se caută cărţile cu şi pentru adolescenţi.

În seara zilei de 15 iunie am reuşit să ne urcăm în avion, chiar în ultimul moment, după o aventură de trafic care ne-a adus aminte de Bucureştiul iubit.

Iar când am ajuns la Otopeni, Moscova devenise deja o sticluţă cu parfum rar.