Capodopera Hertei Müler

"Leagănul respiraţiei" este un roman ieşit din comun din toate punctele de vedere. Întâi, naşterea lui are o poveste ce nu poate fi ignorată: planul de a scrie o carte împreună cu prietenul şi poetul Oskar Pastior, călătoria făcută în Ucraina şi strania lui reacţie când a revăzut locul unde a trăit patru ani, dispariţia lui neaşteptată cu puţine zile înainte de festivitatea la care i s-ar fi decernat un mare premiu literar, povara deciziei şi apoi curajul de a scrie despre lucruri păstrate sub tăcere atâţia ani: deportarea etnicilor germani, şvabi şi saşi, în lagăre de muncă de pe teritoriul Uniunii Sovietice.

În al doilea rând, scriitoarea părăseşte temele şi autobiografismul ce au impus-o şi scrie despre experienţa colectivă a comunităţii germane din România învăluită decenii la rând în tăcere. Şvabii şi saşii au avut un destin neobişnuit: războiul i-a readus în atenţia tuturor cu dubla condiţie de cetăţeni români şi de etnici germani, au avut de înfruntat şi îndurat şi cerinţe şi pedepse pentru cele două apartenenţe. Nazismul s-a folosit de germanitatea care le-a păstrat identitatea pentru a-i atrage, comunismul a exploatat aceeaşi minoritate în mai multe feluri, primul fiind cel de a-i trimite în lagăr, ultimul - de a-i vinde statului german.

Herta Müller deschide poarta spre un cotlon zăvorât al istoriei: lagărele unde în primii ani postbelici au fost trimişi la munca de reconstrucţie oameni care aveau o singură vină, cea a apartenenţei etnice, între ei antifascişti notorii, cu vârste cuprinse între 17 şi 45 de ani. Şi lectura cărţii produce şocuri diferite pentru cititorii germani, români şi străini, revelând ceea ce istoria oficială a ascuns sau pur şi simplu a ocolit să scrie. Şi de aici, miza mare a cărţii: drama individului care plăteşte culpe colective, singur în marea singurătate a lumii.

În al treilea rând, romanul a fost receptat ca eveniment literar european încă de la apariţie, în septembrie 2009, lună ce a precedat "nobelizarea" scriitoarei. Depăşind graniţe şi mize culturale şi ideologice, romanul o afirmă ca prozatoare unică şi este în curs de traducere în 45 de limbi. Probabil va deveni romanul major al primului deceniu din noul mileniu, fixând trei repere definitorii pentru veacul deja încheiat: imaginea lumii, condiţia omului şi ipostaza tragică a mesagerului ceresc.

Secolul al XX-lea a determinat scriitorii să creeze alţi cronotopi - tranşee, închisoare sau lagăr, singurele ce pot descrie războaiele şi universul concentraţionar trăite de majorităţi şi de minorităţi, de popoare şi de indivizi. Privind retrospectiv, ce diferenţă uriaşă faţă de curente culturale ce au configurat cu totul alte imagini ale lumii blânde sau suportabile: clasicii - grădina şi salonul, romanticii - pădurea şi castelul, simboliştii - parcul şi oraşul.

Mai mult, condiţia omului este cea de prizonier, lagărul a ajuns "acasă" al său, pe care-l asimilează mai târziu cu tinereţea, cu anii furaţi, cu locul familiar. Aici, mesagerul ceresc este Îngerul Foamei. Lagărul impune propriul mod de viaţă, şir de relaţii cu semenii, acte fundamentale, distorsionând esenţa umanului. Infernul a devenit spaţiul fiinţării, în locul celor patru elemente consacrate apar zgură, ciment, chimicale.

Cu acest roman, Herta Müller reuşeşte să depăşească graniţa dintre poezie şi proză, căci aproape în fiecare capitol, din episoadele narate ţâşnesc fulgere de intensă, uluitoare forţă lirică. Un pasaj care nu-ţi iese din minte după lectură în capitolul "Plopii negri": întreaga lume percepută ca sicriu. Ori enunţul de concentrată frumuseţe: "Cerul jos, pământul sus, şi-ntre ele, iarbă."

Scriitoarea germană plecată din România comunistă repetă în biografie şi roman, după aproape şapte secole, periplul din "Divina Comedie": Oskar Pastior şi-a asumat rolul de călăuză, îndeplinit de Virgiliu pentru Dante. "Leagănul respiraţiei" este "Infernul" dintr-o Comedie a ororii pe care secolul XX a experimentat-o cu milioane de oameni. Cititorul român are privilegiul de a citi capodopera Hertei Müller în traducerea excepţională a lui Alexandru Al. Şahighian. Motivaţia juriului suedez pentru decernarea Premiului Nobel îşi găseşte astfel o confirmare strălucită: "descrie cu lirismul ei concentrat şi proza plină de sinceritate universul celor deposedaţi".

Herta Müller, "Leagănul respiraţiei", traducere din germană şi note de Alexandru Al. Şahighian, Editura Humanitas fiction.

ELISABETA LĂSCONI, eseist şi critic literar. Absolventă a filologiei bucureştene (1980), doctorat susţinut în 1998 cu o teză despre Sorin Titel, publicată în două cărţi ("Oglinda lucioasă, oglinda aburită", Ed. Amarcord, 2000; "Sorin Titel, Ciclul bănăţean", Ed. Univers, 2000).

Colaborări la revistele Adevărul literar şi artistic, Caiete Critice, Cultura, România literară, Viaţa Românească.